EDICT

Consider că diferenţierea, individualizarea instruirii în clasă realizată de către un profesor de sprijin este o alternativă educativă care presupune cunoaşterea particularităţilor psihoindividuale al elevilor şi respectarea lor în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor educaţionale: a lăsa copilul să lucreze în ritmul şi cu viteza sa; a-l încuraja să ia decizii privind alegerea materiilor/ domeniilor de învăţare; a-l sprijini să-şi construiască eficient stilul personal de lucru; a-l motiva pentru învăţarea independentă şi cu metode de lucru personalizate; a-l stimula şi pentru activităţi de grup, spre contacte sociale noi, spre activităţi non- școlare. Diferenţierea se face în funcţie de ritmul de lucru, de maturitatea intelectuală şi nu după criteriul vârstei cronologice.

Creţu, D., Nicu, A., 2009 caracterizează profesorul de sprijin ca fiind o persoană specializată în activităţi educative şi recuperatorii adresate copiilor cu cerinţe educative speciale în educaţie; desfăşoară activităţi specifice în afara orelor de clasă cu elevii care au cerinţe educative speciale, dar participă şi la activităţile didactice din clasă, susţinute de profesorul clasei.

Cadrul didactic de sprijin este o persoană pregatită în domeniul educației speciale și care, împreună cu educatorul/profesorul din școala de masă, formează o echipă omogenă, răspunzătoare de procesul învățării elevilor din școala pentru diversitate. Pentru marea majoritate a elevilor clasei, profesorul care predă o disciplină respectă un anumit standard privind conținuturile și modul de comunicare a acestora către elevii clasei, standard cerut de programa și manualele acelei discipline.

Competenţele de bază ale profesorului:

• angajează elevii în experienţe de rezolvare a unor conflicte negative, cu formularea proprie de ipoteze şi rezolvarea prin colaborare;
• încurajează şi accepta autonomia, inițiativele elevilor;
• încurajează dialogul, valorificând răspunsurile în sinteza finală;
• utilizează variate informaţii şi surse primare, pentru căutare independentă sau colaborare;
• încurajează descoperirea de noi interpretări, noi probleme deschise, cu punerea de întrebări;
• utilizează o terminologie cognitivistă, pornind de la procesările mentale variate, în construirea sarcinilor de învăţare;
• sprijină drumul propriu de înțelegere a conceptelor, urmărind ca răspunsurile să reflecte propriile idei, construite independent sau în grup;
• adaptează curriculumul dat la situații, la probleme reale.

Rolul profesorului de sprijin nu este doar acela de a acorda asistență educațională individualizată copiilor cu cerințe educaționale speciale, ci și acela de a furniza consultanță și sprijin cadrelor didactice, părinților și membrilor comunității.

Într- o școală, cea mai recomandată abordare de predare pentru elevii cu dizabilități intelectuale este aceea de a folosi prompteri vizuali. Elevii manifestă adesea puncte forte în gândirea concretă, memoria repetitivă și înțelegerea aspectelor vizual- spațiale și o serie de dificultăți în gândirea abstractă, cunoașterea socială, comunicare și atenție. Indicațiile pictografice și scrise pot deseori ajuta elevul să învețe, să comunice și să-și dezvolte autocontrolul.

Abilitățile  transversale  cu  relevanță  semnificativă  în  activitatea profesorului de sprijin:

• desfășoară de activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare pentru elevii cu nevoi educaționale special, integrați în învățământul de masă;
• colaborează cu comisia internă de evaluare continuă din şcoală în vederea preluării informaţiilor privind evaluarea şi planul de servicii personalizat al elevului cu CES integrat în învăţământul de masă;
• colaborează cu întreg corpul profesoral al unităţii de învăţământ în vederea realizării unei inserţii eficiente în colectivul şcolii;
• elaborează şi realizează, în parteneriat cu profesorii de la clasă, programul de intervenţie personalizat;
• participă la adaptarea curriculumului;
• colaborează cu profesorii de la clasele în care siunt integraţi elevi cu CES în vederea stabilirii unor modalităţi de lucru adecvate;
• consiliază familiile elevilor care beneficiază de servicii de sprijin;
• efectuează evaluarea periodică a dezvoltării elevilor cu CES;
• operează modificări în programul de intervenţie specializată;
• participǎ în timpul orelor de predare la activitǎţile ce se desfǎșoarǎ în clase de cǎtre învǎţǎtor sau profesor ;
• organizeazǎ activitǎţi de intervenţie personalizatǎ în grupe sau clase sau în afara acestora, desfǎsoarǎ activitǎţi de tip terapeutic-cognitiv-operaţional, individual sau în grup.

Elevii cu CES pot fi deosebit de vulnerabili la anxietate și intoleranți la sentimentele de frustrare dacă nu-și pot îndeplini sarcinile alocate. Creșterea nivelului de dificultate treptat și sprijinirea învățării (mai ales cu informații vizuale, mai degrabă decât doar explicații orale) va ajuta la minimizarea frustrării elevilor.

În concluzie, putem spune că în procesul de transformare a școlilor în școli incluzive, rolul profesorului de sprijin nu este doar acela de a acorda asistență educațională individualizată copiilor cu cerințe educaționale speciale, ci și acela de a furniza consultanță și sprijin cadrelor didactice, părinților și membrilor comunității. Fiecare elev este unic și are un prag de la care învățarea se poate produce eficient. Un cadru didactic de sprijin dedicat poate observa pragul de învățare și poate genera o schimbare fundamentală în curba de învățare a unui elev cu CES.

Bibliografie
• Creţu, D., Nicu, A. (2009). Pedagogie pentru definitivat şi gradul didactic II. Sibiu: Editura Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu.