L-am întâlnit pe D. în urmă cu patru ani când abia împlinise vârsta de 3 ani. De fapt, prima dată am cunoscut-o pe mama lui D. care mi-a spus că acesta este un copil special, un copil cu sindrom autist, și va veni la grădiniță însoțit de o doamnă care îl va ajuta în activitatea lui zilnică.
Nu știam atunci nimic despre astfel de copii. Nu știam cum anume trebuie să lucrezi cu acești copii. În acele momente, prin minte mi-au trecut o mulțime de întrebări: Mă voi descurca să lucrez cu un astfel de copil?, Cum va fi să am permanent în clasă o persoană adultă? Cum vor reacționa ceilalți copii?
M-am gândit că este o provocare, o experiență din care voi avea multe de învăţat. Şi aşa l-am cunoscut pe D.
Acum, după ce au trecut patru ani pot răspunde l-a întrebările pe care mi le-am pus atunci. M-am descurcat bine şi am lucrat eficient cu D. Am învăţat pe parcurs cum să vorbesc cu el, cum să interacţionez, cum să-l fac să mă înţeleagă şi cum să-i interpretez şi să-i înţeleg stările şi manifestările. Şi, în acest sens, un rol important, primordial l-a avut doamna Maria, profesorul însoţitor al lui D. Am învăţat foarte multe lucruri de la dânsa şi-i mulţumesc pentru aceşti patru ani în care a fost zilnic alături de mine. Şi ajutorul primit a fost nu doar în ceea ce priveşte cunoaşterea, înţelegerea şi evoluţia lui D., ci şi în legătură cu comportamentul celorlalţi copii din grupă. Dar, să-l cunoaştem pe D. şi să-i aflăm minunata poveste.
În primul an de grădiniţă:
– Venea la grădiniţă doar două ore şi era tot timpul însoțit de doamna Maria.
– La grupa mică vorbea doar atunci când era întrebat şi atunci doar după ce repeta întrebarea.
– Nu vorbea şi nu se juca cu nici un copil din grupă. Ba chiar îi împingea pe copii când se apropiau de el şi le strica jucăriile. Era agitat, trecea rapid de la jocul individual la jocul cu 1-2 copii. Nu putea sta mai mult de 5 minute într-un loc.
– Se juca doar cu o maşină pe care o plimba prin toată clasa.
-În timpul activităţilor trebuia să i se explice faţă în faţă, privindu-l în ochi şi punându-l să repete ce trebuie să facă.
– Trebuia atenţionat permanent să-şi realizeze sarcinile, era visător. Nu se concentra aproape deloc în cadrul activităţilor frontale.
– Era opozant, spunea că nu mai poate.
În prezent, la grupa mare:
– Stă la grădiniţă toată ziua. Rămâne şi la programul de după amiază şi chiar dacă nu doarme stă liniştit în pat şi nu-şi deranjează colegii. Doamna Maria îl însoţeşte 2,5 ore pe zi – patru zile din săptămână.
– Acum caută să comunice cu cei din jur. Pune întrebări, cere lămuriri, povesteşte din proprie iniţiativă sau la solicitările celor din jur ce i s-a întâmplat acasă sau la grădiniţă.
– Îi cunoaşte pe toţi copiii din grupă, interacţionează cu ei şi uneori îi atrage în jocurile iniţiate de el. Respectă regulile grupei, cere ajutorul adulţilor atunci când are nevoie, ba chiar, în ultima perioadă a început să-şi rezolve singur problemele. Îşi impune punctul de vedere.
Se joacă cu majoritatea jucăriilor din clasă. Construieşte diferite obiecte în cadrul jocurilor şi le găseşte o utilitate.
-Doar la sarcinile mai dificile trebuie ajutat din când în când.
Acum este conștiincios, perseverent şi duce la bun sfârşit tot ce i se cere.
Se concentrează mult mai bine şi trebuie atenţionat doar uneori.
Nu mai manifestă opoziţie şi termină mai repede decât majoritatea copiilor din grupă sarcinile pe care le are de rezolvat.
Are un vocabular bogat, cunoaşte multe lucruri pentru un copil de vârsta lui.
Mai are momente în care trebuie să-şi consume energia, dar prin practicarea anumitor sporturi se poate disciplina.
Progresele realizate de D. de-a lungul celor patru ani au fost realizat treptat, pas cu pas, (eu le numesc mici „minuni”), cu mult efort din partea familiei, al profesorului de sprijin, al psihologilor, al educatoarelor, şi nu în ultimul rând, cel mai important, efortul, ambiţia şi dorinţa lui D.
Şedinţele zilnice de terapie, toate cursurile la care a fost înscris: gimnastică, dans, engleză, şah, atletism, karate au influenţat în bine evoluţia lui D.
Desigur activitatea cu D. trebuie să continue. Trebuie menţinut acelaşi ritm şi evoluţia şi performanţele acestuia vor fi evidente. Cred, şi sunt sigură când spun acest lucru, că D. se va descurca bine în activitatea şcolară. Poate cu un mic ajutor la început pentru a face mai uşoară trecerea de la grădiniţă la şcoală.
Mulţumesc, sunt fericită şi onorată că am putut cunoaşte un copil ca D., că am putut lucra cu el şi l-am putut ajuta în evoluţia lui, că am întâlnit un o persoană deosebită, ca doamna Maria, că am putut colabora cu nişte părinţi care au înţeles care este prioritatea vieţii lor la acel moment.
Doresc să ţin legătura cu D. şi după ce va pleca la şcoală pentru a-i urmări evoluţia şi pentru a mă bucura de performanţele lui.