Comunicarea interculturală – coduri de comunicare, mize ale comunicării

Comunicarea reprezintă o funcție a limbajului. Prin comunicare ne exteriorizăm dorințele, transmitem informații şi aflăm despre cei din jurul nostru ceea ce gândesc și simt. Comunicarea poate fi între persoane, grupuri, organizații etc. În comunicare există un emițător și un receptor. Cei doi comunică printr-un canal şi are loc un feedback sau o conexiune inversă. Aceasta este, pe scurt, comunicarea.

„Comunicarea este esenţa vieţii”. – S. Moscovici

O definiţie simplă a culturii, ar suna cam în acest mod: caracteristicile unui grup sau ale unei societăţi. Prin caracteristici se înţelege: limbă, tradiţii, obiceiuri, arta, religie. “Cultura= ansamblu structurat al rezultatelor materiale şi spirituale ale activităţii de schimbare şi adaptare a mediului natural şi social la nevoile, trebuinţele şi aspiraţiile oamenilor; sistemul integrat al comportamentelor sociale, al modului de simţire şi gândire învăţat şi transmis prin mecanisme nebiologice din generaţie în generaţie în cadrul societăţilor sau comunităţilor umane determinate; totalitatea experienţelor umane de transformare a lumii şi de autotransformare, fizică şi psihică (Chelcea, Atanasescu-Ţugui, 1987, p. 15)”. Foarte important pentru o societate, comunitate, grup sau chiar individ sunt valorile. Valorile personale, de cele mai multe ori, prin educaţie, ni le stabilim singuri, dar valorile culturale ne sunt date de societatea din care facem parte.

„Valorile culturale reprezintă idei abstracte implicite sau explicite împărtăţite de indivizi care aparţin respectivei culturi despre ce este drept, ce este bun sau dezirabil pentru societate (Schwartz, 1999, p.25 apud Gavreliuc, 2011, p. 233). Aceste valori culturale (precum “libertate”, “prosperitate”, “securitate”, “echitate”) constituie temeiul normelor specifice, care “comunică” implicit subiectului uman “ce este potrivit” în diferitele situaţii cu care se confruntă ( Gavreliuc, 2011, p. 233).

„A vorbi despre comunicarea interculturală în ziua de astăzi, când oamenii pot fi în contact cu semenii lor din celălalt capăt al lumii printr-un singur click de internet, cu ajutorul telefoniei mobile sau al mass-mediei, ştirile circulând mult mai rapid decît prin mijloacele tradiţionale, înseamnă a dori să-i cunoastem mai bine pe semenii noştri, să-i înţelegem şi să-i acceptăm iar comunicarea dintre noi să fie mai eficace. […] Toate aceste contacte cu ceilalţi, având scopuri fie economice, politice sau culturale, ne îndrumă spre un mod de comunicare mai deschis, spre o comunicare interculturală.” (Popescu, 2013, pp. 13-14)

Coduri de comunicare

„Decodarea presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operațiunea corespunzătoare codării, la nivelul receptorului de această dată. Pentru a se produce o decodare corectă, receptorul trebuie să se afle în codului adecvat, astfel că, în ceea ce privește comunicarea mesajelor, un cod sau un sistem de semne în acest sens este alcătuit din unități (semnele) și structuri (reguli de combinație), iar esența sa constă în a asocia structuri de date sensibile cu structuri de semnificație (Pânişoară, 2015, p.58)”.

Codurile de comunicare sunt sistemele pe care se construiesc mesajele: scrise (alfabet), orale (cuvinte), imagistice; verbale, nonverbale, paraverbale.

„Pentru a îmbunătăţi eficienţa comunicării verbalizate, Hybels şi Weaver (1986) recomandă focalizarea atenţiei asupra umătoarelor idei:
Cum dorim să comunicăm? Chiar dacă răspunsul pare simplu, nu trebuie să omitem faptul că, de multe ori, pornim o comunicare înainte de a fi reflectat îndeajuns la totalitatea ramificaţiilor pe care comunicarea noastră le poate avea în percepţia celuilalt;
Cum dorim să o facem? Mai precis, ce limbaj vom folosi, limbaj direct adaptat publicului-ţintă;
Cui ne adresăm? Emiţătorul va ţine seama de experienţa anterioară, directă a publicului cu astfel de measaje (Pânişoară, 2015, p. 87)”.

Comunicarea nonverbală: „Interesant în comunicarea nonverbală este că o facem în mod inconştient. Şi e dificil de controlat, chiar dacă încercăm. Cu decodificarea însă stăm aşa şi-aşa. S-ar părea că există anumite semnale generale pe care le sesizăm aproape întotdeauna […]. Alte tipuri de semnale, cum ar fi gesturi sau modificări subtile ale expresiei feţei, tind să ne scape complet. Şi aşa, deşi sunt foarte semnificative, când vine vorba să ne dăm seama dacă am pierdut interesul cuiva sau când  cineva încearcă sa-şi ascundă o anumită emoţie (Fexeus, 2018, p. 46)”.

