Educaţia incluzivă este o mişcare la nivel mondial ce vizează crearea unui sistem educaţional unic care îndeamnă toţi copiii deopotrivă să împartă o sală de clasă, care îi întimpină călduros indiferent de dizabilitate, trecut, sex, etnie etc. Conceptualizarea actuală a copiilor cu cerințe speciale a înlocuit etichetarea negativă din trecut care vedea copiii cu dizabilități ca fiind schilodiți, infirmi, mai puțin norocoși sau retardați mental. Conceptul modern consider asemenea copii ca fiind unici, a căror unicitate poate fi observată prin alte dimensiuni: vedere, auz, comunicare, comportament adaptive şi prin alte calităţi deosebite. Școala este un mediu important de socializare. Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi următoarele: clase diferențiate, integrate în structurile școlii obișnuite, grupuri de câte doi-trei copii deficienți incluși în clasele obișnuite, integrarea individual a acestor copii în aceleași clase obișnuite.[4]
Terapia prin artă este, în primul rând, o metodă eficientă de reconciliere a conflictelor emoționale, de a crește conștiința de sine, [7] ajutându-i pe copii să se exprime fără să fie nevoie să folosească limbajul verbal și să depășească barierele impuse de problemelor. [8]
Prin desen și pictură, elevii cu necesități special își exprimă sentimentele, trăirile, nevoile, se exprimă pe sine și își descoperă astfel identitatea. Pictura și desenul sunt metode recuperatorii care prezintă interes pentru copii, este accesibilă, necesitând doar pensula, culori sau creion și hârtie.[3] Această activitate induce un sentiment de satisfacție și utilitate. Modalitățile folosite sunt în funcție de deficiențe, merg de la pictura cu degetul sau cu pensula în gura până la rafinamente moderne, prin aruncare, pulverizare, tamponare. Picturile pot fi calme sau violente, trădând tot atâtea stări sufletești cu substrat psihic. [5]
Art-terapia are o mare contribuție la dezvoltare şi în special la aria dezvoltării emoţionale, a imaginii de sine, a capacității de inter-relaţionare cu cei din jur care stimulează învățarea și adaptarea la mediu. Prin activităţile din cadrul Centrului de Resurse, s-au îmbunătǎţit relaţiile dintre elevi. Prin acest mod de terapie se realizează asimilarea principalelor elemente de limbaj plastic care ajuta copilul să se exprime, uneori mai repede şi mai ușor decât prin comunicarea verbală. Prin intermediul reprezentărilor grafice şi plastice copilul işi proiecteaza o parte dintre experiențe, trăirile şi atitudinile sale, adesea inconştiente, toate acestea constituindu-se în informaţii utile înțelegerii unor aspecte ale conduitei sale, determinând şi un efect de relaxare, de liniştire pentru copil, consecutiv executării unui desen. [1]
Acest tip de terapie contribuie la dezvoltarea abilităților de învățare pe lângă aceasta la exprimarea percepției lumii obiective într-un mod subiectiv. Copiii care nu pot să țina pasul cu colegii lor de clasă dezvoltă sentimente de neadecvare. Aceasta abordare explorează emoțiiile, dar și gândurile, și caută să slăbească tensiunea și să construiască încrederea în sine.
Materialele și tehnicile artei folositoare în dezvoltarea aptitudinilor cognitive le include pe acelea care servesc rapid drept canal de reprezentarea ideilor: desenarea din imaginație și din observație, pictarea folosind o paleta.[6]
Obiectivele sunt lărgirea ariei de comunicare, invitarea învățării de tip explorare, asigurarea unor sarcini care sunt autorecompensatoare și întărirea echilibrului emoțional. De asemenea, prin acest mod de terapie se manifestă elevul și își dezvolta simțul estetic, creativitatea şi conștientizează nevoia de frumos în viața şi activitatea sa.
Există o corespondență între culori şi trăirile, emoţiile, dorinţele, nevoile şi gândurile unei persoane. Interesant este că nu există un limbaj universal al culorilor, ci fiecare culoare are o semnificaţie unică pentru fiecare persoană, iar asocierea ţine de experienţa persoanei, de structura sa internă etc. Prin desen, membrii grupu¬lui au posibilitatea să-şi reamintească de întâmplări petrecute anterior, să retrăiască evenimente conflictuale cu cei apropiaţi şi să ajungă să le vadă într-o altă lumină. Desenul constituie şi un mijloc de forare în timp printre amintiri, aducând la lumină situaţiine acceptate şi neînţelese.
Unii dintre copiii cu CES manifestă interes pentru activitățile concrete, precum pictura, desenul, și putem folosi acest interes atât pentru degajarea energiei, dar şi pentru formare a unor abilităţi motrice, ori de dezvoltare a unor deprinderi practice.
