Majoritatea conversației educaționale din timpul pandemiei se învârte în jurul modului de evaluare a anului școlar 2019-2020, atât în mass-media specializată, cât și în cea generală. De exemplu, întrebarea dacă elevii ar trebui să promoveze automat a fost mult discutată si nu există nicio îndoială că acest tip de întrebări sunt importante si absolut urgent de rezolvat.
Cu toate acestea, cred că trebuie să facem distincția între ceea ce este urgent și ceea ce este necesar: uneori rezolvarea urgențelor ne împiedică să ne gândim la ceea ce este necesar.
Și, dacă este adevărat că rezolvarea finalului anului școlar a fost urgentă, ceea ce este necesar acum în educație este să ne concentrăm pe îmbunătățirea proceselor de predare și învățare.
Schimbarea bruscă pe care a trebuit să o experimenteze toate școlile a fost manageriată cât mai bine posibil în fiecare caz, toți actorii (administrație, profesori, elevi și familii) încercând să se adapteze din mers. Trebuie recunoscut însă faptul că sistemul nu a fost pregătit, iar greșelile au fost inerente. La fel de adevarat este faptul ca inregistrăm probleme evidente, cum ar fi faptul că există o fractură digitală și o fractură socială și educațională, care se agravează odată cu pandemia. Iar aceste fracturi risca sa arunce întreg procesul educațional al unei generatii intr-o degringolada pe care nimic si nimeni nu o va putea opri. Decalajul social și educațional nu sunt concepte de care am fost pana acum straini, dar diferențele vor crește exponential odată cu această criză.
Solutia la care toate sistemele de invatamant au aderat este utilizarea tehnologiei pentru a facilita accesul la educatie, iar una dintre cele mai frecvente greșeli în încorporarea acesteia în educație este repetarea metodologiilor și utilizărilor tradiționale, dar cu mijloace actualizate. Acolo unde înainte existau master-uri live de la profesori la elevi, acum există același lucru, dar prin videoconferință sau în videoclipuri YouTube. Unde înainte erau cărți pe hârtie, acum sunt cărți pe ecran.
Mulți membri ai comunității educaționale descoperă educația digitală în această perioada, si mulți o folosesc în modul descris, dar încetul cu încetul văd că nu este tocmai rezonabil, iar cei care sunt conștienți de acest lucru „se trezesc” la alte utilizări și forme optimizate. In realitate, simpla includere a tehnologiei în clasă nu implică o schimbare metodologică și nici o îmbunătățire în sine. Va depinde exact ce software este utilizat și cum este utilizat – acolo este îmbunătățirea. Un aspect pozitiv al realității școlii la distanță pe care o trăim este că, în general, sectorul este mai receptiv la înțelegerea valorii adăugate pe care o reprezintă unele resurse digitale.
Îmbunătățirea motivației elevilor este adesea unul dintre principalele argumente tradiționale pentru a apăra includerea tehnologiei în clasă. Cu toate acestea, acest efect dispare curând și este necesar să facem distincția între diferitele utilizări ale tehnologiei în educație. Prin urmare, cea mai bună modalitate de a optimiza procesele de predare și învățare este prin utilizarea mixtă a metodelor tradiționale și digitale.
În timpuri pandemice putem folosi doar metode la distanță, dar fără îndoială ca vom învăța multe din aceasta experiență și trebuie să păstrăm cele mai bune practici. Odată ce vom putea reveni la o anumită normalitate, atunci când se va produce acest lucru, ne vom confrunta cu o educație mai bună decât înainte de pandemie, deoarece vom rămâne cu ce este mai bun dintre ambele lumi: tradițională și digitală. Nu ne rămâne decât să profităm de experiență pentru a învăța și a ne perfecționa.