Viaţa ne oferă, în general, o perioadă frumoasă care să ne dea startul într-o existenţă plină de evenimente diverse. Anii copilăriei sunt magici şi fericiţi, căci, dacă nu intervin probleme majore, copiii au capacitatea de a trece mai uşor peste lucruri pe care adulţii le exacerbează din pricina stresului cotidian. Dintotdeauna au existat probleme sociale, însă copiii nu le-au perceput: ani ai apogeului crizei alimentare, situaţii criză provocate de războaie, de segregare socială, iar apoi ai chinuitoarei tranziţii spre democraţie. Ca și cum am privi trecutul printr-un caleidoscop, putem vedea de fiecare dată altceva, în funcţie de ceea ce ne dorim să ne amintim: vacanţele idilice la bunici sau serile în care stăteam pe întuneric deoarece se lua lumina, vacanţele în care ne jucam de dimineaţa până seara, cărţile de poveşti sau programul TV de numai două ore, în care desenele cu Veronica şi filmele cu copii ne încântau.
În copilărie, totul pare simplu, frumos, nu trebuie să faci prea mult efort pentru a te simţi liber de orice griji. Şcoala, prietenii, jocurile si jucăriile care ne-au îmbogăţit sufletul si intelectul, care ne trezesc emoţii, toate ni le amintim peste ani cu drag.
Pe vremuri, mulţi copii trebuiau să muncească. Să îşi ajute părinţii sau să lucreze undeva. Este cazul lui Brâncusi. Părinţii lui erau ţărani, iar copilul lor nu a mers la şcoală pe vremea aceea. El se ocupa de păstorit. Copilăria lui este marcată de dese plecări de acasă şi ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi. După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 – 1898) a mers la Bucureşti unde absolvă Şcoala de Belle-Arte în 1902. Când avea 9 ani, Brâncuşi s-a dus la Târgu Jiu să caute de muncă. Ca să poată studia, a fost nevoie ca Brâncuşi să înveţe singur să scrie şi să citească. Toate greutăţile vieţii întâmpinate încă de mic nu l-au împiedicat însă pe Brâncuşi să reveleze lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.
Deşi nu au avut o copilărie îndestulată, marii scriitori ai literaturii române şi universale au surprins într-un mod magistral aspecte care ne îmbogăţesc nu numai cultura, ci şi sufletul nostru de copii inocenţi, care ne-au bucurat de lecturile în umbra răcoritoare a nucilor . Se pare că literătura pentru copii există din momentul constituirii literaturii. Aceasta cuprinde un mare număr de opere, dintre care unele fac parte din literatura universală, şi în decursul vremii au fost anexate acestui domeniu de literătură pentru copii.
Cărţi ca: Alexandria, Esopia, Halima, etc. au fost preluate de literătura pentru copii din domeniul literaturii populare scrise. Altele, ca: Don Quijote de la Mancha, Robinson Crusoe, Guliver, Hukleberry Finn, Chiar unele opere ale lui Tolstoi, Puşkin, Cehov, Anatole France etc. fac parte din capodoperele literaturii universale. În afară de acestea, există o serie de cărţi ce aparţin unor scriitori pentru copii, printre aceştia sunt: Perrault, Colodi, Andersen, Lewis Cărrol, Fraţii Grim, Ion Creangă, etc. În literatura română, Creangă scrie- în această perioadă a secolului al XIX-lea ,,Amintiri din copilăriei”, operă intrată de mult în patrimoniul literaturii universale. După el abordează tema copilului Ion Slavici, Al.Vlăhuţă, I.L.Caragiale şi Barbu Delevrancea.
În secolul al XX-lea, literatura română continuă să se preocupe de sufletul copilului. În prima parte a acestui secol au aparut opere valoroase care zugrăvesc frumoasa copilărie, semnate de : Ion Călugăru, Panait Istrate, Elenă Farago şi George Mihail Zamfirescu. Un loc aparte în această perioadă îl ocupă acele opere ale lui M.Sadoveanu în care e zugrăvită copilăria unor fiinţe că Lizuca, Benoni, Băieţel, Niculăeş Onişor din opere ca ,,Măria sa Puiul Pădurii”, ,,Dumbrava minunată” în care înfăţişează cu măiestrie neegalată lumea deosebită a copilăriei. La rândul său s-a remarcat Ionel Teodoreanu care în ,, La Medeleni”ne-a lăsat o frescă artistică reuşită a copilăriei.
Tema copilului este abordată şi de Marin Preda care prezintă copilăria lui Nicolae Moromete, aşa cum Titina Nica Ţene oglindeşte propria sa copilărie într-o carte de excepţie „Viaţa ca o punte”. Zaharia Stancu. în „Desculţ”, prezintă viaţa satului prin ochii lui Darie. Dumitru Corbea, în „Singura cale”, zugrăveşte şi el aspecte ale unei copilării umbrite de mizerie
În zilele noastre, părintii sunt preocupaţi de identificarea centrelor educationale care deţin programe concepute astfel încât copiii să se bucure de vacanţă frecventând cursuri de limbi străine, tenis de câmp, înot, vizite tematice la muzee, ieşiri în aer liber, dar în acelasi timp să cânte la un instrument (pian, chitară, vioară), canto sau se se distreze la un curs de gătit sau artă teatrală sau să participe la atelierele de pictură sau să programeze un robot special creat de ei în cadrul atelierelor de robotică. Este adevărat că instrumentele muzicale precum piane, viori, chitare, au rolul de a lega o prietenie frumoasă între copii şi muzică. Orele de pictură integrate în programul copiilor aduc magia culorilor pe şevalet si bucuria de a crea opere de artă, însă joaca în parcuri, păduri, în spatele blocului alături de prieteni le oferă copiilor amintiri care îi vor însoţi toată viaţa , care le vor trezi nostalgia unui timp ce va fi rememorat adesea. Căci, copilul poate să transforme totul în artă, aşa cum arta este un mod de viaţă.