Cooperarea şi competiţia

Este cunoscută opinia potrivit căreia climatul afectiv pozitiv în colectivul de elevi presupune o contribuţie semnificativă la obţinerea unor rezultate superioare, dar în general mediul  şcolar se bazează pe activităţi competitive. Învăţământul românesc susţine încă relaţiile de tip competitiv, considerând că acestea dau naştere unei motivaţii adecvate.

Psihologia socială clasică a pus accentul pe interacţiunile care au loc la nivelul grupului. S-a evidenţiat eficienţa deosebită grupurilor de elevi ce îndeplinesc o sarcină de învăţare comună şi s-au trasat liniile după care poate fi proiectată funcţionarea unor astfel de grupuri cooperative.

Scopurile grupului şcolar pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii, fiecare din acestea prezentând atât avantaje, cât şi dezavantaje în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de elevi. Un tip de organizare des întâlnit în şcolile româneşti este structurarea individualistă a scopurilor membrilor grupului şcolar. Acesta vizează un nivel redus de interacţiune între elevi şi o independenţă a scopurilor fiecăruia dintre aceştia.

Organizarea individualistă echivalează cu o slabă exploatare de către învăţătoare a resurselor grupului, deoarece succesul sau eşecul unui singur elev nu are consecinţe care să afecteze performanţele celorlalţi. Acest tip de organizare individualistă nu crează motivaţie deosebită şi nu stimulează în nici un fel formarea la elevi a abilităţilor necesare comunicării şi interacţiunilor cu ceilalţi. Avantajul pe care îl are această modalitate de organizare este aceea că elevii devin independenţi şi responsabili când desfăşoară activităţi.

Studii recente arată că elevii lucrează în condiţii de cooperare, în grupuri ce au o sarcină de învăţare comună, numai 4,6% din timpul pe care-l petrec în clasă.

În mod tradiţional, mediul şcolar se constituie ca un mediu competitiv resimţit ca atare de elevi. Unul din motivele pentru care se întamplă astfel este modul de notare practicat de majoritatea cadrelor didactice, care susţin competiţia între elevi. Dintre cele două modele de apreciere, notarea individualistă, primul model este utilizat destul de des. El presupune o strânsă legătură între rezultatele elevilor şi acordarea notelor fiecăruia în funcţie de media grupului, în funcţie de toţi ceilalţi. Acest model de apreciere prin raportare la grup contribuie la crearea unor norme ce consacră competiţia, elevii înţelegând că nu pot obţine note mari decât dacă unora din colegii lor li se vor pune note mici. Alternativa care ar fi recomandată la această modalitate de evaluare nu este notarea individualistă, ci una care să încurajeze colaborarea.

Psihologul social Morton Deutsch a realizat următorul experiment. El a împărţit subiecţii studenţi în două grupuri, cărora le-a aplicat modele de notare diferite. Studenţii din primul grup au fost înştiinţaţi că numai unul din ei poate obţine nota maximă, ceilalţi fiind notaţi  în funcţie de performanţele individuale. Membrii celuilalt grup experimental urmau să obţină cu toţii aceeaşi notă, potrivit calităţii rezultatelor grupului întreg. Cercetătorul a consemnat dupa desfăşurarea experimentului, faptul că grupul bazat pe competiţie, s-a comportat agresiv, căutând să-şi împidice colegii în a obţine rezultate bune.

Competiţia este un mod de afirmare de sine, motivaţional, care include activitatea de afirmare proprie, în care individual rivalizează cu ceilalţi pentru obţinerea unei situaţii sociale sau a superiorităţii.

După unii autori, competiţia stimulează efortul şi productivitatea individului, promovează norme şi aspiraţii mai înalte. Este de remarcat că unul din avantajele competiţiei este legat de motivaţia elevilor. În schimb competiţiei i se poate reproşa faptul că cel mai adesea se constituie într-un factor ce determină conflict şi comportamente agresive în grup. Ea adduce cu sine interacţiune slabă între colegi, încercări de a-i împiedica pe ceilalţi să obţină performanţe înalte, lipsa comunicării, a încrederii reciproce.

Aspectul competitiv al şcolii, prin sistemul său de notare(premial şi de penalizare) se poate rasfrânge negativ asupra relaţiilor interpersonale din cadrul grupului de elevi, apar rivalităţi, conflicte, sentimente de invidie, egoism. Acest mod competitiv amplifică în general teama elevilor de eşec şi de aceea cei mai multi o resping. Însuşi, grupul şcolar ca întreg, poate să exteriorize atitudini de respingere a atmosferei de competiţie instituită de profesori.

