TALES. Predare despre viață și abilități emoționale (Proiect Erasmus+)

Școala Gimnazială Ocna Sibiului se află în anul al doilea de implementare a unui proiect Erasmus+, proiect finanțat de Uniunea Europeană. Inițial, activitățile proiectului au fost planificate a se desfășura pe parcursul a 2 ani, însă situația pandemică a prelungit această perioadă cu încă 1 an. Proiectul presupune un schimb de experiență între 6 școli din Bulgaria, Grecia, România, Serbia și Turcia, iar școala lituaniană este coordonatorul proiectului.

Numele proiectului (T.A.L.E.S.) este un acronim pentru „Teaching About Life and Emotional Skills” și înseamnă „Predarea despre viață și abilitățile emoționale”.

Se știe că literatura pentru copii îi ajută pe aceștia să înțeleagă ce înseamnă a fi om și să înțeleagă lumea din jurul lor. În special basmele, oferă modalități prin care copiii pot înțelege mesaje importante. Deși există unele teme în basme care sunt nerealiste, efectul general este pozitiv și oferă elemente fundamentale pentru dezvoltarea copiilor. După cum spune C. Jung, basmele tradiționale îi învață pe copii despre cum pot face față conflictelor umane de bază, dorințelor și cum pot construi relații într-un mod sănătos. Dobândirea acestor abilități poate avea un impact asupra sănătății copiilor, asupra calității vieții lor sau chiar pot influența valorile și încrederea lor în viitor.

S-a dovedit că o dezvoltare socială, emoțională și comportamentală sănătoasă a elevilor poate sparge barierele în calea învățării, având impact pozitiv nu doar asupra acestora, ci și asupra familiilor și a personalului școlii.

Pe baza acestor ipoteze, am decis să întreprindem acest proiect pentru a aborda astfel de probleme, folosind genul lingvistic al basmelor. În timpul programului de trei ani, elevii implementează șase subproiecte de 3 luni, care se ocupă de dezvoltarea personală a elevilor. Rezultatele muncii lor vor fi prezentate în timpul călătoriilor în străinătate. Esența proiectului este de asemenea, conținută în acronimul său, unde „TALES” (povești), se referă la copii în timp ce titlul complet „Predare despre abilități emoționale și de viață ”se referă la profesori.

Este adevărat că pandemia ne-a ținut în loc și nu am putut realiza fizic schimbul de experiență, însă mediul online ne-a oferit posibilitatea de a desfășura activități plăcute și de a împărtăși experiențe de învățare valoroase:

Activitatea 1
Logo
În această activitate, a avut loc un concurs de pictură. Cele mai bune 3 desene ale fiecărei școli au fost încărcate în eTwinning, iar cel mai bun din fiecare țară a participat la concursul final pentru selectarea logo-ului proiectului. Câștigătoarea a fost Turcia.

Activitatea 2
Arta Teatrului de Umbre
„Teatrul de umbre” face parte din patrimoniul cultural turc și grec. Istoria și efectele sale asupra societății au fost prezentate de școala turcă și aceste recenzii și cercetări au fost împărtășite tuturor elevilor din toate școlile. Chestionarele speciale online și exercițiile au evaluat achiziția de cunoștințe. Proiectul a avut ca scop recunoașterea valorilor culturale și dezvoltarea abilităților cum ar fi cercetarea, abilitățile TIC, munca în echipă, prezentarea, exprimarea de sine, cunoașterea limbilor străine, a meseriilor, înțelegerea conceptelor de toleranță și armonie.

Activitatea 3
Moduri tradiționale de povestire în țara mea
Fiecare țară și-a cercetat tehnicile tradiționale de povestire și a pregătit o prezentare cu exemplele lor. Aceste prezentări au fost împărtășite pe platforma educațională eTwinning și pe site-ul proiectului, dar și pe site-ul școlii noastre.

Activități suplimentare
În plus față de activitățile planificate, s-a considerat adecvat să se utilizeze diferitele ocazii cum sunt Crăciunul, Anul Nou, Ziua Națională pentru a spori implicarea copiilor. Aceștia au trimis felicitări digitale concepute în aplicația ChatterKid, către copiii și profesorii din țările partenere.

S-a organizat de asemenea un concurs pentru cel mai bun slogan și cea mai bună pictură împotriva agresiunii. Copiii au discutat și expus lucrările lor atât pe internet, cât și în forma lor fizică, în școlile lor, în măsura în care circumstanțele au permis acest lucru.

Dacă regulile stabilite la nivel european ne vor permite, anul acesta, câte 3 copii și câte 2 profesori vor participa la schimburi de experiență în cadrul a 3 mobilități, după cum urmează:
– 07.03.2022 – Turcia
– 11.04.2022 – Bulgaria
– 16.05.2022 – Grecia

Proiectele europene sunt o adevărată comoară pentru toți cei implicați, oferind posibilitatea de a lua contact cu participanții la educație din alte sisteme, de a cunoaște tradițiile, obiceiurile și cultura europeană, de a vizita, de a privi educația prin ochii celuilalt.

 

prof. Claudia Amalia Raicu

Școala Gimnazială, Ocna Sibiului (Sibiu) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/claudia.raicu

Articole asemănătoare