Tratarea diferențiată în lecția de educație fizică

În lecția de educație fizică trebuie să avem în vedere anumite aspecte ale competenței – accentul cade pe formarea priceperilor, deprinderilor și a capacităților motrice. Cunoștințele nu sunt atât de ordin teoretic, cât mai ales de ordin practic. Tot ce învață elevul trebuie raportat la execuția proprie în funcție de anumite condiții, de particularitățile lui de dezvoltare fizică, vârstă, sex și pregătire anterioară.
Educaţia fizică, faţă de celelalte obiecte de învăţământ, poate fi adaptată mai precis la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, ceea ce poate fi pus pe seama vizibilităţii şi exteriorizării directe a acestor trăsături. Ele pot fi măsurabile şi dezvoltate mai uşor decât trăsăturile psihice mai puţin exteriorizabile. Dezvoltarea motrică depinde de capacitatea integrală a organismului, starea de sănătate, interesul pentru exerciţiul fizic, motivarea şi nivelul de aspiraţie al elevului.

Metodele şi mijloacele folosite în procesul educaţiei fizice influenţează foarte mult performanţa obişnuită. Imaginea mentală a acţiunii se formează în urma experienţei, pe baza reproducerii repetate a unor acţiuni motrice simple.

Deprinderile motrice apar ca rezultat al unui proces de învăţare, prin automatizare prilejuită de exerciţiu. Nerespectarea particularităţilor individuale, în cadrul lecţiei de educaţie fizică, presupune impunerea aceleeaşi pregătiri tuturor elevilor. În această situaţie, cum e şi firesc, apar o serie de elevi pentru care programul este prea uşor şi deci nu stimulează dezvoltarea, iar pentru alţii prea dificil şi ca atare aceştia nu pot îndeplini cerinţele. Nereuşita parţială sau eşecul în cadrul manifestărilor motrice ale elevilor (mai ales reacţia celorlalţi copii) pot duce la accidente fizice sau psihice.

Tratarea diferenţiată vizează adaptarea procesului învăţării la posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru, proprii unor grupuri de elevi.

În lecţia de educaţie fizică, activitatea se organizează cel mai frecvent sub formă frontală, formă care se îmbină, uneori, cu activitatea pe perechi şi lucru pe grupe, iar la jocurile sportive se foloseşte  activitatea pe echipe. Activitatea frontală se desfăşoară de regulă în primele verigi ale lecţiei sub conducerea profesorului pas cu pas. La clasele mai mari elevii pot parcurge aceste vergi în ritm propriu. Activitatea pe perechi se desfăşoară în mai multe variante:
a) unul dintre elevi efectuează exerciţiul, iar partenerul ajută;
b) unul dintre elevi execută, partenerul corectează;
c) unul dintre elevi execută, partenerul opune rezistenţă;
d) ambii elevi sunt parteneri.

Perechile se formează, cel mai adesea, după talie, nivel de pregătire motrică sau alegerea elevilor.

Activitatea pe grupe valorice este stimulativă deoarece dă posibilitatea elevilor cu calităţi deosebite să treacă la etape superioare şi să-şi pună în valoare calităţile. Grupele valorice sunt deschise, dând posibilitate oricărui elev care progresează să acceadă în grupa valorică superioară. Din grupele valorice se fomează echipele claselor care participă la campionatul şcolii şi apoi promovarea în echipa reprezentativă a şcolii.

Realizîndu-se o atmosferă de lucru la nivelul clasei, fiecare elev este conştient de necesitatea participării active la lecţii în vederea pregătirii şi perfecţionării sale la un nivel corespunzător nu numai cerinţelor impuse, ci şi nivelului său de aspiraţie. Elevii cu o pregătire motrică superioară sunt un exemplu bun de urmat şi un stimulent pentru ceilalţi.

Solicitând elevii conform principiului respectării particularităţilor individuale se realizează nu numai o încadrare optimă a lor în activitate, ci şi stimularea dorinţei de autodepăşire, datorate sentimentului reuşitei individuale. De la o lecție la alta, elevii constată ameliorarea posibilităţilor lor de a răspunde adecvat cerinţelor impuse, ceea ce conduce la o mai mare exigenţă faţă de ei înşişi.

Organizarea optimă a desfăşurării lecţiei asigură reuşita aplicării tratării diferenţiate. Stabilirea modalităţilor de diferenţiere a volumului şi intensităţii efortului pe grupe de nivel şi individualizat permite o manevrare operaţională a mijloacelor folosite, astfel încât să se îndeplinească sarcinile propuse pentru fiecare lecție. Elevii participă cu plăcere la lecţii şi doresc să se afirme cu diferite ocazii. Ei vor reuşi să-şi organizeze timpul liber, să socializeze mai uşor cu cei din jur. Elevii care termină  clasele gimnaziale la şcoala noastră îşi găsesc locul în echipele reprezentative ale liceelor pe carele urmează.

Bibliografie
Baranski, I. K. Optimizarea procesului de învăţământ, Budureşti, Editura didactică şi Pedagogică, 1979.
Chiriţă, G. Activităţile corporale şi factorii educativi, Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1978
Drăgan, I. Pledoarie pentru sănătate, Bucureşti, Editura Albatros, 1983.
Marolicaru, M. Tratarea diferenţiată în educaţia fizică, Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1986.
Mitrofa, N. Aptitudinea pedagogică, Bucureşti, Edirura Republicii Socialiste România, 1988.
Scarlat, E. Lecţia de educaţie fizică – metode şi  mijloace, Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1981.
Şerban, M. Aprecierea calităţilor în sport, Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1987.

 

prof. Cristinel Enache

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristinel.enache

Articole asemănătoare