Metode și strategii utilizate în predarea disciplinelor economice

Datorită volumului mare de informaţii de transmis, numeroaselor deprinderi care trebuie să fie formate și aşteptări mari din partea societăţii – elevi, părinţi, firme, autorităţi, comunităţi locale- strategiile şi metodele didactice sunt obiect de dispute şi controverse. Şi toate acestea acţionează în condiţiile în care mulţi elevi nu au un răspuns convingător la întrebări precum: Ce să învăţ? De ce trebuie să învăţ?

Adesea ei nu au opţiuni şcolare şi profesionale clare, nefiind suficient de motivaţi pentru a învăţa. De aceea eu consider  că profesorul de  științe economice ar trebui să se reorienteze către acele metode capabile să motiveze elevul şi să-i suscite interesul.

Predarea-învăţarea disciplinelor economice este un proces care presupune un volum considerabil de muncă, atât din partea profesorului, cât şi din partea elevului. În relaţia de predare-învăţare, profesorul dă şi elevul primeşte, profesorul se cercetează pe sine, pentru a afla cum poate preda mai bine, şi, în acelaşi timp, cercetează elevul, pentru a afla cum poate acesta învăţa mai bine. Cum trebuie să fie profesorul şi ce stil de predare trebuie să adopte în clasă? Un economist va răspunde: „Depinde!”. Depinde de profesor, de ceea ce i se potriveşte lui ca persoană, de stilul său personal.

Nu există un stil potrivit pentru orice profesor, ci există stiluri de predare, diferite de la o persoană la alta. Dar comun pentru toţi profesorii trebuie să fie dăruirea pentru meserie şi, mai ales, plăcerea de a preda științe economice.

Profesorul trebuie să cunoască stilurile în care învaţă elevii săi şi să găsească modalităţi de a se adresa tuturor acestor stiluri. El trebuie să utilizeze metode diverse şi să asigure, ori de câte ori este cazul, metode de individualizare a învăţării.

Profesorul este un strateg care combină metodele de predare-învăţare pentru atingerea obiectivelor de instruire pe care şi le-a propus.

O metodă recomandată în predarea orelor de științe economice este simularea. Aceasta  este o metodă de instruire centrată pe elev care îi ajută pe elevi să înţeleagă faptul că şi cele mai abstracte concepte economice au aplicaţii în realitate. Simularea este considerată o activitate de laborator prin care profesorul de științe economice demonstrează un anumit concept (McCorkle, Meszaros et al., 1997). Profesorul nu prezintă conceptele şi nu explică problemele, ci dirijează descoperirea lor prin discuţii.

Pentru a asigura buna desfăşurarea unei simulări, activităţile trebuie să fie foarte clar descrise, în majoritatea cazurilor, elevii interpretând roluri din lumea reală: consilieri locali, cumpărători-consumatori, vânzători-producători, membrii ai legislativului etc. Elevii trebuie să aibă sarcini bine definite de realizat, respectiv obiective de atins: să obţină profit, să fie realeşi în funcţia respectivă etc. Pentru a-şi realiza obiectivele, elevii dispun de resurse şi trebuie să adopte decizii privind modul în care le vor utiliza.

Este posibil ca, în desfăşurarea unei simulări, să intervină şi neînţelegeri, de aceea este necesar să existe şi momente în care să fie posibilă clarificarea lor şi obţinerea unui feedback de către elevi.

Simulările au un grad mare de atractivitate şi asigură participarea efectivă a elevilor, care sunt puşi în situaţii asemănătoare celor existente în realitate. Dar această metodă nu este suficientă pentru ca să se producă învăţarea fiind absolut necesară pentru învăţare și  o discuţie despre activitatea desfăşurată, prin care să se analizeze şi să se explice situaţiile intervenite, factorii care au acţionat, consecinţele acţiunii acestora. Astfel elevii ajung la explicaţii, la relaţii cauzale, iar prin discuţii profesorul îşi poate da seama dacă s-au atins obiectivele urmărite.

