Studiul literaturii în ciclul primar este grupat în trei surse: texte de citire, texte de lectură, lecturi suplimentare extraşcolare prevăzute de programa şcolară a fiecărei clase pentru a fi citite şi cunoscute de elevi.
„O carte bună pentru copii, ca să fie bună, trebuie să rămână şi când copilul ajunge om.” – Mihail Sadoveanu
Lecturile destinate studiului în şcoală, neselectate în întregime dintre capodopere şi dispuse într-o ordine neconstrângătoare sunt în măsură să puncteze câteva teme majore:
- sentimente şi atitudini civice;
- sentimentul naturii la scriitorii români;
- aspecte ale satului şi oraşului românesc în decursul istoriei;
- lumea copilăriei;
- scene evocatoare de sacrificiu în numele ideii de libertate şi democraţiei;
- obiceiuri şi tradiţii populare, în semnificaţiile lor esenţiale, descătuşate de dogme şi interpretări denaturate.
Alături de informaţii de natură culturală, istorică, etnografică şi folclorică, ştiinţifică, lectura constituie un mijloc de conturare a unor atitudini şi trăiri afective complexe, implicând astfel actualizarea celor două imperative ale procesului didactic – informativ şi formativ – ca profundă edificare a personalităţii elevilor. Funcţia formativă a literaturii pentru copii nu trebuie confundată cu unele intenţii moralizatoare aride, stereotipe, fără acoperire artistică. Prin orele de lectură, se urmăresc finalităţi ca:
- dezvoltarea capacităţii de comunicare;
- dezvoltarea proceselor psihice (gândire, memorie, atenţie) prin diversitatea conţinutului tematic, personaje, modalităţi artistice;
- dezvoltarea creativităţii, a capacităţii de a elabora păreri, motivaţii ale unor fapte, de a sintetiza şi organiza conţinutul informativ;
- cultivarea gustului pentru cultură;
- trezirea interesului pentru lectura individuală.
Există o multitudine de factori care determină lectura elevilor:
- particularităţile de vârstă şi individuale;
- preferinţele lor;
- accesibilitatea textelor;
- climatul familial, la care se adaugă şi influenţa şcolii.
Ei pot transforma lectura într-o necesitate, o delectare sau nu.
Literatura pentru copii reflectă universul propriu de cunoaştere al copilului, năzuinţele, aspiraţiile lui cele mai înalte, relevă modele de comportament printr-o ingenioasă transfigurare artistică. „Copilul, scria George Călinescu, se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă (…); ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineret trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. A ieşi din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret”.
1. Având în vedere funcţia cognitivă şi formativ-educativă a literaturii la toate vârstele şi în mod deosebit în primii ani de şcoală, când afectivitatea are un caracter hotărâtor în receptarea mesajului etic şi estetic al textelor literare, micul şcolar trebuie deprins cu tehnica efectuării unei lecturi active, în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale. Contactul cu opera artistică la clasele I – IV îmbracă forme specifice impuse de gradul dezvoltării psihice (gândire, limbaj, emoţii, sentimente), sfera de interese, trebuinţe şi preocupări ca şi de posibilităţile de înţelegere a semnificaţiei operei. La începutul şcolarităţii, gândirea copilului este predominant concretă, intuitivă, limbajul poartă pecetea mediului din care provin copiii, este interiorizat. De multe ori aceştia monologhează, iar în colectiv îşi trec sub tăcere trăirile, impresiile.
Şcolarul mic – la vârsta lui „de ce”, îşi pune totuşi fel de fel de probleme. El poate fi satisfăcut cu ajutorul imaginarului, al „poveştilor”, încât îşi dă seama că este înconjurat de răspunsuri posibile şi toate „uimitoare”.
Tărâmul poveştilor îi dezvoltă capacitatea de a-şi construi şi verbaliza trăirile, ieşind din „eul” propriu, punându-se în locul personajului. Se realizează astfel perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană. Prin imaginar, copilul îşi imaginează scheme mintale, învăţând să ordoneze fapte şi atitudini, reprezentările şi proiectele vor însoţi succesiv trecerea spre acţiuni realizabile şi utile. Cunoscând particularităţile individuale şi de vârstă ale elevilor, se selectează, gradat, lecturile începând cu clasa I, abordând genuri şi specii literare mai întâi apropiate de cele cunoscute de elevi încă din grădiniţă. Astfel, spre sfârşitul clasei I şi începutul clasei a II-a se aleg versurile şi povestirile despre vieţuitoare:
– „Zdreanţă”,
– „Ghicitoare” de Tudor Arghezi;
– „Baba iarna intră-n sat” de Otilia Cazimir;
– „Zdreanţă”, „Ghicitoare” de Tudor Arghezi;
– „Puişorul şi vulpea” de Ion Pas;
– „Povestea gâştelor” de George Coşbuc;
– „Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gîrleanu;
– „Fricosul”, „Ciocârlia” de Ion Agârbiceanu;
– „Poezii” de Elena Farago extinzând treptat sfera de cunoştinţe în celelalte clase cu opere literare ce necesită un înalt grad de receptare şi înţelegere;
– „File din Cartea naturii” de Ion Agârbiceanu;
– „Pasteluri” de Vasile Alecsandri;
– „Ce te legeni…”, „Revedere”, „Povestea codrului” de Mihai Eminescu;
– „Balade vesele şi triste” de George Topîrceanu;
– „În munţii Neamţului” de Calistrat Hogaş;
– „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu.
