Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi din cauza contextului economic în care se află ţara noastră, mulţi cetățeni români au plecat să muncească în străinatate. Drept urmare, societatea românească a cunoscut beneficiile emigrării, dar şi dezavantajele acesteia. Banii trimişi acasă au contribuit la reducerea sărăciei, dar familiile în care unul sau ambii membrii lucrează în afara ţării, suferă în urma schimbărilor din viaţa lor. Deoarece unii copii nu pot vorbi cu părinţii decât la telefon şi trebuie să se împace cu gândul că ii vor vedea acasă cel mai devreme după o jumătate de an, în astfel de situaţii, ajung să se confrunte cu tot felul de probleme, mai ales emoţionale.
Efectele pe care le poate avea asupra copilului lipsa părinților pentru o perioadă mai îndelungată sunt diferite. Efectele depind de fiecare copil în parte, de modul în care păstrează legătura cu părintele ori părintii, de tipul de relaţie existent între ei, de atitudinea celor lăsați în grijă. Acestea sunt nuanţate, nu întotdeauna negative.
Din cauza acestei situaţii, se impune implicarea tuturor factorilor decizionali pentru susţinerea unor programe de asistenţă şi consiliere a elevilor ai căror parinți sunt plecaţi, dar şi a celor în grija cărora rămân. Existenţa unui psiholog în şcoală este absolut necesară precum și colaborarea permanentă a cadrelor didactice cu acesta.
În prezentul studiu de caz, am prezentat situația rezolvată cu succes a unor elevi din clasa de a IX-a, școală profesională, în care peste 40 de procente din elevi au cel puțin un părinte plecat în străinătate, însă nu în toate cazurile se rezolvă problema, ci dimpotrivă, se ajunge la comportament deviant sau chiar abandon școlar.
I. Contextul cazului
Componența familiei: 3 membri – mama şi 2 copii (gemeni, în vârsta de 15 ani)
Situaţia şcolară, achiziţiile şi rezultatele şcolare obţinute la acea vreme erau bune, dar copiii aveau un potenţial mult mai mare. În ceea ce priveşte contextul socio-familial pot afirma că subiecţii, gemeni, proveneau dintr-o familie monoparentală, dezorganizată, lipsiţi de latura paternă, tatăl având o altă naţionalitate, trăind în altă țară, având acolo o altă familie. Mama, afectuoasă cu ei, încerca prin toate mijloacele să le asigure un trai decent, motiv pentru care era plecată destul de mult timp în străinatate, aceştia fiind lăsaţi în grija bunicilor care-i îngrijeau cu multă dăruire şi afecţiune. Din punct de vedere fizic și intelectual aveau o constituţie normală, o dezvoltare armonioasă, dar emoţional erau afectaţi.
II. Prezentarea cazului
Am urmărit evoluţia lor şcolară pe parcursul şederii mamei acasă şi în timpul când aceasta era în străinătate. Petrecând perioade scurte de timp acasă, aceasta îi răsfăța prea mult, încercând să-și răscumpere, parcă, lipsa, lăsându-i astfel să facă ce vor ei, observându-se astfel o scădere la învățătură. Ajungând acasă, şi încercând să rezolve cât mai multe probleme ce au intervenit în timpul cât a lipsit, nu reuşea nici să îi supravegheze, permanent, în pregătirea lecţiilor.
Din acest motiv, am decis efectuarea unei evaluări atente a pregătirii copiilor pentru şcoală, cu scopul identificării problemelor reale şi găsirii soluțiilor optime de supraveghere a copiilor în pregătirea lecțiilor.
III. Planul de intervenție
La nivelul subiecţilor şi al familiei, în urma discuţiilor, a observaţiilor şi constatărilor făcute, am decis, în primul rând, să consiliez mama şi bunicii în vederea respectării unor reguli comune, astfel încât, împreună, să exprimăm aceleaşi dorinţe şi să comunicăm aceleaşi informaţii copiilor.
Pe parcursul şederii mamei în străinătate, am propus efectuarea temelor cu colegii de clasă cu rezultate foarte bune la învăţătură, cu care ei se înţelegeau foarte bine şi ai căror părinţi îi supravegheau în pregătirea lecţiilor. Am fost susţinută în această iniţiativă de părinţii acestor copii şi rezultatele au fost foarte bune.
O altă soluţie propusă a fost pregătirea lecţiilor împreună a gemenilor care, de obicei, își făceau temele separat, intervenind astfel între ei competiţia, dorinţa de a se depăşi unul pe celălalt, dar și de a se ajuta, atunci când unul din ei avea nevoie de ajutor.
Surprinzător, copiii au avut o evoluţie mai bună cât mama a fost plecată, bunicii dând dovada de mai mult tact şi răbdare, dar şi pentru că modelele pe care le-au avut în colegi şi-au pus amprenta asupra lor. Astfel, aceştia şi-au îndreptat situția școlară, au pregătit cu mai multă atenţie lecţiile, au căpătat mai multă încredere în forţele proprii. Aceștia chiar au ajuns să ia premiul II și III la sfârșitul anului școlar.
IV. Concluzii
Rezultatele obţinute, aprecierile colegilor şi cadrelor didactice, precum şi dorinţa de a-şi mulţumi mama, i-au determinat să fie mai organizaţi, mai disciplinaţi, mai perseverenţi, să-şi dorească să se numere printre cei buni mereu.
Constituind o realitate a învăţământului românesc, în această perioadă economică dificilă a ţării, integrarea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate solicită întotdeauna atenţia şi răbdarea tuturor factorilor implicaţi.
Numai aplicând strategiile didactice potrivite şi adaptarea la particularităţile de vârsta şi individuale ale fiecărui copil, precum şi disponibilitatea cadrului didactic şi a familiei, consilierea acesteia de câte ori este nevoie, putem ajuta aceşti copii.
Familia şi şcoala reprezintă principalele instanţe responsabile de educaţia copilului. Distribuirea responsabilităţilor între cele două instituţii este posibilă în condiţiile în care ambele sunt pregătite în egală măsură pentru a-şi exercita funcţia educativă pe care o deţin. Întrucât atenţia instituţiilor guvernamentale s-a concentrat în cea mai mare măsură asupra pregătirii şcolii pentru a face faţă schimbărilor survenite în societatea românească din ultimii ani, ar fi de o reală necesitate orientarea preocupărilor și în direcţia sprijinirii familiei, în efortul ei de a asigura succesul personal, social şi profesional al copiilor.