Nouă, adulților, ni se pare simplu să fii copil, uitând că a fost o perioadă plină de provocări, în care am avut mereu ceva nou de învățat sau am fost adesea puși în situația de a nu putea face ceva, fără ajutorul celor din jur. Ca părinte, este important să-i oferim copilului încredere în sine și să nu-i sărim mereu în ajutor, pentru a nu-i crea impresia că nu se poate descurca singur.
„Diploma celor șapte ani de-acasă ai copilului exprimă calificativul părinților.” – Valeria Mahok
Când copilul spune ”nu pot”, trebuie să-l încurajăm să-și testeze limitele. Răspunsul corect nu este ”știu că poți”. Ar fi o invalidare personală a lui și i se va părea, în continuare, prea greu ce are de făcut. Nici nu vom râde de el, chiar dacă ni se pare amuzant. Trebuie să-l încurajăm să-și testeze limitele, spunându-i: ”Nu poți acum, dar când vei mai crește, vei putea!”. Totodată, este bine și să-și dea seama că nu poate face chiar orice, așa cum nici noi nu putem face anumite lucruri. Vor fi anumite abilități pe care, oricât se va strădui, nu și le va putea însuși, dar acest impediment nu constituie o tragedie.
„Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învăţat în şcoală”, spunea Albert Einstein. Deși copiii sunt incluşi în diverse forme educaţionale încă de la vârste fragede (3 ani), normele de conduită se învaţă în familie, mediul în care copilul deprinde principalele reguli de bună purtare, cel mai adesea prin imitare decât printr-un comportament conştient, iar vârsta primei copilării este esenţială în conturarea şi achiziţia normelor unui comportament social corect. Şcoala şi alte medii educaţionale nu pot, ulterior, decât să confirme şi să consolideze normele deja deprinse în familie.
Expresia „cei șapte ani de acasă” reflectă educația primită de copii în prima parte a copilăriei. Experții consideră că regulile de comportament și educație oferite în această perioadă sunt cruciale pentru dezvoltarea lor ca adulți. Educația copilului nu se limitează doar la abilitățile academice, ci se extinde în toate domeniile dezvoltării, inclusiv cel social și psihologic.
În zilele noastre, părinții se confruntă cu provocarea de a echilibra responsabilitățile familiale cu cele profesionale, petrecând mai puțin timp cu copiii lor. Când copilul intră într-o colectivitate, precum grădinița, apare o nouă etapă în viața familiei. Este esențial ca părinții să fie informați despre activitățile zilnice ale copilului la grădiniță sau școală pentru a asigura coerența între educația de acasă și cea instituțională.
Comunicarea dintre părinți și copii joacă un rol vital în formarea imaginii de sine a copilului. Părinții ar trebui să încurajeze copiii să-și exprime emoțiile și să discute despre experiențele lor zilnice. Este important ca părinții să abordeze aceste conversații cu seriozitate și respect, tratând copilul ca pe un egal.
Activitățile în afara grădiniței sau școlii, petrecute în familie, oferă oportunități valoroase de învățare. Fiecare moment din viața de zi cu zi poate deveni o lecție pentru copil. La vârsta preșcolară, copiii au nevoie de modele și se identifică cu persoanele apropiate. Părinții trebuie să fie conștienți că sunt observați și imitați de copii, inclusiv în modul în care își exprimă emoțiile și rezolvă conflictele.
Trăsăturile și abilitățile dobândite în primii șapte ani de viață pot avea un impact de durată. Unele, precum spiritul de competiție sau cooperarea, pot persista toată viața. Altele pot influența dezvoltarea ulterioară a copilului, cum ar fi adaptarea în grup sau încrederea în sine.
În concluzie, părinții au o influență semnificativă asupra copiilor în primii șapte ani de viață, transmițându-le valori și obiceiuri care îi vor ghida în integrarea lor în societate. Este crucial ca părinții să ofere copiilor învățăminte care îi vor ajuta să devină adulți respectuoși și demni de respect.
Bibliografie
1. Vrășmaş Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţi părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002;
2. Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicală Amaltea, 1998;
3. copii.ro