Utilizarea resurselor educaționale deschise în cadrul orelor de biologie

Resursele educaționale deschise sunt materiale utilizate de către profesor în procesul instructiv-educativ pentru predare, învățare și evaluare, acestea fiind realizate de către alți profesori sau cercetători și oferite liber în vederea folosirii acestora. Materialele realizate pot fi de mai multe tipuri. Fie că vorbim de teste interactive, filmulețe didactice, jocuri, resurse audio, chestionare online realizate prin diferite aplicații, resursele educaționale deschise trebuie să îndeplinească o serie de criterii pentru a putea fi utilizate cu succes în procesul instructiv-educativ.

În primul rând, o resursă educațională trebuie să fie realizată pe baza unui conținut științific riguros și să nu aibă greșeli în ceea ce privește conținutul științific.

Totodată, resursele educaționale trebuie să fie interactive, pentru a spori gradul de interactivitate al lecției în momentul în care acestea sunt utilizate. În acest fel, elevii vor manifesta un grad de interes mai ridicat pentru lecție. Un alt aspect demn de menționat în acest context este faptul că o resursă educațională interactivă folosită în cadrul procesului de evaluare poate diminua stările de stres ale elevilor și poate crește gradul de reușită al elevilor la evaluări.

Resursele educaționale deschise sunt în marea lor majoritate gratuite, ceea ce reprezintă un avantaj atât pentru profesori, cât și pentru elevi.
Un alt avantaj al resurselor educaționale deschise este reprezentat de faptul că oferă interactivitate orelor de curs  și vin în completarea mijloacelor tradiționale de instruire.

Practica școlară dovedește faptul că noțiunile care sunt abstracte sunt mult mai greu de înțeles în comparație cu noțiunile pentru care sunt oferite exemple perceptibile.

În cazul învățământului tradițional, predarea și învățarea se realizează pe baza suportului verbal, în timp ce instruirea bazată pe calculator pornește de la experimentarea și utilizarea conceptelor în diferite contexte de rezolvări de probleme și se ajunge ulterior la exprimarea lor formală (Ionescu și Bocoș, 2017).

În cadrul învățării multimedia, elevul este pus în situația de interacțiune, interactivitate și comunicare rapidă și intensă. Interactivitatea este generalizată și oferă elevului un feedback rapid și permanent. Elevului i se solicită o atitudine activă și interactivă, gândire critică, imaginație, el fiind pus în situația de a elabora și aplica proiecte personale și de a realiza cercetări în cadrul cărora libertatea de acțiune este maximă (Ionescu și Bocoș, 2017). Instruirea asistată de calculator și implicit învățarea multimedia presupun participarea activă a elevilor în cadrul procesului instructiv-educativ și ajută la dezvoltarea intelectuală a acestora. În acest fel, atât învățarea multimedia, cât și instruirea asistată de calculator reprezintă formule ale viitorului, care trebuie adoptate în practica școlară (Ionescu și Bocoș, 2017).

În lecțiile de biologie pot fi  integrate cu succes resursele educaționale deschise. Acestea pot fi realizate utilizând diferite platforme și aplicații online și pot fi aplicate la toate disciplinele biologice. O resursă educațională își poate dovedi utilitatea în orice etapă a lecției de biologie. Profesorul poate folosi resurse educaționale digitale în etapa de captare a atenției, crescând în acest fel atenția și motivația pentru învățare a elevilor.

De asemenea, pe parcursul predării noii lecții profesorul de biologie poate folosi resurse educaționale pentru a evidenția un proces, fenomen sau o structură vegetală sau animală. Aceste resurse pot înlocui o lecție de laborator, în cazul în care școala nu dispune de un laborator de biologie sau de materialele necesare pentru realizarea experimentului.

Resursele educaționale pot fi utilizate și în procesul de evaluarea, fie la sfârșitul lecției pentru oferirea unui feedback privitor la gradul de înțelegere a noțiunilor predate, fie la finalul unui capitol, pentru realizarea unei evaluări interactive. Un aspect demn de menționat în acest context este faptul că alegerea resurselor educaționale potrivite pentru o anumită lecție crește gradul de atractivitate și de reușită al acesteia.

Perioada pandemiei care a atras după sine și desfășurarea orelor în sistem online a determinat necesitatea realizării de resurse educaționale digitale, care să fie utilizate în procesul instructiv-educativ. În acest sens, acestea au înlocuit experimentele, mulajele anatomice sau vegetale din laboratorul de biologie astfel încât să se asigure continuitatea procesului instructiv-educativ.

Utilizând diferite aplicații educaționale, am realizat resurse educaționale deschise pe care le-am postat pe site-ul didactic.ro sau digitaledu.ro. Am avut în vedere atât realizarea de resurse care să fie utilizate în procesul de predare, în diferite etape ale lecției, dar și în cel de evaluare.
Astfel, am realizat diferite resurse educaționale precum „Sistemul digestiv la om-sistematizare” (learningapps.org/display?v=pkv5h5mma23), „Sistemul endocrin-recapitulare” (learningapps.org/display?v=piso0mwwt23), „Grupe de viețuitoare-animale vertebrate” (learningapps.org/display?v=p88rri1w223), „Reproducerea la plantele cu florirecapitulare”(view.genial.ly/64f776f60e5a910018f1f64b/interactive-content-reproducerea-la-plantele-cu-flori), „Ochiul-organul de simț pentru vedere”. (learningapps.org/display?v=pg4hgt1q223). 

De asemenea, utilizând aplicația Kahoot am realizat resurse educaționale deschise utile în procesul de evaluare: „Sistemul osos-evaluare interactivă” (create.kahoot.it/details/79998f57-f0da-4592-8e07-a1a4c9dea9e9), „Diviziunea celulară- evaluare”  (create.kahoot.it/details/c6036368-bc9a-40bf-9117-26ba90d6e702), „Sistemul nervos la mamifere-evaluare” (create.kahoot.it/details/aae8343b-0074-4424-b59c-e166c21effdd).
Toate resursele educaționale deschise de mai sus au fost postate pe site-ul digitaledu.ro, prin intermediul platformei iteach.ro și sunt realizate în scopul atingerii unor competențe specifice prevăzute în programa școlară pentru disciplina biologie.
În concluzie, lecțiile de biologie trebuie să se realizeze atât prin utilizarea manualului, a experimentelor de laborator și prin ieșiri în natură, dar și prin integrarea resurselor educaționale deschise.

Bibliografie
• Ionescu, M., Bocoș, M (coord), (2017). Tratat de didactică modernă.Ed. a 2-a, rev. Pitești: Ed.Paralela 45

 

prof. Alexandru Marian Ganea

Liceul Tehnologic Justinian Marina, Băile Olănești (Vâlcea) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alexandru.ganea

Articole asemănătoare