Dinamica populației, fenomen care a luat amploare în ultimii ani prin aderarea la un spaţiu mai larg pe continent precum şi amestecul de etnii care se produce din motive de cele mai multe ori sociale, pune individul în fața nevoii de formare a competenței de comunicare în mai multe limbi altele decât cea maternă.
1. Delimitarea problemei de cercetare
Pentru a comunica în familie copilul foloseşte limba maternă dar pentru a comunica într-un mediu în care limba folosită este alta de cât cea maternă, copilul este pus în faţa unei bariere în comunicare. Într-o astfel de situaţie se află copiii care îşi însoțesc părinţii plecaţi la muncă în străinătate, copii pentru care se încearcă integrarea în învățământul de masă a ţării adoptive.
Nu de puține ori ne întâlnim cu copii care sunt înscriși în grădinițe în care limba de predare este alta decât limba maternă cu ajutorul căreia comunică copilul.
2. Obiectivele, ipoteza şi variabilele cercetării
– stabilirea factorilor care duc la însuşirea limbii române de către copiii a căror limbă maternă, folosită în familie, diferă de limba de predare în grădiniţă;
– stabilirea canalului comunicaţional prin care are loc înţelegerea mesajului transmis;
– identificarea factorilor care duc la însuşirea diferenţiată a limbii de predare.
Ipoteza cercetării – Este posibil ca un copil a cărui limbă maternă este diferită de limba de predare din grădiniţă, să-şi însuşească cea de-a doua limbă în mediul din grădiniţă şi să comunice cu colegii lui şi cu ceilalţi adulţi folosind această limbă din nevoia de comunicare.
Variabila independentă – Înscrierea, includerea şi integrarea în grupa de preşcolari cu predare în limba română a copiilor a căror limbă maternă este alta decât limba de predare.
Variabila dependentă – Nivelul capacităţii de comunicare a preşcolarilor.
Variabila dependentă – Frecventarea sistematică a grădiniţei de către preşcolari.
Metode de cercetare folosite: metoda chestionarului, metoda observării directe și studiul de caz.
3. Demersul cercetării
În prima zi de şcoală, vin însoțiți de părinții lor şi copiii: AL, BR, şi PO, cu vârsta între 3 ani şi 2 luni şi 3 ani şi 6 luni. Au venit pentru prima dată în grădiniţă şi nu vorbesc deloc limba română, limba lor maternă fiind alta decât limba de predare în grădiniţă. Dintre cei trei copii doar unul are tangenţă cu limba română în familie, băieţelul PO a cărui bunică din partea mamei este vorbitoare de limbă română dar aceasta nu locuieşte împreună cu copilul. Copiii se integrează în grupul de joc comunicând între ei şi cu colegii lor mai mari care au aceeaşi limbă maternă. Aceştia din urmă devin „translatorii” grupei adică prin intermediul lor educatoarea încearcă să comunice cu copiii nou integraţi în colectiv.
Studiu de caz 1
Numele copilului: AL
Se prezintă în grădiniţă la începutul anului şcolar, în vârstă de trei ani şi două luni, este cel mai mic dintre preşcolari, nu înţelege şi nu comunică deloc în limba de predare din grădiniţă. Copilul provine dintr-o familie normală, este singur la părinţi şi împreună cu familia lui locuieşte şi bunicul din partea tatălui.
În primele săptămâni de grădiniţă, se alătură foarte greu grupului de joc, nu cunoaşte nici un copil, plânge pentru a fi dus acasă şi refuză să comunice cu educatoarea sau cu ceilalţi copii. Situaţia continuă până descoperă un joc lego care devine principala lui preocupare şi treptat nu mai plânge când este lăsat de mama lui la grădiniţă. Îşi face prieteni dar numai dintre acei copii cu care poate comunica în limba maternă iar fiecare acţiune a sa este o imitare a ceea ce fac ceilalţi copii. În timpul activităţilor pe domenii experienţiale este foarte atent la materialele intuitive prezentate şi la imagini. Este receptiv şi atent la tot ce fac colegii lui dar nu se lasă antrenat în a repeta cuvinte, onomatopee sau sunete. La „Întâlnirea de dimineaţă” refuză să-şi salute colegii deşi este atent şi particită la activitate dar numai în calitate de observator/ascultător.