În clasele structurate competitiv, elevii obţin rezultate bune numai dacă unii din colegii lor obţin rezultate slabe, pe când în clasele organizate în manieră cooperativă, elevii sunt apreciaţi pozitiv şi ajung să aibă rezultate bune în condiţiile în care ceilalţi colegi ai clasei au acelaşi rezultate.

Învăţarea în manieră cooperantă fundamentează o largă varietate de forme de interacţiune, de la a ajuta colegul de bancă de către colegul avansat, până la grupurile cooperative de învăţare organizate de către cadrul didactic.

În cele mai multe cazuri, profesorul simte nevoia să dirijeze toate activităţile din clasa, deoarece consideră că numai aşa pot menţine disciplina şi pot să-şi atingă obiectivele didactice pe care şi le-au propus. Pe de altă parte, şi elevii manifestă o reţinere în a participa la situaţiile de învăţare cooperative, pentru ca au fost obişnuiţi să asculte doar explicaţiile profesorului şi să realizeze sarcinile dirijate de acesta.

Pentru a lua parte la realizarea unei sarcini de grup, în care trebuie să-i încurajeze şi să-i susţină pe ceilalţi membri, să-şi asume responsabilitatea atât pentru rezultatele proprii cât şi pentru cele ale colegilor, să evalueze rezultatele fiecăruia şi ale grupului în ansamblu, nu este uşor pentru elev. Foarte puţini din elevi ştiu să colaboreze cu ceilalţi pentru a duce la bun sfârşit o sarcină comună. De cele mai multe ori profesorul trebuie să ofere indicaţii cu privire la organizarea grupelor, la utilizarea materialelor, la sprijinirea celor care lucrează mai încet.

Chiar dacă se spune că în unele cazuri, cooperarea conduce la pierderea motivaţiei, multe cercetări atestă avantajele pe care le aduce structura cooperativă a grupului-clasă.

Cooperarea vizează în primul rând un câştig în ceea ce priveşte interacţiunile care au loc la nivelul grupului, generând sentimente poztive de acceptare, de simpatie. Ea determină buna înţelegere, armonia şi stimulează comportamente de facilitare a succesului celorlalţi. Tot ea face să crescă stima de sine a individului şi încrederea în forţele proprii, conduce la diminuarea anxietăţii pe care mulţi copii o resimt la contactul cu instituţia educativă şi contribuie la intensificarea atitudinilor pozitive faţă de profesori.

Andrei Cosmovici a teoretizat activitatea şcolară pe grupuri, subliniind importanţa însuşirii unui colectiv de muncă şi acomodării interpersonale a elevilor.

În metoda grupurilor interdependente sau metoda Jigsaw (jigsaw puzzle = în limba engleză înseamnă mozaic, jucărie pe care o construiesc copiii) se lucrează în grupuri eterogene de 3-4 elevi. Profesorul stabileşte tema şi o  împarte în subteme, fiecare dintre acestea revin spre aprofundare unui membru al fiecărui grup. Astfel, în metoda Jigsaw, fiecare grup de elevi are în componenţa lui un „expert” în subtemele lecţiei. Cei ce urmează să devină specialişti într-un anume subiect părăsesc la un moment dat grupurile lor şi se reunesc pentru a dezbate subiectul respectiv şi a stabili modalităţile lor şi se reunesc pentru a dezbate subiectul respectiv şi a stabili modalităţile de a transmite informaţiile celorlalţi membrii ai grupului lor. Întorşi înapoi în grup, ei se straduiesc sa-i invete pe ceilalti, retinand la randul lo cunostintele pe care le transmit colegilor. „experţi” în alte subteme. La sfârşit, fiecăruia i se pun întrebări din întregul material. Esenţială pentru acest mod de structurare a travaliului clasei este legătura dintre membrii grupurilor, care-i stimulează să coopereze. Metoda cuprinde activităţi ce duc la întărirea coeziunii grupurilor, ameliorarea comunicării şi dezvoltarea capacităţii de a facilita achiziţionarea cunoştinţelor de către colegi. Prin intermediul ei se elimină tendinţa de instituire a unor ierarhii în grupuri, întrucât elevii cu status înalt şi cu abilităţi deosebite învaţă de la ceilalţi în aceeaşi măsură în care ei îşi ajută colegii să înţeleagă şi să-şi însuşească o subtemă. Un dezavantaj al acestei metode ar fi „lenea socială”, care corespunde unei pierderi a motivaţiei şi a unei reduceri a efortului individual în situaţia îndeplinirii  de către grup a unei sarcini colective, în comparaţie cu situaţia în care individul îndeplineşte sarcina aflându-se singur. „Lenea socială” apare atunci când individul îşi imaginează că propria contribuţie la sarcina de grup nu poate fi stabilită cu precizie. Intredependenţa dintre membrii şi individualizarea aportului fac din metoda Jigsaw un remediu sigur împotriva acestui efect.Metoda   învăţării în grupuri mici sau STAD (Student Teams Achivement Divisions) are la baza acelaşi principiu al învăţării coeziunii grupului de lucru şi al întăririi gradului de interacţiune între membri. Elevii, în grupuri de câte 4 sau 5 membri, învaţă un material stabilit de profesor, discutându-l şi ascultându-se unul pe celălalt, până când sunt convinşi că-l stăpânesc cu toţii. Apoi, profesorul le pune întrebări pentru a vedea dacă elevii au însuşit noile cunoştinţe, iar scorul grupului se obţine prin aprecierea progresului fiecărui membru în raport cu performanţele sale anterioare. În acest fel, chiar şi elevii slabi au posibilitatea să contribuie la obţinerea unor rezultate bune de către grup. Avantajul acestei metode este acela de a încuraja elevii, de a se sprijini unul pe altul în activitatea de învăţare, corectându-şi reciproc greşelile.

