Școala de vară, o experiență formativă inedită

Trăim într-o societate în care copiii sunt atrași tot mai mult de dispozitivele electronice: telefoane, tablete, computere. Lumea reală, jocurile în aer liber, lectura unei cărți bune trec pe planul al doilea în fața jocurilor de tot felul care îi captivează. Dacă în timpul anului școlar mai există preocupare pentru a citi, a compune, a se juca, a practica un sport în aer liber, a merge în parc cu colegii, vacanța de vară devine o adevărată provocare pentru părinți. E timpul în care copiii nu își mai întâlnesc atât de des colegii și sunt atrași mai mult de lumea virtuală.

Aici poate interveni școala.

Poate propune o perioadă de desfășurare a unor ateliere  de vară și activități de învățare și recreative. Poate de asemenea solicita părinților sugestii de activități. Scopul în sine e cel de a oferi elevilor timp de calitate, experiențe inedite de învățare și de relaxare. În funcție de analiza de nevoi, de numărul de solicitanți, de baza materială și resursele umane disponibile, se alcătuiește un proiect cu tot felul de activități informative, distractive, de învățare prin descoperire și cooperare, care să faciliteze dezvoltarea socio-emoțională, cognitivă și fizică a elevilor, dar și a capacităților și atitudinilor de învățare a acestora.

Am utilizat cu succes atelierele de vară pentru a cunoaște și  a integra în colectiv elevii nou-veniți la mine în clasă. Am fost cadru didactic voluntar în acest an la școala de vară organizată de instituția de învățământ la care lucrez. Elevii au colaborat frumos în cadul atelierelor STEM și de scriere creativă. Au învățat despre cele mai frumoase obiective turistice din România, despre arta populară românească și au avut și un curs de educație rutieră. De asemenea, s-au întâlnit cu colaboratorii noștri de la Clubul de robotică „Sophia Science” și au realizat pe echipe experimente distractive. Au explorat Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Galați, au participat la un atelier de dezvoltare personală, promovare a interculturalității, a respectului și toleranței în comunitate și s-au jucat mult în aer liber.

Au regretat că s-a terminat atât de repede. Ar mai fi dorit măcar o săptămână în plus în care să se întâlnească și să facă tot felul de lucruri împreună.

Atelierele de vară sunt un real câștig pentru elevi (au o vacanță interactivă și interesantă), părinți (copiii își petrec timpul activ, într-un mediu sigur) și profesori (își cunosc elevii în alte contexte de învățare decât cele formale).

 

prof. Oana Damian

Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/oana.damian

Articole asemănătoare