În ceea ce priveşte comunicarea în familie aceasta este una caldă, prietenoasă, controlul asupra copilului nu este sever sau rigid dar nici slab iar părinţii colaborează cu educatoarea. Din lista de itemi privind jocul reiese că preşcolarul AL comunică verbal în timpul jocului numai cu covârstnicii, se joacă mai mult singur lipsind, în mare parte, comunicarea în timpul jocului.
Pe parcursul primului an de grădiniţă, preşcolarul Al nu comunică direct, verbal cu educatoarea. Când are nevoie de ceva sau vrea să-i comunice ceva se apropie de educatoare, o atinge pe mână şi indică obiectul sau un alt copil care vorbeşte în locul lui.
În cel de-al doilea an în grădiniţă copilul „sparge gheaţa” la o activitate de „Întâlnire de dimineaţă” când îşi salută colegul din dreapta spunând „Bună dinimeaţa” spre surprindere tuturor celor din jurul lui. Este aplaudat de colegi şi de educatoare, acesta pare a fi momentul din care preşcolarul începe să-şi invite colegii în joc strigându-le numele. În timpul activităţilor repetă cuvinte, sunete, onomatopee. Foloseşte la început cuvinte scurte în limba română care descriu acţiuni, verbe la persoana a II-a singular, aşa cum i se adresează educatoarea sau verbe la persoana a I-a plurat aşa cum se adresează educatoarea colectivului: colorăm, desenăm, ieşim…
Având aceeaşi preocupare, jocul lego, leagă o prietenie foarte frumoasă cu copilul ŢI cu care părinţii îl încurajează să se întâlnească şi să se joace şi înafara grădiniţei. Acest prieten este vorbitor de limbă română iar comunicarea are loc în această limbă. Acasă începe să povestească despre activităţile din grădiniţă folosind şi cuvinte în limba română şi reproduce în prezenţa părinţilor cuvinte care i se par nostime (ex. Iute, iute, iute!) aşa cum le aude de la colegi sau de la educatoare. Tot în acest an şcolar pare şi prima întrebare adresată părinţilor despre ceea ce aude la grădiniţă; cere să i se explice ce înseamnă „mâzgăleală”, cuvânt auzit de la un coleg de grupă care descria astfel desenul unui alt coleg. Atunci când observă că ceilalţi copii îşi repetă rolurile pentru serbarea cu ocazia zilei de 1 Iunie, cere din proprie iniţiativă educatoarei să fie inclus în serbare cu un rol şi spune „Eu pot”. La serbare se descurcă foarte bine şi este foarte mândru atunci când este aplaudat şi felicitat.
În anul şcolar următor, copilul comunică folosind propoziţii simple, participă activ la fiecare activitate din grădiniţă. Este foarte atent la activităţile de lectură, îi place să asculte poveşti iar atunci când le povesteşte părinţilor acasă, le povesteşte folosind limba maternă fapt ce denotă nu numai faptul că înţelege mesajul transmis dar îl şi interpretează. Astfel, acţiunea şi personajele din povestea „Punguţa cu doi bani” sunt relatate în limba maternă dar păstrează în limba română rimele (ex. „Cucurigu, boieri mari/ Daţi punguţa cu doi bani!”).
Studiu de caz 2
Numele copilului: BR
Se prezintă în grădiniţă la începutul anului şcolar, în vârstă de trei ani şi cinci luni, nu înţelege şi nu comunică deloc în limba de predare din grădiniţă. Copilul provine dintr-o familie normală, are trei surori şi un frate mai mari şi o soră mai mică.
