Studiu comparativ al unui fragment din Legea Învățământului nr. 84 din 24 iulie 1995 și Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 din Legea Educației Naționale

Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 din Legea Educației Naționale reprezintă nu doar o înnoire, ci și o schimbare de viziune asupra a ceea ce înseamnă proces de evaluare în sistemul educațional.

Învățământul românesc a cunoscut, de-a lungul timpului, o serie de legi și legislații care au modificat nu doar ceea ce înseamnă programă școlară, curriculum, drepturi și îndatoriri ale profesorilor, inspectorilor și directorilor de unități școlare, ci și metodologia de evaluare. S-au lansat discuții privind metodologiile de evaluare. Problematica metodelor alternative de evaluare rămâne deschisă, putând fi continuu îmbunătățită și diversificată. Scopul comun, de care trebuie să se țină cont, este cel de dezvoltare a capacității de autoevaluare la elevi, concomitent cu schimbarea viziunii asupra rolului evaluării, cel de ameliorare și corectare mai mult decât de sancționare. În noua lege a învățământului, intrată în vigoare în 2011, se prezintă câteva modificări nu doar la nivel de abordare a metodologiei de evaluare ci și felul în care aceasta este înțeleasă.

Legea Învățământului din 1995, cuprinde în Titlul IV, capitolul IV, articole de lege cu privire la evaluarea în învățământ, spre deosebire de Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 din Legea Educației Naționale, unde capitolul 5, „Evaluarea rezultatelor învățării”, este împărțit în două secțiuni:  Secțiunea 1, „Dispoziții generale privind evaluarea” și Secțiunea a 2-a, „Structura și caracteristica evaluărilor”. Aceste două secțiuni cuprind, la rândul lor, mai multe articole de lege care nu doar prezintă pe scurt, în ce constă evaluarea în învățământul românesc ci și care sunt scopurile finale ale procesului de evaluare, respectiv care ar trebui să fie principalii beneficiari ai sistemului educațional. Astfel, alături de copii, există alți beneficiari, colaterali ca: familia și societatea propriu-zisă care va primi viitorii cetățeni responsabili.

Am ales spre analiza, fragmentul de lege care se referă la evaluare în învățământ.

Astfel, dacă în Legea Educației din 1995, în articolul 148, evaluarea se definește ca sistem și proces, cu o notare specifică de la 10-1, în Legea Educației  din 2011, evaluare nu mai este un simplu proces de măsurare a cunoștințelor;

Evaluarea nu este un scop în sine. Ea trebuie să conducă la optimizarea întregului proces desfășurat în școală. Se observă aici schimbarea de paradigmă, de viziune asupa a ceea ce trebuie să fie evaluarea. Ea nu mai reprezintă o măsurare a cunoștiințelor ci mai degraba reprezintă un instrument care se folosește cu scopul de ameliorare a procesului de învățământ. Elevii, dar și cadrele didactice trebuie să înțeleagă că de acum notele nu mai reprezintă neaparat o recompnsare/ pedeapsă ci mai degrabă aceast trebuie să funcționeze ca un stimul, ca un instrument folosit în autoeducare. O altă deosebire între cele două fragmente de lege, îl constituie sistemul de notare. Dacă în Legea Educației din 1995, Art. 148, alineatul (3) se precizează că: „În sistemul național de învățământ și educație, notarea se face, de regulă de la 10 la 1”, cea din 2011, aduce câteva modificări. Astfel, art. 71, alineatul 3, precizeză: „Rezultatele evaluării se exprimă, după  caz, prin calificative, în învățământul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, în învățământul secundar și în învățământul terțiar nonuniversitar, sau prin punctaje, în mod similar testelor internaționale”. Se observă diferența de notare. Învățământul primar nu va mai acorda note cuprinse între 1-10 ci calificative. Notele propriu-zise sunt acordate doar începând cu clasa a V-a a ciclului gimnazial. De asemenea, se observă și o tendință de imitare a modului de evaluare internațional, prin acordarea de punctaje.

Legea învățământului din 2011, spre deosebire de cea din 1995, precizează că „Evaluarea se centrează pe competenţe, oferă feed-back real elevilor şi stă la baza planurilor individuale de învăţare. În acest scop se va crea o bancă de instrumente de evaluare unică, având funcţie orientativă, pentru a-i ajuta pe profesori în notarea la clasă”. Aici se precizează exact ce urmărește evaluarea. Ea nu mai este un simplu sistem de verificare a cunoștințelor, ea se dorește a oferi elevilor un feed-back asupra procesului de învățare, având la bază nevoile, cerințele și capacitățile de învățare a fiecărui elev în parte.

Învățământul românesc și-a mutat atenția de pe acumularea și însușirea cunoștințelor pe elev. Elevul devine pionul principal în procesul de învățământ, el devine principalul beneficiar. De aceea, Art. 72 completează prin alineatul (2): „Un elev cu deficienţe de învăţare beneficiază, în mod obligatoriu, de educaţie remedială”. Cadrele didactice, împreună cu părinții trebuie să înțeleagă și să-și modeleze activitățile didactice în așa fel încât elevii care au probleme speciale, cu deficiențe de învățare să poată achiziționa măcar un minim esențial.

