Cu cât scrii mai bine, cu atât urci mai sus. Oamenii care gândesc bine, scriu bine. Oamenii cu mintea încețoșată scriu note încețoșate și discursuri încețoșate. Să scrii bine nu este un dar al naturii. Trebuie să înveți să scrii bine. (David Ogilvy).
Din experiența la catedră, am constatat un interes scăzut al elevilor de gimnaziu pentru redactarea diferitelor tipuri de texte. Compunerea școlară, acel text de minimum 150 de cuvinte dat ca temă pentru acasă sau inclus în subiectul pentru examenul de Evaluare Națională întotdeauna a ridicat probleme elevilor. Pentru majoritatea dintre ei reprezintă o sarcină dificilă care le creează adevărate stări de stres și îi determină să apeleze la eroul vieții lor, omniprezentul și omniscientul AI, fapt care nu contribuie deloc la stimularea și dezvoltarea competenței de redactare.
Sunt două categorii de elevi care reprezintă moduri diferite de a se raporta la inteligența artificială. Unii consultă resursa, păstrează ideile, dar le reformulează în manieră proprie, iar alții copiază, fără măcar a face efortul de a trece ideile prin filtrul gândirii. Ambele situații nu aduc niciun beneficiu. Încă există mitul conform căruia scriu compuneri doar cei talentați. E doar o preconcepție, o scuză, fiindcă a produce text scris se învață, ori din pasiune, ori chiar și pentru obținerea unei note bune la examen. Fie că li se cere să redacteze o compunere imaginativă, fie că este propusă o compoziție pornind de la un text literar, cum ar fi: rezumatul, caracterizarea de personaj, mesajul și semnificațiile textului, pentru mulți dintre elevi e acel tip de activitate plictisitoare, obositoare, deoarece necesită întocmirea unui plan, este cronofag, solicită achizițiile de cunoștințe teoretice și aplicarea normelor de ortografie și punctuație. Da, elevii sunt refractari la efortul de a-și așterne propriile idei pe hârtie, de a face un exercițiu de imaginație și de a analiza în scris diferite texte. Cauzele pot fi multiple și diverse:
- folosirea în mod excesiv a gadgeturilor (tabletă, telefon, computer), mijloace prin intermediul cărora navighează pe rețelele de socializare care promovează comunicarea limitată la imagine, video și mesaje scurte, lacunare, incorecte gramatical și fără semne de punctuație;
- diminuarea sau inexistența lecturii, activitate cu rol în îmbogățirea vocabularului și stimularea imaginației creatoare;
- preferința elevilor pentru textul multimodal: benzile desenate, respectiv romanele grafice;
- înlocuirea scrisului de mână cu scrisul pe calculator;
- operele literare nu mai sunt modele pentru scrierile elevilor;
În ciuda contextului sociocultural, profesorul are misiunea și măiestria de a forma elevilor competența redactării de texte și de a le trezi interesul pentru compoziție. Într-adevăr, compunerile presupun interferența mai multor serii de elemente: informația, imaginația și creativitatea, logica și corectitudinea exprimării, expresivitatea și originalitatea exprimării, competențe sau atribute care nu se nasc din nimic, ci doar prin implicare și exersare, printr-o practică îndelungată. Se realizează progresiv, prin construirea unor enunțuri scurte, a unor secvențe textuale, iar ulterior a unor texte ample.
Competența de comunicare scrisă reprezintă cunoștințele, capacitățile și atitudinile pe care le activăm elevilor pentru a produce o diversitate de mesaje scrise, iar activitățile de redactare practicate în școală trebuie să îi ajute pe aceștia să înțeleagă rolul pe care îl are această activitate în viața lor. Cu fiecare text creat (conspect, jurnal, argumentație, notițe, ficțiune etc.) și împărtășit colegilor, elevii își dezvoltă capacitatea de a comunica gânduri, idei, de a exprima sentimente, de a învăța, de a-și organiza ideile, de a-și argumenta opiniile, de a-și antrena gândirea și exprimarea corectă. Activitatea de redactare este un demers complex care antrenează atât efortul elevului, cât și strategia profesorului.
În primul rând, din partea elevului sunt necesare:
- achizițiile de cunoștințe care vizează cunoașterea tiparelor textuale, a regulilor gramaticale, a normelor de ortografie și punctuație;
- exersarea comunicării scrise, adică fixarea unor tehnici de redactare care vin în sprijinul elevilor pentru a-și organiza clar și logic ideile în scris;
- o atitudine deschisă, interes și respect față de scris;
- transferul achizițiilor din domeniul redactării în contexte noi de învățare.
În al doilea rând, profesorul alege modelul de abordare didactică eficient pe care-l va utiliza în formarea competenței de redactare a elevilor, în funcție de nivelul cunoștințelor și particularitățile acestora, dar și de propriile experiențe în domeniul scrierii de texte.
Profesorul poate porni de la realitatea că operele literare pot fi repere, modele pentru compozițiile elevilor. Astfel, el reprezintă expertul care îi îndrumă pe aceștia pe baza unor modele și evaluează corectitudinea și coerența compunerilor.
Într-o abordare mai deschisă, profesorul se concentrează pe creativitatea elevilor, pe abilitățile native, mizează pe scrierea ca proces și urmărește dezvoltarea gândirii divergente, originalitatea ideilor și a exprimării.
O altă abordare a profesorului pune accent pe ideea că elevii învață să scrie compuneri doar respectând niște etape ale redactării, cum ar fi organizarea actului redactării în trei etape: pregătirea (documentarea în ceea ce privește informația și stabilirea scopului compoziției), scrierea propriu-zisă și revizuirea care aduce în prim-plan reacțiile profesorului și ale colegilor.
Un exemplu de bună practică constă în introducerea unui opțional la decizia școlii, de tipul disciplină nouă, la clasele VII-VIII, care susține ca argument contribuția la dezvoltarea deprinderii de redactare a diferitelor tipuri de texte. De asemenea, profesorul poate organiza alte forme de învățare extra-clasă și în afara spațiului școlii, cum ar fi: editarea unei reviste școlare cu elevii, cenacluri și cercuri literare.
În concluzie, școala are rolul de a-l îndruma pe elev să aibă competențe discursive, care să îi permită să producă texte scrise sau orale puternic formalizate care îi vor fi necesare în viața de adult, pentru a comunica cu ceilalți, pentru a face față solicitărilor în societate și pe plan profesional.
Bibliografie
PARFENE, Constantin, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
PAVELESCU, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010.
SÂMIHĂIAN, Florentina, O didactică a limbii și literaturii române, Editura Art, București, 2014.
SANDU, Elena, Compunerile școlare pentru gimnaziu, Editura Gymnasium, Polirom, 2004.