Studiu privind impactul comunicării didactice în raport cu afectivitatea și motivația elevilor

În mediul educaţional, comunicarea informaţiilor nu se realizează în mod mecanicist, ci este influenţată de climatul interuman în care apare relaţionarea. Fiind o formă a comunicării umane, comunicarea didactică presupune o interacţiune de tip cooperant; acţiunea didactică, înţeleasă ca proces de comunicare, are în vedere atât conţinutul transmis, cât şi modalitatea prin care se realizează transmiterea lui, în funcţie de particularităţile specifice elevilor.

Comunicarea didactică în clasa de elevi are specificul său, determinat de cadrul instituţional în care se desfăşoară. Efectul comunicării didactice este puternic condiţionat de factorii de ordin motivaţional, de măsura în care elevul este atras, interesat, satisfăcut de ceea ce face, de faptul dacă este acceptat şi sprijinit de cei din jur, dacă la finalul activităţii lui se bucură de atenţie, apreciere, premiere din partea celor din jur. De aceea, stimularea motivaţională prin intermediul comunicării trebuie urmărită în toate activităţile desfăşurate cu elevii, în mod deosebit la elevii cu dizabilităţi, pentru a asigura dezvoltarea  acestora.

IPOTEZA CERCETĂRII:

În studiul de faţă, mi-am propus să demonstrez că atitudinea cadrului didactic faţă de elevii izolaţi, ce prezintă nevoi speciale poate fi schimbată pe baza unui procedeu adecvat, atunci când învăţătorul se implică în mod responsabil în cunoaşterea şi atragerea lor în interacţiuni de socializare.

OBIECTIVELE CERCETĂRII:

  • determinarea dificultăţilor de integrare;
  • integrarea elevilor cu dificultăţi de adaptare în colectivul clasei;
  • prezentarea modalităţilor de integrare.

METODOLOGIA CERCETĂRII:

Pentru a verifica ipoteza enunţată mai sus, am organizat un experiment cu 10 elevi din clasă, deoarece am observat că 2 dintre elevi, cu dizabilități asociate se adaptează greu la cerinţele şcolii.

La ancheta sociometrică am investigat relaţiile preferenţiale în grupul şcolar, luând în considerare cererea elevilor de a fi mutaţi de lângă colegul de bancă. Pe baza acestor date am dedus că acei 2 elevi nu sunt preferaţi de colegii lor. Am împărţit clasa în 2 grupe, a câte 5 elevi, iar  în fiecare grupă exista 1 elev care nu a fost preferat de niciunul dintre colegi.

Concretizarea strategiilor educative utilizate în sprijinul elevilor a constat în  dezvoltarea unor modalităţi de interrelaţionare a elevilor pentru obţinerea progresului şcolar şi a creşterii stimei de sine. Astfel, am urmărit realizarea cu prioritate a unor obiective de tip comportamental şi atitudinal de la un pol la altul al actului educaţional:

  • stabilirea modalităţilor de motivare şi valorizare a elevilor
  • stabilirea modalităţilor de sprijin a elevilor pentru obţinerea progresului şcolar şi a creşterii stimei de sine
  • motivarea elevilor pentru propria învăţare
  • observarea îndeaproape a elevilor pentru a cunoaşte experienţa anterioară, abilităţile, manifestările, pentru a-i descoperi nevoile individuale, dificultăţile pe care le întâmpină
  • apropierea elevului de cadrul didactic (prin manifestarea răbdării, bunăvoinţei, afecţiunii)
  • încurajarea afirmării personalităţii acestuia
  • acordarea libertăţii elevului de a căuta soluţii pentru problemele lui, participând la luarea deciziilor
  • asumarea responsabilităţii pentru propriile fapte
  • convingerea elevului de a-şi recunoaşte greşelile şi transformarea acestora în experienţe pozitive
  • cultivarea respectului, încrederii în sine faţă de ceilalţi
  • acceptarea raţională din partea cadrului didactic a stângăciilor elevului
  • preţuirea şi susţinerea elevului, astfel încât acesta să nu fie rănit sau dezamăgit.

În perioada experimentului am acordat atenţie specială elevilor izolaţi, ei au fost implicaţi în mod activ, utilizând disponibilitatea lor de a face concret ceva. De asemenea, am stimulat  relaţiile interpersonale dintre elevi prin joc şi munca în grup.

După efectuarea experimentului, pentru a remarca schimbările în atitudinea elevilor faţă de elevii izolaţi, am reluat proba iniţială, cerând elevilor să-și aleagă singuri, pentru o zi, un alt coleg de bancă. Această operaţie a fost repetată după o săptămână de zile şi după trei săptămâni de zile. Din datele obţinute,  a reieșit că atitudinea elevilor faţă cei izolaţi s-a schimbat  în proporţie de 90%.

CONCLUZII:

Atitudinea pozitivă a cadrului didactic faţă de elevii cu dizabilităţi îl poate ajuta efectiv în dezvoltarea capacităţilor acestora. Printr-o comunicare didactică optimă cadrul didactic asigură un program de dezvoltare adecvată, care nu se rezumă la metode tradiţionale, ci la utilizarea unor metode speciale, ţinând cont că aceşti elevi au nevoie de o atitudine specifică bazată pe afectivitate, adresată nevoilor speciale.
Rolul cadrului didactic constă în a facilita manifestarea motivaţiei de dezvoltare a elevului prin accentuarea laturii atractive a activităţilor, prin implicarea elevilor, repartizându-le sarcini interesante, captivante, în concordanţă cu propriile interese şi aspiraţii. Sarcinile propuse spre rezolvare trebuie să fie concepute gradual din punctul de vedere al dificultăţii, oferindu-i posibilitatea copilului să-şi demonstreze capacitatea de progres cu fiecare pas rezolvat în cadrul acestora, ceea ce să îi confere mai multă siguranţă şi încredere în sine.
Rezultatul experimentului arată că, dacă învăţătorul descoperă la timp cauzele izolării unor elevi, poate utiliza anumite demersuri prin care elevii pot fi încurajați să-şi exprime ideile, sentimentele, să se cunoască pe ei înşişi, dar şi pe ceilalţi, iar cadrul didactic poate obţine informaţii pe baza cărora va elabora un nou mod de abordare a instruirii raportat la nevoile de învăţare şi formare, într-un climat de ajutor şi înţelegere.

Bibliografie selectivă
Sălăvăstru, D., Psihologia educaţiei, Editura Polirom, 2008

 

prof. Lucica Buzenchi

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/lucica.buzenchi

Articole asemănătoare