Memoria umană ia forma unui mecanism psihic complex care face cu succes legătura între situații, evenimente separate în timp, ajutând la reglarea si autoreglarea comportamentului uman.
Dacă ne gândim la individualizarea memoriei umane în raport cu alte tipuri sau forme de memorie, putem distinge trei caracteristici: caracterul ei mijlocit, inteligibil şi selectiv. Putem spune că memoria umană are caracter mijlocit. Asta înseamnă că pentru a reţine mai bine şi pentru a reproduce mai uşor, omul se ajută de o serie de instrumente care au rolul de adevărate mijloace de memorare.
Celebrul psiholog francez Pierre Janet, spunea că putem memora lucruri cu ajutorul lucrurilor. Pentru a-şi aminti câte zile ale săptămânii, câte săptămâni ale lunii şi câte luni ale anului au trecui, oamenii şi-au făcut crestături pe anumite obiecte. Obiectele materiale care au fost introduse mai mult sau mai puţin întâmplător în situaţia de întipărire au avut la început rolul de „stimul-mijloc”, ca mai apoi, să le ia locul cuvântul sau gândul. Stimulii-mijloc sunt pregătiţi înainte pentru a asigura reproducerea în bune condiţii şi pentru a transforma memorarea involuntară în memorare voluntară.
A.N. Leontiev scria într-o lucrare intitulată „Dezvoltare a memoriei”, că „în memoria bazată pe folosirea stimulilor-mijloace ajutători şi care permite reproducerea voluntară sunt incluse deja toate caracteristicile care deosebesc memoria superioară a omului de memoriu lui biologică inferioară”. De la el am preluat metoda „dublei stimulări”, care presupune recurgerea la două serii de stimuli ce îndeplinesc funcţii diferite (unii au funcţia obiectelor, alţii, funcţia semnelor organizatoare ale activităţii).
Am încercat cu elevii mei să le dau spre memorare cuvinte fără înţeles, apoi le-am solicitat să memoreze unele cuvintelor cu înţeles. Pentru a uşura procesul de memorare, următoarea dată când le-am cerut să memoreze cuvinte cu înţeles, în momentul pronunţării cuvântului ce trebuia memorat, elevut a avut posibilitatea să-şi aleagă o figură din mai multe prezente în faţa sa care, mai târziu, urma să-i amintească cuvântul memorat. În primele două situaţii şi-a făcut simţită prezenţa memoria nemijlocită (directă), în cealaltă situaţie, memoria mijlocită (indirectă).
Experimentul a fost aplicat şi la clasa unei colege, pe elevi de vârste diferite. Am putut observa faptul că memoria mijlocită (cu sprijin pe stimuli exteriori: cartonaşe cu imagini) este mai productivă decât cea nemijlocită (fără sprijin) şi, de asemenea, că mijloacele externe se transformă cu timpul în mijloace interne de reţinere, deci se amplifică procesul de utilizare a unor procedee de prelucrare mintală a materialului.
Pe lângă caracterul mijlocit de care am amintit, memoria umană are şi un caracter inteligibil, deoarece presupune înţelegerea celor memorate şi reactualizate şi organizarea materialului memorat după criterii de semnificaţie. Unele laturi ale ei implică judecata, sistematizarea, clasificarea, fapt care asigură nu doar legătura memoriei cu gândirea, ci şi caracterul ei logic, raţional, conştient, într-un cuvânt, inteligibil.
Am apelat de nenumărate ori la diverse procedee logice sau scheme raţionale. De exemplu am împărţit un text în fragmente pentru a alcătui planul de idei, am încadrat fragmentele mici în altele mai mari, am realizat asociaţii pentru a atinge un scop mult mai uşor etc. Toate acestea au pus în evidenţă prezenţa unei conduite inteligente.
Selectivitatea este cea de-a treia caracteristică a memoriei umane. Este necesar ca ea să fie pusă în strânsă legătură cu conţinutul mnezic, deoarece nu se poate memora, nu se poate stoca şi nu se poate reactualiza absolut totul, ci doar o parte a informaţiilor.
Dacă este să ne gândim la selectivitatea memoriei, ea are loc în funcţie de particularităţile stimulului şi în funcţie de particularităţile psihologice şi subiective ale individului. Particularităţile stimulului se referă la faptul că cel mai adesea se reţin însuşirile mai „puternice”, care într-un fel sau altul se impun de la sine. Pe de altă parte, particularităţile psihologice şi subiective ale individului ne arată că acesta reţine cu uşurinţă ceea ce corespunde vârstei, sexului, gradului de cultură, preocupărilor, dorinţelor şi intereselor lui.
Am observat că elevii mei reţin cu uşurinţa informaţiile semnificative, cu valoare şi utilitate socială. Ei selectează conştient şi raţional informaţiile care urmează a fi reţinute. În mod cert, nu este posibil să reţinem toate conţinuturile informaţionale şi nici nu cred că ar fi necesar să le reţinem pe toate. Unele informaţii nu au o importanţă vitală pentru viaţa şi activitatea socială, aşa că, din instict, refuzăm să le stocăm.
Dacă cineva ne-ar obliga să reţinem toate informaţiile şi nu am putea dispune de posibilitatea operării unor selecţii inteligente, atunci cu toţii am ajunge foarte repede la epuizare nervoasă, surmenaj, anxietate. Dacă de fiecare dată omul ar trebui să reactualizeze totul indiferent de ceea ce i se cere, comportamentul lui ar deveni absurd. Acestea sunt motivele pentru care selectivitatea memoriei, această reţinere sau reactualizare ghidată de raţiune, asigură funcţionalitatea optimă a comportamentului.
Analizarea celor trei caracteristici ale memoriei umane ne-a demonstrat că aceasta este strâns legată de de toate celelalte mecanisme psihice. Informaţiile reţinute sunt de fapt informaţiile care rezultă prin contactul organelor de simţ cu realitatea, ceea ce scoate în evidenţă legătura memoriei cu procesele senzoriale. Memoria nu înseamnă doar acumularea şi stocarea informaţiilor, ci şi prelucrarea şi chiar interpretarea lor. O să memorăm cu uşurinţă ceva ce ne produce plăcere sau corespunde unor dorinţe. Acest lucru arată că memoria este strâns legată de mecanismele afectiv-motivaţionale.
Trăsăturile temperamentale şi aptitudinal-caracteriale au o importanţă deosebită în ceea ce memorăm, stocăm şi reactualizăm, memoria legându-se astfel de personalitatea completă a omului, ceea ce permite ca ea să joace anumite roluri în diferite etape ale evoluţiei personalităţii umane.
Memoria umană stochează, păstrează şi reactualizează mijlocit, inteligibil şi selectiv experienţa anterioară a omului şi a societăţii în care acesta trăieşte şi asigură continuitatea, consistenţa, stabilitatea şi finalitatea vieţii psihice a individului.