Sarcinile care sunt date copiilor diferă, în funcție de posibilitățile fiecărui copil. Am remar-cat disponibilitatea de a coopera manifestată în cadrul grupurilor de lucru. Efectuând unele sarcini copii pot da frâu liber imaginației, pe când altele presupun îndeplinirea unor cerințe exacte, sau desenarea unor obiecte prezente pentru a mări capacitatea de concentrare. Copiii sunt îndemnați să verbalizeze conținutul desenului, astfel ei explică semnificația personală a simbolurilor reprezentare. Pe tot parcursul activităților, elevii au desenat și pictat lucrări specific anotimpului, care au contribuit la instalarea unui climat relaxant și la creșterea capacității de concentrare. [6]
Toate activităţile creative propuse se bazează pe premisa: „Importantă este stimularea procesului creativ şi nu crearea de produse artistice”. Elevii au fost implicaţi în activităţi de grup cu scopul de a-i stimula în a se folosi de ideile altora, de a porni de la o imagine creată de cineva pentru a obţine o idee sau o imagine mai bună.
S-a urmărit eliminarea barierelor raţionale care nu permit subiecţilor să-şi exteriorizeze ideile acest scop l-am realizat prin încurajarea subiecţilor de a desena fără să se gândească la nimic, pentru ca apoi, folosind raţiunea, să creeze produsul final. Aceste activităţi creative îi determină pe elevi cu CES să se dezvolte creativ. Prin aceasta, ei nu vor deveni neapărat pictori, dar vor deveni mai creativi.
Tehnicile creative dezvoltă la copiii cu CES:
• Sensibilitatea faţă de probleme – atitudinea deschisă, receptivă, faţă de trebuinţele, atitudinile şi sentimentele altora, permanenta curiozitate şi dorinţă de a cunoaște, de a elabora, experimenta şi verifica noi ipoteze.
• Sensibilitate la implicaţii: capacitatea de a recunoaşte dependenţe, probleme, acolo unde alţii nu le văd.
• Fluenţa sau fluiditatea se referă la rapiditatea şi uşurinţa de asociere între imagini, cuvinte, sunete; capacitatea de a găsi cât mai multe soluţii, idei.
• Flexibilitatea – capacitatea de restructurare rapidă şi eficientă a gândirii în raport cu noile situaţii, uşurinţa transferului în situaţii variabile. Poate fi:
– flexibilitate spontană – când iniţiativa aparţine subiectului
– flexibilitate adaptativă – când situaţia impune subiectului adoptarea unor noi puncte de vedere.
• Originalitatea – capacitatea de a vedea în alt mod realitatea, de a produce imagini şi idei noi, de a găsi răspunsuri, soluţii noi, neuzuale; independenţa de raţionament, integrarea de elemente diverse în acelaşi câmp perceptiv.
• Ingeniozitatea – capacitatea de a rezolva problemele cu o eleganţă neuzuală, într-un mod abil şi surprinzător, cu metode originale, neobişnuit de simple; posibilitatea de a găsi cea mai directă şi mai uşoară cale care duce la un efect optim.
• Redefinirea – aptitudinea de a restructura, de a interpreta, de a transforma, de a schimba funcţia unui obiect pentru a-l face util într-o nouă formă.
• Elaborarea – aptitudinea organizării coerente a informațiilor, a ideilor, capacitatea de a planifica o acţiune, ţinând seama de cât mai multe detalii, anticiparea rezultatului final, dezvoltarea şi finalizarea unei idei.
Concluzie
Desenul constituie o cale de evaluare a elevului, a capacităţilor şi a dificultăţilor de a se adapta la mediul școlar.
Problemele neconştientizate sunt exprimate simbolic în produsele creaţiei artistice ale elevului. Copii cu CES care utilizează tehnici creative învaţă astfel să comunice adecvat, spontan, să-şi conştientizeze clar poziţiile, atitudinile şi să-i înţeleagă mai bine pe cei cu care intră în contact.
Copiii implicaţi, indiferent că sunt copii cu dizabilităţi sau nu, capătă mai multă înţelegere faţă de ceilalţi, dar şi faţă de ei, devin mai responsabili, mai empatici şi astfel sunt pregătiţi pentru integrarea social activă într-o lume caracterizată de multă diversitate.
Bibliografie
1. Gherguţ A,. Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii de educaţie integrate. Polirom 2001, p. 158 , ISBN 973-683-819-6;
2. Gheorghe, D., Mastan, B., Ghid de bune practici. Tehnici creative, UNI¬CEF, Editura Vanemond, București 2005, ISBN 973-87252-7-5;
3. Preda, V., Terapii prin mediere artistică, Editura Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2006;
4. Reprezentanţa Asociaţiei Obşteşti Hilfswerk Austria., Copiii cu cerințe educative speciale: Aspecte teoretico-practice de integrare în societate. P25-26, ISBN 978-9975-80-521-6;
5. Rosan, A., Cartea Albă a Psihopedagogiei Speciale, Lucrările Sesiunii de Comunicări Științifice Pași prin Incluziune, Cluj-Napoca 2013;
6. Rubin J. A., Art-terapia. Teorie și tehnica. editura Trei, București 2009;
7. www.educatie-speciala.ro/ce_este_arta.html 8. www.desprecopii.com/info-id-7656-nm-Terapia-prin-arta.htm 9. www.ziaruldevaslui.ro/17010-2/