Cunoașterea grupei de copii preșcolari – element esențial în managementul grupei

Cunoașterea concretă, corectă și adecvată a grupului de copii trebuie să ne conducă spre acțiune, spre intervenția în grup pentru ameliorarea activității lui, pentru antrenarea tuturor membrilor și nu doar a câtorva dintre ei, îndeosebi a conducătorilor și coordonatorilor grupului, la realizarea tuturor secvențelor activității, începând cu elaborarea  scopurilor, cu luarea deciziilor și terminând cu îndeplinirea lor. Aceasta constituie condiția sine qua non a existenței grupului și a sporirii eficienței sale sociale și umane.

Astfel, cunoașterea  caracteristicilor și problemelor grupului de copii reprezintă o premisă necesară  pentru  intervenția în structura, în dinamica și comportamentul său ca grup.

Grupa de copii preșcolari face parte din categoria grupurilor informale pentru că:

  • dezvoltă unele norme de comportament admisibil;
  • dezvoltă spontan relații de simpatie şi solidaritate;
  • consolidează unele norme prin alegerea unui lider de către membrii grupului;
  • are loc o schimbare a credințelor şi a normelor;
  • acțiunile sunt bogate și se bazează pe spontaneitate și puncte de vedere comune;
  • grupul este susceptibil să devină agent de schimbare socială în ansamblul colectivității.

Pentru cunoaşterea grupei de 5-7 ani, am utilizat ca metodă de cunoaştere observaţia, iar ca tehnică, testul sociometric şi sociomatricea.

Observația este una dintre metodele cele mai des utilizate în cercetările de tip psihosocial, dat fiind faptul că este relativ uşor de organizat şi de aplicat, poate fi rapid adaptată şi folosită în cele mai diverse situaţii din evoluţia grupurilor, permite folosirea unor forme variate şi suple în funcţie de natura grupului, dispune de nenumărate valenţe  pozitive şi avantaje.

Ea presupune urmărirea şi consemnarea manifestărilor de comportament individual, psihosocial, interacţional în diferite situaţii de joc sau învăţare precum şi analiza particularităţilor psihologice ale copilului sau ale grupei.

Pentru ca observaţia să fie sistematică am utilizat în calitate de „revelatori” ai fenomenelor psihosociale din cadrul grupei, o serie de categorii comunicaţional-informaţionale care încearcă să răspundă la întrebări precum: ce se întâmplă în grupă la nivelul microinteracţiunilor dintre copii, cine cu cine comunică, ce comunică, care este sensul şi valoarea celor comunicate, cum participă  fiecare copil din grupă în ansamblul grupului, cum debutează şi cum evoluează comunicarea?

Categoriile interacţionale utilizate în cadrul observaţiei realizată la grupa de 5-7ani sunt:

Manifestarea solidarităţii – conţine toate comportamentele care exprimă solidaritatea:
– cine adresează cuvinte agreabile copiilor, în special celor nou veniţi;
– cine se oferă să acorde ajutor celor care-l solicită ;
– cine participă la concilierea grupului atunci când se iveşte o neînţelegere;

Manifestarea destinderii – conţine acte ce vizează diminuarea tensiunilor din grupă:
– cine participă la rezolvarea conflictelor ;
– cine manifestă bucurie, voioşie, plăcere;
– cine emite glume, lipsite însă de ironie la adresa altor copii;
– cine manifestă reacţii de bucurie şi mulţumire la propunerile grupului;

Aprobarea pasivă – exprimă acordul dat de copil la cele ce se discută:
– copilul este de acord cu ceea ce se discută;
– copilul este de aceeaşi părere fără să aibă tendinţa de a se afirma, de a se pune în valoare;

Emiterea de sugestii – conţine sugestiile aduse de un copil în diferite situaţii:
– copilul propune soluţii fără a-şi impune punctul de vedere;
– copilul nu depreciază şi nu pune în inferioritate alţi copii sau alte puncte de vedere emise de alţi copii;

Emiterea de informaţii – se referă la actele prin care se aduc informaţii noi sau suplimentare care facilitează înţelegerea:
– vreau să îţi spun că…
– trebuie să ştii că…
– a trecut ceva timp de când discutăm şi nu am ajuns la nici un rezultat;

Solicitarea de informaţii – cuprinde actele care solicită aducerea în grup a unor informaţii noi sau suplimentare menite a facilita înţelegerea:
– ce copil cere clarificări ca urmare a unui deficit de informare;
– ce copil cere informaţii ca urmare a lipsei de cunoaştere;
– aceste acte sunt neutre din punct de vedere afectiv, nu cuprind evaluări de tipul: „Ce vrei să spui cu asta?”, „Ce ai mai aflat în legătură cu…?”.

Solicitarea de opinii – se referă la actele prin care se cere copiilor să-şi spună propria lor părere, propriile lor aprecieri şi judecăţi de valoare:
– ce gândeşţi despre asta?
– ce părere ai despre această soluţie?
– cum apreciezi modul lui de a se purta?
– nu înţeleg de ce reacţionezi aşa;ai putea să-mi spui?

Solicitarea de sugestii – presupune solicitarea formulării unor direcţii de acţiune, fixarea unor scopuri noi:
– ce crezi că ar trebui făcut?
– la ce soluţie de rezolvare te-ai gândit?
– ce propuneri poţi să faci pentru a ieşi din impas?

Dezaprobarea pasivă – cuprinde actele de dezacord pasiv ale unor copii faţă de propunerile făcute de grup:
– cine nu doreşte să se angajeze şi rămâne indiferent sau îmbufnat;
– cine face afirmaţii de genul „nu sunt de acord”;

Manifestarea tensiunii – conţine actele care induc tensiune în grup şi dau naştere la atmosfere grupale greu de suportat:
– ce copil se autoacuză şi cedează în favoarea altuia;
– ce copil spune „faceţi ca el că este mai deştept decât mine”;
– ce copil exagerează unele atitudini pentru a demonstra că el este umilit, neînţeles, ignorat;

Manifestarea antagonismului – presupune prezenţa opoziţiei nete, deschise, dezacordul activ, violent, afirmarea de sine prin înjosirea altora, tendinţa de a dirija fără a se sinchisi de părerea altora:
– ce copil îşi impune punctele de vedere prin furie, ameninţare;
– ce copil manifestă violenţă verbală sau fizică pentru a-şi impune punctul de vedere;

Utilizând aceste categorii în procesul observaţional, am reuşit să valorific  informaţiile recoltate pe baza cărora am desprins o serie de aspecte cu privire la dinamica grupei. Analizând procesul comunicaţional-interacţional, am obţinut informaţii de tipul:
Care copii sunt subiecţii comunicării?
Cine cu cine comunică în mod direct şi concret?
Care sunt copiii care aduc informaţii, sugestii?
Care copii îşi exprimă deschis opiniile ?
Ce copii sunt capabili să emită judecăţi de valoare?
Ce copii aduc soluţii de rezolvare a unor probleme în situaţii concrete de lucru?
Care sunt copiii care manifestă neîncredere, sunt taciturni, brutali, violenţi?

Bibliografie
Cerghit I., Metode de învăţământ, Bucureşti, E.D.P., 1976;
Iucu R., Managementul şi gestionarea clasei de elevi, Iaşi, Editura Polirom, 2000;
Dragomir M., Managementul activităţii didactice – eficienţă şi calitate, Cluj-Napoca, Editura Eurodidact, 2002

 

prof. Elena Simona Mirea Cioroianu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/simona.cioroianu

Articole asemănătoare