Se prezintă în grădiniţă foarte fericită că poate fi în grupul de copii alături de sora ei în vârstă de cinci ani. Aceasta este înscrisă în aceeaşi grupă şi frecventează grădiniţa de doi ani aşadar înţelege limba de predare şi o foloseşte pentru a comunica cu colegii ei în timpul jocului şi cu educatoarea în timpul activităţilor pe domenii experienţiale. În primele săptămâni de grădiniţă se alătură uşor grupului de joc, acomodarea cu mediul din grădiniţă se produce uşor, zâmbeşte atunci când educatoarea i se adresează şi încearcă să comunice cu aceasta în limba maternă. Îşi face prieteni dar numai dintre acei copii cu care poate comunica în limba maternă iar fiecare acţiune a sa este o imitare a ceea ce fac ceilalţi copii. În timpul activităţilor pe domenii experienţiale pare la început a fi foarte atentă dar dacă imaginile sau obiectele nu sunt schimbate, diversificare se plictiseşte repede, se ridică de la locul ei şi fără să spună nimic se deplasează în grupă în centrul unde doreşte să-şi petreacă timpul. Îi plac activităţile de memorizare iar repetarea sunetelor sau a cuvintelor o fac să participe activ, repetă mecanic şi reproduce frânturi de cuvinte întotdeauna însoţite de zâmbet – i se pare o joacă.. La „Întâlnirea de dimineaţă” este tot timpul aşezată lângă sora ei pe care o salută folosind salutul amical în limba maternă, dacă este corectată refuză să mai vorbească. Această situaţie continuă până când vine de acasă cu expresia „Bună dimineaţa” învăţată şi repetată cu părinţii.
În ceea ce priveşte comunicarea în familie aceasta este una caldă, prietenoasă, controlul asupra copilului puţin sever având în vedere numărul mare de fraţi si surori părinţii colaborează cu educatoarea şi doresc consiliere de specialitate în ceea ce priveşte dislalia deoarece nu este primul caz din familie iar părinţii sunt conştienţi de consecinţe. Din lista de itemi privind jocul reiese că preşcolarul BR comunică verbal în timpul jocului cu toţi partenerii de joacă, încearcă să comunice şi cu educatoarea, vorbeşte cu aceasta şi spune părinţilor acasă că „d-na educatoare nu aude”, aşa îşi explică faptul că nu primeşte răspunsul corespunzător mesajului ei. Comunică în timpul jocului, se închipuie în diferite ipostaze şi este foarte activă în jocurile de rol imitând acţiuni care sunt intrinseci rolului.
Pe întreg parcursul primului an de grădiniţă nu încearcă să comunice în limba română principala cauză fiind sora ei care primeşte rol de „purtător de cuvânt”. Situaţia continuă şi în cel de-al doilea an de grădiniţă an în care intervin îmbolnăviri dese, lipseşte mai mult de la grădiniţă iar atunci când vine la grădiniţă vocabularul fetiţei pare să stagneze. Participă la serbările organizate în grădiniţă şi îi place foarte mult să cânte reproducând multe din cântecele învăţate la grădiniţă în faţa familiei ei, acasă.
Odată cu începerea anului şcolar următor, copilul BR este adus la grădiniţă de către mamă, de data aceasta sora mai mare este elevă în clasa I şi nu mai este alături de sora ei. După câteva zile în grădiniţă fetiţa se simte neajutorată fără sora ei mai mare alături pentru a exprima dorinţele şi pentru a comunica pentru ea. Începe să plângă atunci când trebuie să rămână în grădiniţă şi cere mamei să vină mai repede după ea. Revine treptat la programul întreg de grădiniţă, cu fiecare zi care trece mama întârzie câte puţin să vină după ea până când se produce reacomodarea. De data aceasta se împrieteneşte cu acei copii care o ajută să comunice sau prin intermediul cărora comunică. Este atentă la activităţile din grădiniţă dar comunicarea se rezumă la a adresa interogări din cele mai simple: „Dansează?” pentru „Dansăm?” folosit atunci când doreşte să asculte muzică, „Vrei pictăm?” pentru „Vreau să pictez” sau „Pleci?” atunci când doreşte să întrebe dacă mama ei va veni repede după ea. Îi place foarte mult să coloreze, să deseneze, să se joace cu culorile motiv pentru care a învăţat culorile şi odată cu culorile a învăţat formele geometrice. În activităţile matematice rezolvă foarte repede operaţii de adunări şi scăderi cu un element şi comunică rezultatul în limba maternă.
Studiu de caz 3
Numele copilului: PO
Este adus la grădiniţă la începutul anului şcolar, în vârstă de trei ani şi jumătate, nu comunică folosind limba română dar mama care este vorbitoare de limba română, susţine că ar trebui să înţeleagă limba română pentru că a petrecut vacanţa de vară, împreună cu fratele lui în vârstă de 12 ani, la bunica lor care este româncă. În familie, acasă la copil, se vorbeşte numai folosind limba maternă a copilului. Copilul provine dintr-o familie normală, are un singur frate şi locuiesc în aceeaşi casă cu bunicii din partea tatălui.
