Formarea profesională continuă a cadrelor didactice – element esențial în asigurarea calității educației

Formarea cadrelor didactice trebuie să fie un element esențial pentru educație și pentru societate. Un cadru didactic cu o formare profesională temeinică și calitativă va realiza un proces didactic de calitate, care va avea un impact benefic asupra beneficiarilor educației, dar și asupra întregii societăți.

„Orice formare, care nu este însoțită de autoformare, de participarea autoreflexivă și de internalizarea mesajelor are șanse 100% să fie sortită eșecului”. (prof. Anca Nedelcu)

Exigențele față de profesia didactică se corelează strâns cu cele pe care societatea omenească le manifestă față de educație. În România, reforma și-a propus să realizeze un învățământ mai performant și mai pragmatic, racordat la standardele cu care se operează în țările Uniunii Europene. (Jinga, 2006, p.87). Același autor arăta că „potrivit raportului către Unesco al Consiliului Internațional pentru Educație în sec. XX, în actuala perioadă educația se sprijină pe patru piloni importanți: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună cu alții și a învăța să fii”. (Ibid, p.88). În această optică, cadrele didactice urmează să îndeplinească roluri noi. Vechile roluri se cer reconsiderate și datorită extinderii noilor tehnologii ale comunicației și informației în educație. Aceste noi roluri pot fi învățate/asumate doar prin participare la cursuri de pregătire/formare în acest scop.

Prof. Iucu sublinia faptul că „o politică eficientă de schimbare și dezvoltare instituțională a școlii trebuie să fie axată pe dezvoltarea personalului didactic, pe gradul de implicare și nivelul de competență profesională și pedagogică.” (2004, p.29)  Asigurarea unui învățământ de calitate se realizează în primul rând prin îmbunătățirea și profesionalizarea formării continue a cadrelor didactice. Ovidiu Gavrilovici remarcă trecerea de la accentul pus tradițional pe predare, apoi pe învățare, și în prezent, centrarea pe elev, către investigarea experienței de viață în care activitatea școlară este parte determinantă la elevi. Abordarea narativă în educație oferă un loc privilegiat pentru interacțiuni relevante și unește lumi ale experiențelor segregate, dizolvând problemele și eliberând de experiența problematică pe elevul marginalizat. (2013, p. 369)

Conform lui Iosifescu, a început să se facă tot mai des distincția între criteriile, standardele şi indicatorii de calitate și criteriile, standardele şi indicatorii de funcţionare. De exemplu, existenţa manualelor şcolare şi a profesorilor calificaţi pentru toate disciplinele ţine de funcţionarea şcolii, în timp ce utilizarea efectivă a altor resurse şi pregătirea profesorilor în TIC sau managementul clasei sunt indicatori propriu-zişi de calitate. (2007, p.10).

Deci o educaţie de calitate este nu numai aceea care asigură progresul în atingerea unor obiective prestabilite („valoare adăugată“), ci şi cea care îşi stabilește noi ţinte şi noi modalități de atingere a lor („valoare creată“), pe măsură ce societatea se schimbă. Aceasta este viziunea transformațională asupra calităţii, care tinde să înlocuiască abordarea strict „procesuală”. (Ibid., p.10)

Pe parcursul carierei lor, cadrele didactice participă la cursuri de formare din diferite motive: cunoașterea noilor metode și tehnici de predare-învățare-evaluare, formarea unor noi competențe profesionale în context european, dar și  obligativitatea obținerii de 90 credite transferabile într-un interval de 5 ani sau dorința de a beneficia de gradație de merit. Dar, pentru ca această dezvoltare profesională să aducă și calitate în educație, trebuie să se țină cont de nevoile educabilului și, mai ales, să fie realizată temeinic și să fie dusă în sala de clasă.

Prin formare profesională continuă, cadrele didactice dobândesc cunoștințe noi și își formează abilități de utilizare a metodele de predare-învățare centrate pe elev, interactive. Treptat trebuie să renunțe la practica unei educații înțelese ca transmitere de cunoștințe și să se orienteze către formarea la elevi a unui stil de învățare bazat pe metode care să le permită acestora învățarea și autoînvățarea permanentă. Dacă stilurile de predare ale cadrelor didactice se adaptează stilurilor de învățare ale elevilor, se ajunge la o creștere a calității procesului didactic și la progresul elevilor.

Cadrele didactice care sunt preocupate de calitatea propriei perfecționări și care promovează competiția profesională constituie un factor de progres prin personalitatea lor, prin deschidere la nou, flexibilitate și implicare. Ele dispun de capacitate de identificare a transformărilor şi de sesizare a nevoilor.

Numai prin formare profesională continuă (de calitate), cadrele didactice pot realiza o educație de calitate, care să fie în concordanță cu cerințele societății în permanentă schimbare și care să aibă în vedere nevoile viitoare ale educabililor din ziua de astăzi.

Bibliografie

1. Gavrilovici, O. (2013). Abordarea narativă în educație. În Boncu, Ș. & Ceobanu, C. (2013). Psihosociologie școlară. Iaşi: Polirom
2. Iosifescu, Ș. (2007). Calitatea educaţiei – concept, principii, metodologii. Bucureşti: Educația 2000+.
3. Iucu, R. (2004). Formarea cadrelor didactice – Sisteme, politici, strategii, Ed, Humanitas. Bucureşti: Humanitas.
4. Jinga, I. & Istrate, E. (2006). Manual de pedagogie. Bucureşti: ALL.
5. Nedelcu, A. (2007). Formarea și autoformarea învățătorilor din perspective educației interculturale în Învățământ primar nr. 3-4, pag. 46-51. București: Miniped.

 

prof. Paula Carmen Mirea

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/paula.mirea

Articole asemănătoare