În mod asemănător trebuie selectate textele în proză şi versurile referitoare la universul copilăriei, activitatea în colectiv, familie şi societate, trecutul istoric. Se observă cum universul intelectual al elevilor începe să cunoască o expansiune din ce în ce mai mare. Dezvoltarea limbajului se manifestă prin îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi nuanţarea lui, corectitudinea în exprimare, susţinerea unor opinii asupra celor citite. Imaginaţia apelează la material din tot mai multe domenii (istorie, ştiinţele naturii, geografie) şi se poate manifesta concret în compuneri şi lucrări practice.
În alegerea cărţilor pentru a fi recomandate copiilor spre lecturare e necesar să se ţină seama de unele exigenţe la care aceasta să corespundă:
- să contribuie la formarea unei percepţii globale asupra vieţii;
- să tindă spre formarea omului ca individualitate echilibrată;
- să contureze acţiuni umane ghidate de valori;
- să exemplifice forţele constructive ale vieţii omului: rugăciunea, iubirea, munca, întrajutorarea, solidaritatea umană, spiritul de sacrificiu;
- să nu fie incluse texte tributare forţelor distructive din viaţă: agresivitatea, lupta de clasă, ura, tendinţa dominatoare.
2. De asemenea, încă de la primii paşi în lumea cărţilor trebuie cunoscute preferinţele elevilor, spre ce liman al cunoaşterii se îndreaptă curiozitatea lor. Momentele de destindere, de învăţare sub formă de joc, atât de necesare adaptării copilului cu cerinţele vieţii de şcolar, se realizează uneori prin versuri ce reflectă preocupările lor.
Exemple:
– „Alfabetul” de Tudor Arghezi;
– „A.B.C.” de Alexandru Andriţoiu;
– „Jocul cuvintelor” de Stelian Filip;
– „Chipul cifrelor” de Alexandru Sahighian.
De aceeaşi origine folclorică cu numărătorile sunt ghicitorile, mult îndrăgite de copii. Ele îmbină efortul de a trece cu bine o probă grea, cu plăcerea poeziei, a ritmurilor care poartă cu sine asocieri surprinzătoare.
Majoritatea elevilor îşi exprimă clar preferinţa asupra basmelor. Desigur copilul păşeşte uimit în ţara poveştilor mai întâi în grădiniţă, continuând în clasele mici, trăind aventura cunoaşterii prin imaginar asemenea Alisei sau Lizucăi. O dată cu formula magică „A fost odată” începe aventura care-l ajută pe cititor în înţelegerea unor legi, elementare şi fundamentale ale lumii, înţelegere mijlocită prin specificul confruntărilor dintre esenţă şi aparenţă, virtuţi şi defecte. Prin rolul jucat în modelarea morală, miraculosul din basm devine instrument capital al progresului, o cale de asimilare a noului de către elev. Acestei lumi copilul îi române credincios mult timp, de aceea se poate spune că lumea şcolarului mic continuă să fie lumea basmelor.
Alături de literatura populară elevii îndrăgesc şi pe cea cultă cu multe din genurile şi speciile ei. În sufletele lor îşi găsesc ecou versurile lui Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coşbuc, Tudor Arghezi, George Topîrceanu, dar şi ale Otiliei Cazimir, Nina Cassian, Ana Blandiana, Marin Sorescu. Am parcurs lumea minunată a basmelor de la Ion Creangă, Ion Slavici, Petre Ispirescu, Mihai Eminescu, Vladimir Colin la Fraţii Grimm, H. Ch. Andersen, Wilhelm Hauff. Au decodificat fabulele adaptate la normele morale ce dirijează universul lor. Au suferit sau au fost fericiţi alături de micile vieţuitoare care au tot atâtea probleme de rezolvat în lumea lor cât şi noi în lumea noastră. Treptat, sfera de interese s-a lărgit şi asupra unor creaţii literare de mai mare întindere cum ar fi nuvela şi romanul:
– „Peripeţiile Alisiei în Ţara minunilor” de Lewis Caroll;
– „Heidi, fetiţa munţilor” de Johanna Spyri;
– „Uliţa copilăriei” de Ionel Teodoreanu;
– „Vrăjitorul din Oz” de L. Franc Baum;
– „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă;
– „Micul Lord” de F.B. Hodgson;
– „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe;
– „Colţ Alb” de Jack London.
Au înţeles mai bine vorbele lui Alexandru Vlahuţă: „În casa în care nu intră o carte, acolo este întuneric”. Ne-am reamintit vorbele lui Jorge Luis Borges care spunea: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci” (Jorge Luis Borges, Cărţile şi Noaptea, Editura Junimea, Iaşi, 1988, pag. 11).
3. Un alt criteriu ce influențează selectarea textelor de lectură este accesibilitatea care poate fi determinată de limbajul folosit şi tematica abordată.
Bibliografie
1. Borges, Jorge Luis, Cărţile şi Noaptea, Editura Junimea, Iaşi, 1988
2. Şincan, Eugenia, (1996) – Lecturi literare pentru învăţământul primar, Bucureşti, Aramis.
3. Ungureanu, Adalmina, (2001) – Metodica studierii limbii române, Iaşi, Editura Polirom.