Legea Educației din 1995 prezintă mult prea concis legile după care ar trebui să se ghideze un sistem care creează viitori cetățeni și oameni. Legea din 2011 nu doar că aduce schimbări ci propune și explică de ce sunt atât de utile coexistența metodelor tradiționale alături de cele alternative. În Art. 73 se vorbește despre importanța existenței unui portofoliu educațional care este „elemental central al evaluării învățării”. Acesta ar fi un instrument efficient atât pentru professor care poate urmări evoluția elevului de la un anumit punct, dar este foarte util elevului care se poate autoevalua, obiectiv, cu scopul de a-și îmbunătăți performanțele viitoare. Portofoliul nu trebuie văzut ca singură, unică metodă eficientă de evaluare, el reprezintă o alternativă la evaluarea tradiționala. Acest lucru nu înseamnă că evaluările clasice orale sau scrise trebuie total înlocuite de cele moderne.

Secțiunea a 2-a din Legea Educației din 2011 cuprinde structura și caracteristica evaluărilor. Și la acest nivel se observă o diferență pregnantă în sensul în care legea din 1995 nu precizează, nu descrie în mod clar cum se realizează o evaluare, ce criterii de notare se aplică.

Legea din 2011, în schimb, descrie clar, chiar pe nivele de clasă, cum ar trebui să se facă  evaluarea. Dacă în Legea din 1995 „inspectorul şcolar general elaborează, la sfârşitul fiecărui an şcolar, un raport privind starea învăţământului din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti.   Acest raport se prezintă Ministerului Educaţiei Naţionale, prefecturii, consiliului judeţean, consiliilor locale şi tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti”. (Art. 150, al. (1), Legea Educației 1995), în cea din 2011, cadrele didactice sunt cele care întocmesc, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, un raport cu privire la diferite competențe urmărite. Astfel, la clasa pregătitoare (un alt lucru nou care apare în legislația din 2011), cadrul didactic alcătuiește un raport de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare.

La finalul clasei a II-a cerințele se modifică deoarece fiecare şcoală, în baza unei metodologii elaborate de MECTS, organizează şi realizează evaluarea competenţelor fundamentale: scris-citit şi matematică. Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate se comunică părinţilor elevilor şi constituie documente din portofoliul educaţional al elevului.

Pe lângă toate acestea, elevii din clasele a IV-a și a VI-a mai trebuie să susțină o evaluare la nivel naţional a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul testărilor internaţionale, pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar, respectiv o evaluarea a elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe. Proba de limbă şi comunicare va cuprinde limba română şi limba modernă I, iar pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, şi limba maternă. Rezultatele evaluărilor sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi pentru preorientarea şcolară către un anumit tip de liceu. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate de învăţare se comunică părinţilor elevilor şi sunt trecute în portofoliul educaţional al elevului. Se observă că această nouă lege a învățământului cuprinde o abordare mult mai largă și mai explicită a felului în care se vor realize evaluările de la final de an pentru clasele mai sus menționate. Prin aceste evaluări nu se urmărește doar nivelul de pregătire al elevilor, respective bagajul de cunoștințe acumulat, ci mai degrabă felul în care a reușit el să-și însușească ceea ce a achiziționat pe parcursul anilor de studio. Desigur, rezultatele vor fi utilizate și cu scopul de a se elabora niște planuri individualizate de învățare, având scopul de a-i ajuta să se orienteze spre un anume tip de liceu.

Totodată, legea din 2011, conține precizări clare cu privire la felul în care se desfășoară evaluările din învățământul liceal: „Continuarea studiilor din învăţământul gimnazial în învăţământul liceal este asigurată pe baza unui proces de consiliere şi de orientare şcolară şi profesională. Numărul de locuri alocate clasei a X-a este cel puţin egal cu cel al absolvenţilor clasei a IX-a”.(Art. 75, al. 2, Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 din Legea Educației Naționale).

Tot aici se prezintă metodologia de desfășurare a admiterii în liceu sau școală profesională. Astfel: „a) în cazul în care numărul de candidaţi nu depăşeşte numărul locurilor oferite de unitatea de învăţământ, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educaţional al elevului;
b) în cazul în care numărul de candidaţi este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învăţământ, admiterea se face luând în calcul în proporţie de 70% portofoliul educaţional al elevului, media de absolvire a învăţământului obligatoriu, precum şi media la probele de la evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a IX-a şi în proporţie de 30% nota obţinută la proba de admitere stabilită de unitatea de învăţământ.
(3) În cazul mediilor egale, diferenţierea se face pe baza portofoliului educaţional al elevului”.

Legea din 1995 precizează că Rectorul instituţiei de învăţământ superior elaborează, la sfârşitul fiecărui an universitar, un raport privind starea instituţiei de învăţământ, pe care îl transmite Ministerului Educaţiei Naţionale, prefecturii şi consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti iar Ministrul educaţiei naţionale înaintează Parlamentului raportul anual asupra stării sistemului naţional de învăţământ, până la data de 15 octombrie. Concomitent sunt prezentate direcțiile şi prioritățile de dezvoltare a învățământului preuniversitar şi superior. Raportul anual se dă publicităţii.

În concluzie, se observă că ceea ce a adus nou Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 din Legea Educației Naționale reprezintă nu doar o înnoire ci și o schimbare de viziune asupra a ceea ce înseamnă proces de evaluare în sistemul educațional. Consider că Legea Învățământului nr. 84 din 24 iulie 1995 avea nevoie de o schimbare nu doar la nivel de denumire ci și la nivel de informare, de precizie și claritate. De asemenea, informațiile oferite de aceasta din urmă par a fi lacunare și mult prea concise, pe când noua lege a învățământului oferă, cu explicații și detalii, nu doar în ce constă evaluarea ci și metodologii clare privind sistemul de verificare a achizițiilor dobândite de elevi pe parcursul anilor de studiu.

 

Articole asemănătoare