Comunicarea paraverbală: „Se realizează prin intermediul unor elemente prozodice şi vocale: tonalitate, intensitate, debit, pauze, particularități de pronunţie în raport cu unele secvenţe ale mesajului ş.a. Componentele paraverbale augmentează conţinutul informaţional al mesajelor verbale, având însă cea mai mare relevanţă în planul expresiv-estetic al relaţiilor interpersonale (Cristea, 2015, p.382)”.

În ceea ce priveşte comunicarea interculturală, codurile comunicării se aplică fără doar şi poate, iar aici doresc să fac referire la etnia rromă. Încercările uriaşe de a-i integra nu au avut ecou în rândul lor. Probabil că nu au vorbit aceeaşi limbă. Salut ideea Victoriei Pătraşcu şi acelor de la Agenţia Impreună, care au lansat două cărţi speciale Zuralo şi Rotiţa fermecată şi Cântecului lui Zurali, apărute la Editura Univers. Poveştile vorbesc despre doi elevi de etnie rromă şi despre rolul important al şcolii.

Atunci când ne adresăm unui grup de oameni, cu o cultură diferită de a noastră, este foarte important să ţinem cont de de comunicarea verbală, nonverbală şi paraverbală, pentru că le transmitem tot ceea ce simţim şi gândim despre ei. Intr-o sală de clasă, prejudecata şi stereotpia sunt două elemente ce trebuie omise. Probabil o parte din elevii unei clase, vor veni echipaţi cu aceste elemete, dar rolul cadrului didactic este de a-l diminua sau chiar elimina.

De aceea, poveştile despre Zuralo şi Zurali sunt potrivite pentru întreaga clasă, mesajul să ajungă la toţi elevii prezenţi. O altă carte minunată, apărută la editura Arthur este Strada Zambila, scrisă de Fannz Chartres. Cartea se referă la o familie de căpşunari, care de fapt se doveşte că părinţii copilei au plecat în Franţa la tratament, tatăl fiind diagnosticat cu o formă de cancer şi o familie de etnie rromă. O carte plină de steretipii şi prejudecăţi. O carte plină de exemple din viaţa reală, viaţa din România, “ţiganii” şi “căpşunarii”. Oare cât este de important modul de adresare a unui cadru didactic faţă de un elev cu certificat de cernţe educaţionale speciale?. Cât segregăm în spaţiul şcolar? Oare suntem conştienţi? Oare nu am introdus prea târyiu în programa şcolară Educaţia Interculturală? În trebări care-şi aşteptă răspunsul prin noi, făuritorii de vise şi educaţie.

Mizele cunoașterii interculturale, după A. Gavreliuc, se grefează pe:

  • cauze de natură epistemologică: tocmai ceea ce descriam mai sus, despre comportamentul nostru faţă de ceilalţi;
  • cauze de natură socială şi politică: o lege a segregării în spaţiul şcolar, care nu a mai fost pusă în aplicare, deorece pandemia a acaparat întreaga lume; probabil întrebarea Îl înțelegem cu adevărat pe cel de lângă noi? se învârte în mintea noastră de cele mai multe ori, dar oare ca şi popor avem această identitate de sine sau cei aproape 50 de comunism, de colectivism au schimbat ADN-ul nostru ca popor şi ne dorim copii obedienți şi persoane morale cu o comunicare protocolară;
  • cauze de natură pragmatică, legate de nevoie de optimizare organizaţională: educaţia interculturală din şcoli, care pentru prima dată a fost predată în anul şcolar 2019-2019, sigur va aduce o mai bună comunicare interculturală în anii ce vor veni;
  • cauze izvorîte din universalizarea unor probleme sociale: şomajul, traficul de fiinţe umane, terorismul, emigrarea sunt fenome ce implică comunicarea interculturală pentru rezolvarea lor.

Bibliografie
Cristea, D.,2015, Tratat de psihologie socială, Trei, Bucureşti;
Gavreliuc, A., 2011, Psihologie interculturală, Polirom, Iaşi;
Neculau, A., 1987, Comportament şi civilizaţie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Pânişoară, I.O., 2015, Comunicarea eficientă, Polirom, Iaşi;
Popescu, Silvia, 2013, Comunicarea interculturală. Paradigmă a managementului organizatoric, Institutul intercultural, Iaşi.
www.didactform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-educatiei-incluzive-de-calitate/codurile-si-canalele-de-comunicare-educarea-comunicarii-incluzive

 

prof. Raluca Maria Chirțan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/raluca.chirtan

Articole asemănătoare