Comunicarea dintre copii-adulți, indiferent de rolul acestora în viața lor (părinte, profesor…) este văzută uneori ca interacțiunea dintre o parte necoaptă, imatură, supusă greșelii (copilul) și partea care le știe pe toate, are toate soluțiile (adultul). Primul trebuie să facă ce spune cel de-al doilea fără să pună sub semnul întrebării ceva… Această situație este una generatoare de celebrele conflicte între generații, de rebeliunea copilului care nu dorește să facă așa cum spune adultul, de negativismul acestuia, de disperarea părintelui sau a profesorului că nu este convingător în discursul lui, de miile de întrebări ce se ivesc atunci când părțile (copii/ adulții) au idei, experiențe, păreri contradictorii.
Ȋn legătură cu acest aspect, în lucrarea „Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă şi la şcoală’’ (A. Faber, E. Mazlish, L. Nyberg, R. Anstine Templeton) sunt prezentate o serie de „trucuri’’ de tipul to avoid/ to do (de evitat/ de făcut) printre care amintim:
Cum să procedezi atunci când sentimentele împiedică procesul de învăţare:
- Ȋn loc să negi sentimentele -Tradu sentimentele în cuvinte;
- Ȋn loc să critici şi să dai sfaturi – Acceptă sentimentele printr-un cuvânt sau un sunet;
- Ȋn loc să cauţi argumente şiexplicaţii – Oferă prin imaginaţie ceea ce nu poţi oferi în realitate;
- În loc să ignori sentimentele – Acceptă sentimentele chiar şi atunci când pui capăt comportamentelor inacceptabile;
- Ȋn loc de critici – Ȋntrebări şi sfaturi;
- Ȋn loc de eschivare şi ignorare a sentimentelor copilului – Acceptă şi reflectă asupra sentimentelor şi dorinţelor;
Cum să procedezi pentru a-i atrage pe copii să coopereze:
- Ȋn loc de acuzaţii, sarcasm, ordine- Descrie problema ;
- Ȋn loc de învinuire, acuzaţii sau remarci dispreţuitore- Oferă informaţii;
- Ȋn loc de a da ordine, descurajare, ameninţare- Oferă o variantă de acţiune;
- Ȋn loc de avertismente, morală, învinuire – Exprimă-te printr-un cuvânt/ gest;
- Ȋn loc de sarcasm, de a-i face să se simtă ruşinaţi, în loc de insulte- Descrie/ vorbeşte-le despre ceea ce simţi în legătură cu un comportament nepotrivit;
- Ȋn loc să repeţi constant ceea ce au de făcut- Pune semne, bileţele vizibile care să le reamintească sarcinile pe care le au;
- Ȋn loc să- i cerţi- Ȋncearcă să te foloseşti de trucuri para- şi nonverbale pentru a sublinia o idee, regulă;
Cum să eviţi capcanele aplicării pedepselor- adoptarea unor alternative care duc la autodisciplină:
- Ȋn loc să aplici o pedeapsă – Indică o soluţie utilă, exprimă o dezaprobare fermă, spune ce pretenţii ai de la copil, arată cum se pot face îmbunătăţiri, arată o opţiune, lasă-l să simtă consecinţele purtării lui;
Cum să rezolvaţi problemele împreună prin măsuri care stimulează creativitatea şi implicarea copiilor:
- Ascultă sentimentele şi nevoile copiilor;
- Rezumă punctul lor de vedere;
- Invită-l pe copil să analizeze situaţia împreună cu tine;
- Căutaţi o soluţie împreună, nu impune una;
- Enumeraţi toate posibilele soluţii fără a le evalua;
- Stabiliţi care sunt ideile agreate de toţi şi plănuiţi cum să le puneţi în practică;
Ce laude folosim pentru a nu umili, ce remarci critice nu jignesc:
- Ȋn loc de evaluare – descrie ceea ce vezi, descrie ceea ce simţi, subliniază ceea ce trebuie făcut;
- Ȋnlocuieşte laudele care creează dependenţă de aprobarea/ aprecierea celorlalţi cu laude care îl fac pe copil să devină conştient de capacităţile/ realizările/ aptitudinile/ posibilităţile lui( ex. Bravo, eşti foarte cuminte că îţi faci temele imediat după şcoală!- Este nevoie de autodisciplină pentru a-ţi face temele atunci când te simţi obosit)
- Foloseşte alternative pentru critică – Ȋn loc să sublinizi ceea ce este greşit – Descrie ceea ce este bine făcut/ ce s-ar putea adăuga pentru îmbunătăţire.
Cum să eliberezi copiii de povara rolurilor (neatentul, mototolul, măscăriciul clasei, emotivul, neseriosul, timidul etc) :
- Caută prilejul de a le arăta elevilor o nouă imagine despre ei înşişi (eliberarea de etichetă);
- Pune-i pe copii în situaţii în care să se vizualizeze singuri altfel;
- Lasă-i pe elevi să audă „întâmplător” când spui ceva pozitiv despre ei;
- Prezintă comportamentul pe care ţi-ar plăcea să-l vezi;
- Reaminteşte-le copiilor realizările anterioare;
- Enunţă sentimentele, aşteptările pe care le ai de la el/ei;
Cum să îmbunătăţeşti comunicarea părinte-profesor prin şedinţele cu părinţii:
Din perspectiva părintelui:
- Ȋn loc să debutezi cu ce e rău, începe prin a spune ceva bun despre copil;
- Ȋn loc să înşiri punctele slabe ale copilului, subliniază ce trebuie să facă;
- Ȋn loc să spui ce să facă părintele, relatează ce meode au avut efect la şcoală;
- Ȋn loc să te dai bătut în privinţa copilului, dezvoltă un plan împreună cu părintele;
- Ȋn loc să uiţi de plan, urmăreşte aplicarea lui după şedinţă.
Din perspectiva profesorului:
- Ȋn loc să debutezi cu ce e rău, începe prin a descrie ceea ce este bun;
- Ȋn loc să ataci, descrie nevoile copilului tău;
- Ȋn loc să ţii informaţii pentru tine, oferă informaţiile pertinente, pe care le-aş putea utiliza în relatia cu copilul;
- Ȋn loc să-mi spui ce să fac, împărtăşeşte-mi ce metode au funcţionat acasă;
- Ȋn locul refuzului de a coopera, împărtăși, mai bine ajută-mă să elaborăm un plan;
- Ȋn loc să uiţi de plan, ţine-te de el după şedinţă.
Ȋn aceeaşi lucrare, autorii prezintă avantajele colaborării cu părinţii/ familia, în vederea îmbunătăţirii comunicării atât a copilului cu profesorul, cât şi a părinţilor cu propriul copil şi profesorul. Cumva, coerenţa eforturilor pentru îndeplinirea aceloraşi scopuri cresc şansele de obţinere a rezultatelor exprimate în conduite, reacţii pozitive, comportamente dezirabile.
A aborda educaţia copilului în interdependenţă cu totalitatea influenţelor ce-i pot modela comportamentul, dezvolta personalitatea este o iniţiativă sănătoasă şi o premisă pentru o evoluţie armonioasă a acestuia.
Bibliografie
Faber, A., Mazlish, E., Nyberg, L., Templation, R. A. (2019). Comunicarea eficientă cu copiii, acasă şi la şcoală. Ediţia a V-a, Ed. CurteaVeche.