Perioada şcolară este cea mai fertilă secvență a vieții copilului, în contextul formării desăvârșirii sale biologice dar, mai cu seamă, al acumulării de cunoştințe, priceperi şi deprinderi care favorizează evoluția în viitor a vieții active din punct de vedere personal sau profesional. În această situație de mare importanță este ca activitatea desfășurată de elev să se bazeze pe un randament ridicat, care să asigure nivelul optim de influențare a caracteristicilor de natură biomotrică, a celor specifice unei stării de sănătate corespunzătoare din punct de vedere fizic și psihic şi totodată, a condițiilor favorabile însuşirii cunoştințelor complexe din diverse domenii.
Educației fizice îi revine aproape în exclusivitate preocuparea pentru perfecționarea copilului sub aspectul pentru facilitarea procesului de creștere și dezvoltare armonioase a organismului ca bază durabilă a activității intelectuale.
Atingerea obiectivelor educației fizice și sportive şcolare poate fi posibilă numai în condițiile în care demersul educațional urmăreşte sistematic și continu desăvârşirea unor finalități de primă importanță, care să vizeze instruirea și educare din punct de vedere motric, însuşirea, formarea și dezvoltarea unui sistem de cunoştințe, priceperi şi deprinderi prevăzute de programele şcolare de specialitate, valorificarea influențelor exercițiilor fizice în scopul realizării obiectivelor cu caracter general ale învățării contribuind la integrarea personalității multilaterale a elevului.
Argument
Corespunzător îmbunătățirii activităților specifice educației fizice și sportive școlare, în unitățile de învățământ devine o necesitatea cunoașterea cu obiectivitate și precizie a gradului dezvoltării și manifestării componentelor capacității motrice a elevilor dar, mai cu seamă posibilitățile de care aceștia dispun și metodologia îmbunătățirii acestor componente.
În acest context, una dintre preocupările de bază ale cadrelor didactice de specialitate trebuie să o reprezinte cercetarea nivelului de creștere a indicilor specifici capacităților condiționale (viteză, forță, rezistență), mobilității articulare și elasticității musculare, capacităților coordinative (îndemânarea) fără a neglija combinațiile dintre acestea. În concordanță cu cele prezentate, specialiștii domeniului, și nu numai, au ajuns la concluzia conform căreia varietatea activităților motrice, diversitatea acțiunilor specifice acestora la care o persoană devine parte prin acceptare și practicare, indiferent dacă de plăcere sau în scopul obținerii unor performanțe, depinde, sub aspectul eficienței, eficacității și economiei resurselor, de gradul dezvoltării acestor capacități.
Așadar, forţa musculară poate fi considerată capacitatea condițională cu rol determinant în activitatea destinată însușirii tehnicii sportive, deschizând calea către desăvârșirea măiestriei sportive, respectiv a creșterii vitezei de execuție și precizie a mișcărilor, rezistenței și adaptării organismului la efort.
Obiectul studiului îl reprezintă dezvoltarea capacității de forță care ţine seama de manifestarea acesteia la elevii din învățământul gimnazial.
Ipoteza. Dacă în lecţia de educaţie fizică cu elevii din învăţământul gimnazial se folosesc o multitudine de procedee metodice de dezvoltare a forţei prin folosirea cu succes a unor parcursuri aplicative, precum și complexe de exerciţii specifice metodei pliometrice și gimnasticii, atunci se pot obţine indici superiori de manifestare a forţei generale la elevii testaţi.
Eșantionul. În realizarea experimentului au fost implicați 42 de elevi de clasa a VIII-a fără antecedente medicale serioase, fiind împărțiți în două grupe – grupa de experiment – 21 de subiecți și grupa de control-21 de subiecți, fiecare având prevăzute câte două ore de educaţie fizică.
Metodele destinate studiului: metoda studiului bibliografic, metoda observației, experimentul, testele și măsurătorile.
Desfășurarea experimentului. Parcurs aplicativ nr. 1 (exemplu)
- stând;
- alergare cu transportul unei mingi medicinale;
- prinderea mânerului unui extensor cu o mână, deplasare cu întinderea acestuia pentru a lua pe rând 3 mingi de oină cu care se aruncă la ţintă;
- sărituri de o parte şi de alta a unei bănci de gimnastică (5 sărituri);
- urcare pe frânghie 2 metri balans şi coborâre numai după lovirea cu piciorul a unui popic aflat pe direcţia de balansare;
- târâre pe banca de gimnastică folosind alternativ braţele;
- mers în echilibru pe bârna de gimnastică;
- deplasare pe distanţa de 10 metri prin sărituri succesive pe două picioare;
– Joc: Aruncă mingea în terenul adversarului- se folosesc minimum 20 de mingi medicinale între 1 şi 5 kg împărţite egal la două echipe aflate de o parte şi de alta a liniei de centru a terenului de handbal. Timp de lucru: 2-3 reprize a 2 minute de aruncări.
– Joc: Cine-i mai puternic – trageri la frânghie pe echipe de 4,6,8,10, elevi, sub formă de concurs.
Analiza rezultatelor: Referitor la manifestarea capacităţi de forţă şi combinației acesteia cu viteza, toţi subiecţii, fără a lua în calcul apartenenţa la o grupă sau alta, respectiv apartenenţa la o anumită categorie de gen, şi-au îmbunătăţit indicii de manifestare a vitezei globale, comparativ cu momentul iniţial. Astfel, subiecţii grupei de experiment au realizat o performanţă mai bună cu 0.5 secunde în cazul băieţilor şi 0.4 secunde în cazul fetelor (de la 7.9 la 7.4 secunde şi de la 7.9 la 7.4 secunde), în timp ce aceleaşi categorii de subiecţi componenţi ai grupei de control îmbunătăţirea a fost de 0.2 secunde pentru băieți și 0.2 secunde pentru fete. Se observă foarte uşor că performanţele subiecţilor din grupa experimentală sunt superioare celor din grupa de control, din calculul diferenţelor reieşind o creştere de 0.2 secunde în cazul fetelor şi de 0.3 secunde în cel al băieţilor. Evoluţia favorabilă la nivelul ambelor grupe poate fi pusă pe seama acumulărilor naturale specifice vitezei la acesta vârstă, dar în ceea ce priveşte grupa de experiment şi datorită programului suplimentar de lucru propus.
Concluzii
În urma desfășurării experimentului efectuat în perioada septembrie 2021-martie 2022, timp în care s-a ţinut cont în permanenţă de cele enunţate mai sus, rezultatele au dus la concluzia că, în vederea dezvoltării capacității de forță generală și segmentară pot fi folosite cu succes în lecţia de educaţie fizică complexe de exerciţii specifice gimnasticii, jocuri și parcursuri aplicative, cât și metoda pliometriei simple care se bazează pe exerciții cu propria greutate corporală, iar capacitatea motrică combinată a fost influenţată pozitiv de programul efectuat, înregistrându-se creşteri semnificative pentru nivelul de manifestare a acesteia, în cazul grupei experimentale.
Bibliografie
• Dragnea, A., (2000), Teoria educației fizice și sportului, Editura Cartea Școlii, București
• Dragnea A., (1984) Măsurarea şi evaluarea în educaţii fizice şi sport, Bucureşti – Ed. Sport – Turism