Se integrează destul de uşor în grupul de joc, are cunoscuţi în colectivul grădiniţei – o fetiţă care-i este vecină, fetiţa este cu doi ani mai mare şi frecventează grădiniţa de un an şi provenind dintr-o familie mixtă comunică folosind ambele limbi ale părinţilor ei dintre care una este limba română. Însoţeşte această fetiţă în centrele care sunt în interesul ei şi se joacă cu plăcere jocuri de rol cu caracter gospodăresc, domestic.
În ceea ce priveşte comunicarea în familie aceasta este una caldă, însă părinţii lipsesc foarte mult din viaţa copilului fiind plecaţi perioade lungi de timp, la muncă în străinătate. Din lista de itemi privind jocul reiese că preşcolarul PO comunică verbal în timpul jocului şi se imaginează în diferite ipostaze, crează situaţii de joc şi este foarte activ în jocurile de rol. Comunică cu educatoarea şi, din cauza lipsei mamei, de multe ori îmbrăţişează educatoarea iar când este într-o situaţie conflictuală se refugiază în braţele ei.
„Spargerea gheţii” se produce cu ocazia zilei lui de naştere, în cel de-al doilea an de grădiniţă, când, mama lui care s-a întors acasă, aduce la grădiniţă tort pentru toţi copiii, aceştia cântă „La mulţi ani!” şi el repetă acestă expresie cu foarte multă dezinvoltură. Se confirmă presupunerile părinţilor din primul an că preşcolarul înţelegea ceea ce i se spunea dar nu avea destulă încredere de sine pentru a vorbi.
În cel de-al treilea an în grădiniţă copilul comunică în limba română foarte uşor, cu mici dezacorduri gramaticale şi primeşte el însuşi rol de translator, este mândru de acest lucru şi este în continuare foarte ataşat de educatoare. Are rezultate foarte bune la toate evaluările din acest an şcolar.
4. Concluziile cercetării
Fiecare dintre cei trei copii a căror limbă maternă este alta decât limba de predare din grădiniţă şi-au însuşit limba română din nevoia de comunicare influenţaţi fiind de unii factori. Copilul AL ajunge ca după trei ani de grădiniţă să comunice cursiv folosind limba română având tangenţă cu aceasta numai în mediul din grădiniţă. Interesul manifestat în a construi cu piese lego este punctul comun cu unul dintre colegii lui de grădiniţă care devine cel mai bun prieten al său. Acest prieten este vorbitor numai de limbă română şi astfel nevoia de comunicare la care se adaugă plăcerea jocului şi împărtăşirea aceleiaşi preocupări devin factorii care influenţează însuşirea limbii române de către AL.
Copilul BR ajunge să utilizeze mai târziu limba română decât ceilalţi copii deoarece nevoia de comunicare este substituită timp de doi ani şcolari de către sora mai mare care realizează comunicarea în locul său. Aceasta se adaugă şi absenteismul din cauza deselor îmbolnăviri suferite. Abia în cel de-al treilea an de grădiniţă copilul BR este pus în situaţia de a comunica fapt care i se pare foarte greu. Cel de-al treilea copil, PO, deţine la intrarea în grădiniţă, un vocabular destul de redus al cuvintelor în limba română, redus dar totuşi existent, copilul refuză să folosească aceste cuvinte nefiind sigur pe sine dar, din nevoia de comunicare el „sparge gheaţa” iar comunicarea devine din ce în ce mai fluentă.
Originalitatea cercetării şi punctele sale tari – urmărirea permanentă a copiilor, stimularea lor înspre a folosi în comunicare o altă limbă decât cea maternă. Prin această cercetare se demonstrează că în mediul grădiniţei comunicarea devine posibilă pentru toţi copiii prezenţi aici prin participarea tuturor la activităţi comune, experienţiale sau liber alese.
Limite ale cercetării şi puncte slabe – însuşirea de cunoştinţe noi, deprinderi şi priceperi suferă o uşoară întârziere până la însuşirea vocabularului de bază. Drept punct slab se evidenţiază lipsa preocupării părinţilor de a continua activitatea din grădiniţă de însuşire şi folosire a limbii române în comunicarea înafara grădiniţei.
Bibliografie
Bocoș, M. – ”Cercetarea pedagogică”, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003.