Întrebările cu ajutorul cărora este condusă discuţia de analiză trebuie să orienteze elevii către identificarea conceptelor economice, interpretarea faptelor cu ajutorul acestor concepte, cântărirea beneficiilor şi a costurilor şi compararea situaţiei simulate cu cazuri din lumea reală.

Firma de exercițiu reprezintă o simulare a unei firme reale.  Firma de exerciţiu  în învăţământul tehnologic, reprezintă o componentă a curriculumului naţional pentru profilul servicii şi a curriculumului în dezvoltare locală pentru celelalte profiluri.

Este înființată de către elevi și coordonată de profesorul de discipline economice. Activitatea ei se desfașoară conform legislației în vigoare pentru firmele reale și este supervizată de Centrala Rețelei Firmelor de Exercițiu (ROCT), prin intermediul unei platforme virtuale. Metoda „Firma de exercițiu” se caracterizează prin două aspecte definitorii:  unul virtual – prin faptul că în cadrul firmelor de exercițiu nu există bani sau bunuri și unul real – se respectă uzanțele comerciale, fluxul informațional, documentele și circuitul acestora precum într-o firmă propriu-zisă.

Simularea este apreciată pentru că, spre deosebire de metodele tradiţionale, aduce mai multă realism în activităţile de învăţare. Distanţa dintre elev şi profesor se reduce şi, cu cât întrebările şi problemele aduse în discuţie sunt mai aproape de realitate, cu atât mai mare va fi implicarea personală a elevilor.

Profesorul devine un îndrumător. Profesorul de stiinte economice     trebuie să fie atent atunci când decide să organizeze o activitate de simulare la clasă, urmărind ca aceasta să fie suficient de simplă încât să poată fi realizată la clasă şi, totodată, suficient de realistă încât să reprezinte o experienţă de învăţare valoroasă.

În cadrul celor 3 ore de laborator săptămânale denumite „Firma de exercițiu” prpfesorii de științe economice utilizează adesea și metoda de analiză marginală.  Această metodă  este utilizată pentru adoptarea deciziilor, atât a celor de interes personal, cât şi a celor de interes social. Utilizând metoda de analiza marginală putem răspunde la întrebări de genul: cum ar trebui să aleagă un consumator raţional care urmăreşte să-şi maximizeze satisfacţia în condiţii de venit date? Sau: ce trebuie să producă o firmă care urmăreşte să-şi maximizeze profitul? Câţi lucrători ar trebui să angajeze acea firmă?

Analiza marginală este specifică modului de gândire economic (Mankiw, 2003). Raţional, din punct de vedere economic, este ca atunci când beneficiile marginale ale unei acţiuni sunt mai mari decât costurile marginale implicate de aceasta, respectiva acţiune să fie realizată şi, invers, atunci când beneficiile marginale sunt mai mici decât costurile marginale, să se renunţe la ea. Condiţia de maximizare a rezultatelor unei acţiuni oarecare este egalitatea dintre beneficiile marginale şi costurile marginale.

Instruirea în firma de exerciţiu oferă competenţe în ceea ce înseamnă comportamentul profesional, realizând o verificare şi o aprofundare practică a cunoştinţelor dobândite în anii de studiu, elevii pot obține mai multe competențe de afaceri, formarea unei personalități active, pregătită pentru viața reală.

BIBLIOGRAFIE
1. Albulescu, I., Albulescu, M., Studiul disciplinelor socio-umane: Aspecte formative:
structura şi dezvoltarea competenţelor, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2002.
2. Druţă, Maria-Elena, Grunberg, Cornelia, Didactica disciplinelor economice, Ed. ASE,
Bucureşti, 2008.
3. Lăcătuş, Maria Liana, Învăţământul preuniversitar şi educaţia economică, Ed. ASE,2009.
4. Proiectarea lecţiilor de Economie, Ghidul profesorului, CREE, 2007.

 

prof. Roxana Cîrcotă

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/roxana.circota

Articole asemănătoare