Metoda turneului între echipe sau TGT (Teams/ Games/ Tournements) este asemănătoare cu metoda STAD, cu deosibire că la sfârşitul etapei de învăţare se desfăşoară un turneu între echipe, elevii luându-se la întrecere cu cei din celelalte grupuri, în încercarea de a câştiga puncte pentru propria echipă. Şi metoda TGT are meritul de a promova preocuparea ca toţi copiii, inclusiv cei mai puţin dotaţi să poată puncta pentru grup. Echipele sunt eterogene şi membrii nu intră în competiţie decât cu alţii aflaţi la acelaşi nivel.

Aceste metode care promovează cooperarea, aşa cum atestă multe cercetări, ameliorează considerabil motivaţia elevilor, stimulează interesul pentru succesul grupului din care fac parte.Ele conduc la rezultate deosebite în acceptarea copiilor mai puţin avansaţi, a celor cu probleme emoţionale, precum şi a celor provenind din rândurile minorităţilor etnice.

Metodele cooperative se dovedesc pe departe mai eficiente decât organizarea competitiva. Ultima metodă, cea a turneului îmbină cooperarea cu competiţia: avem de aface atât cu atitudini şi comportamente de cooperare în interiorul echipelor, cât şi cu o competiţie între grupuri. Cunoaşterea şi dirijarea colectivului de elevi se împletesc în mod firesc cu educarea elevilor în spirit cooperant. Organizarea şi dirijarea pedagogică a colectivului asigură premisele necesare formării unui asemenea spirit, acesta, la rândul său, punându-şi amprenta asupra funcţionării colectivului ca un tot unitar. În ceea ce priveşte sarcinile, educarea în spirit cooperant presupune formarea conşţiintei şi a conduitei cooperant-participative.

Cultivarea conştiinţei cooperante presupune cunoaşterea şi înţelegerea de către elevi a diverselor reguli şi cerinţe pe care le impune viaţa la comun, în acelaşi timp cu declanşarea unor trăiri afective, expresie a adeziunii şi acceptării interioare a acestora. În acest fel, elevii urmează să cunoască şi să înţeleagă ce înseamnă dependenţa individului faţă de colectiv, a unui colectiv mai mic faţă de unul mai mare, ce înseamnă forţa şi puterea unui colectiv unit în îndeplinirea sarcinilor, care sunt obligaţiile pe care ei le au faţă de colectiv, în ce sens şi cum urmărirea unor scopuri colective este şi în interesul lor, în ce condiţii iniţiativa personală slujeşte interesele colective. Copilul ca fiinţă socială, simte nevoia stabilirii unor relaţii cu ceilalţi. În măsura în care se va reuşi orientarea acestor relaţii în spiritul cooperării, în mod inevitabil va înţelege şi va trăi acest lucru. Adeziunea afectivă în cadrul acestor relaţii va fi cu atât mai puternică cu cât vor fi declanşate sentimente pozitive de simpatie, prietenie, compasiune, solidaritate, modestie, ajutor reciproc şi vor fi înăbuşite cele negative.

Conduita cooperant-participativă presupune formarea unor deprinderi şi obişnuinţe de convieţuire în colectiv cât şi a unor trăsături pozitive de caracter. Toate acestea sunt un îndelungat proces de exersare, deci formarea lor devine posibilă numai în activităţi desfăşurate în comun.Conduita cooperantă vizează în acelaşi timp formarea şi stabilizarea unor trăsături de voinţă şi caracter pe care le presupune, cum ar fi sinceritatea, cinste, hotărâre, consecvenţa, altruism etc.

 

prof. Emilia Moldoveanu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/emilia.moldoveanu

Articole asemănătoare