Evaluarea este o componentă esențială a procesului de învățământ, alături de predare și învățare, deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.
Informaţiile pe care le obţinem în urma evaluării ne ajută să îmbunătăţim activităţile de predare-învăţare. Conceptul de evaluare a evoluat mult de-a lungul timpului.
În învățământul tradițional, prin evaluare se măsurau şi se apreciau cunoştinţele elevilor, punându-se accent pe aspectul cantitativ şi anume, cât de multă informaţie ştie elevul, pe când în învățamâtul modern prin evaluare se măsoară şi se apreciează capacităţile elevilor (ce ştie şi ce poate să facă elevul) şi se pune accent pe elemente de ordin calitativ.
În didactica modernă, evaluarea este plasată în rândul celorlalte componente ale procesului de instruire, fiindcă furnizează date despre felul cum procesul a generat rezultatele (incluzând date despre obiective, conținuturi, metode, stiluri didactice etc.).
Procesul de predare-învățare-evaluare trebuie abordat unitar.
Din cele arătate mai sus putem define evaluarea în procesul instructive-educativ ca fiind totalitatea activităților de obținere a informațiilor cu ajutorul unor instrumente de evaluare în scopul elaborarii unor judecăți de valoare, raportate la criteriile propuse și adecvate obiectivelor fixate și care se finalizează cu aprecieri ce permit luarea de decizii.
În procesul instructiv-educativ sunt utilizate următoarele tipuri de evaluări : evaluarea iniţială, evaluarea formativă şi evaluarea sumativă.
Evaluarea iniţială se realizează la începutul procesului de învăţare fiind necesară pentru pregătirea optimă a unui program de instruire. Ea nu nu are rolul de control, ci este utilizată pentru a cunoaşte comportamentul cognitiv al elevului. Acest tip de evaluare are două funcţii: de diagnostic şi predictivă pentru că arată condiţiile în care, eleviii vor putea să asimileze conţinutul noului program de instruire.
Evaluarea formativă trebuie să fie făcută pe tot parcursul procesului de predare-învăţare. Aceasta are rolul de a remedia lacunelor sau erorilor săvârşite de elevi, Prin acest tip de evaluare nu se urmărește realizarea unui clasament al elevilor, ci compararea performanţele elevilor cu anumite criterii stabilite dinainte. Funcţia principală a evaluării formative este aceea de a lămuri, a conştientiza elevul asupra a ceea ce trebuie să înveţe şi a face funcţională reglarea şi autoreglarea didactică.
Evaluarea sumativă se realizează la sfârșitul unei perioade mai lungi de instruire fiind vorba despre sfârșitul unui semestru,a unui an școlar sau chiar a unui ciclu de învățământ.
În urma acestei evaluări se acordă un calificativ,o notă sau chiar un certificat. Datorită faptului că se realizează la sfărşitul unui proces de educaţie aceasta nu mai poate influenţa cu ceva ameliorarea rezultatelor, dar ne oferă învăţăminte pentru desfăşurarea unei viitoare activităţi didactice. Pentru ca procesul de învătământ să fie eficient este necesar să fie utilizate toate formele de evaluare.
Procesul de evaluare se desfășoară în trei etape: etapa de măsurarea, de aprecierea și de luare a deciziei.
Măsurarea constă în cuantificarea rezultatelor școlare. Se realizează prin procedee specifice, utilizând instrumente adecvate scopului urmărit. Această etapă constituie baza obiectivă a aprecierii.
Aprecierea se face pe baza unor criterii unitare (bareme de corectare și notare, descriptori de performanță, etc.).
Decizia se adoptă pe baza interpretării rezultatelor. Această etapă ne ajută să ne orientăm spre activități de recuperare/ameliorare sau spre activități de dezvoltare.
Pentru ca evaluarea să contribuie la îmbunătăţirea procesului educaţional, trebuie să fie: validă şi credibilă, practică, utilă și obiectivă. Pentru ca evaluarea să îndeplinească aceste cerințe, evaluatorul trebuie să aleagă cea mai bună metodă. Cuvântul „metodă” provine din limba greacă (“methodos”) şi semnifică “drumul spre” sau “calea de urmat”.
Metodele de evaluare reprezintă calea prin care profesorul evaluează performanţele elevilor și identifică punctele tari şi slabe ale procesului didactic.
Datorită schimbărilor petrecute în învățământul românesc în ultimii ani, pe lângă metodele tradiționale de evaluare au apărut și metode moderne/ alternative de evaluare.
Metode tradiţionale sunt evaluarea orală, scrisă și prin probe practice. Aceste metode sunt numite tradiționale pentru că, au fost consacrate în timp şi sunt utilizate cel mai frecvent, deoarece acestea asigură cadrului didactic un control mare asupra nivelului de pregătire al clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi o sancţionare.
Metodele alternative de evaluare folosite în învăţământul românesc sunt: observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor didactice, referatul, portofoliul, proiectul și autoevaluarea. Aceste metode moderne de evaluare se pot folosi înlocuindu-le pe cele tradiționale, simultan cu acestea sau în completarea lor.
Aceste metode de evaluare, fie ele tradiționale sau moderne sunt cunoscute de către toți dascălii, însă lucrul cel mai important îl constituie punerea în practică a cunoștințelor referitoare la acest proces complex de evaluare.
Fiecare metodă de evaluare are avantaje și dezavantaje, are un specific al său care o recomandă mai mult sau mai puțin în anumite contexte.
Înainte de a începe evaluarea, evaluatorul trebuie să răspundă la următoarele întrebări: ”Ce evaluăm? De ce evaluăm? Cui servește evaluarea? Pe cine evaluăm? Când evaluăm? Cum evaluăm?”. Procedând astfel vom realiza corect procesul de evaluare și vom obține în urma acestuia rezultate corecte și utile. În evaluările pe care le vom realiza la clasă indiferent de metoda folosita și de forma de organizare trebuie să distribuim sarcini diferențiate, astfel încât fiecare elev să fie evaluat în funcție de particularitațile sale individuale.
Instrumentele de evaluare trebuie să fie adecvate obiectivelor evaluării. În situația în care vom folosi un instrument neadecvat, elevul nu va putea rezolva obiectivul urmărit chiar dacă are cunoștințele necesare. Acest lucru se va întâmpla și în situația în care vom formula greșit o întrebare, răspunsul așteptat de noi nu va fi cel dat de elevi.
Din cele prezentate mai sus reiese complexitatea procesului de evaluare și sarcina grea care ne revine nouă evaluatorilor. De aceea va trebui să cunoaștem foarte bine colectivul de elevi pe care îl coordonăm în ansamblu și particularitățile individuale ale fiecăruia în parte. Făcând acest lucru și folosind metode și instrumente de evaluare adecvate vom obține în urma desfășurării procesului de evaluare informațiile dorite și ca urmare vom putea acționa în consecință îmbunătățind procesul instructiv-educativ.
BIBLIOGRAFIE:
1) Constantin Cucoş, “Pedagogie”, Editura “Polirom”, Bucureşti, 2006;
2) Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2004.
3) Potolea, Dan, Teoria şi practica evaluării educaţionale, 2005
4) Pânişoară, Ion-Ovidiu, Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică, Editura Polirom, Iaşi, 2009;
5) Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti Editura Didactică şi Pedagogică, 2000;
6) Meyer, Genevieve, De ce şi cum evaluăm, Iaşi, Editura Polirom, 2000;
7) Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri si strategii, Bucureşti: Editura Aramis, 2002;