Strategii și metode utilizate în abordarea unor elemente de folclor în activitatea didactică

Şcoala trebuie să ţină pasul cu vremurile, să se deschidă spre nou, dar să nu uite că „în cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi reînnoit”. Cu atât mai mult nu trebuie să se piardă nimic din cultura populară, cel mai autentic „produs” românesc pe „piaţa” valorilor universale. Perpetuarea culturii populare stă în capacitatea şcolii de a trezi interesul, şi apoi respectul copiilor pentru valorile materiale şi spirituale ale culturii tradiţionale. Primul pas îl reprezintă valorificarea potenţialului educativ al folclorului.

Alegerea metodelor şi strategiilor didactice ce urmează să fie folosite într-o activitate depinde de mai mulţi factori, dar mai ales de obiectivele urmărite. Potenţialul educaţional al folclorului şi al literaturii populare se referă mai ales la promovarea unor valori (morale, culturale, estetice) şi a unor atitudini faţă de cultura tradiţională, de aceea metodele activ-participative (joc de rol, dramatizare, studiu de caz, proiect, dezbatere etc.) sunt cele mai indicate în formarea şi dezvoltarea unor atitudini şi valori.

Jocul de rol, definit ca „spontaneitate originală în asimilarea realului”, este o metodă eficientă la vârstele mici, cercetările în domeniu demonstrând că are o mare capacitate de motivare a celor ce învaţă. Prin joc, anumite subiecte pot deveni relevante sau accesibile. Mai mult, copilul are posibilitatea de a lega uşor ceea ce învaţă de o situaţie concretă, conştientizând utilitatea cunoştinţelor şi capacităţilor dobândite.

O modalitate concretă de realizare a unui joc de rol la clasele primare ar fi adaptarea conţinutului unui cântec, din folclorul pentru copii, astfel încât să se preteze unui joc de rol în care să se îmbine simularea unui rol social, analiza şi înţelegerea unei situaţii din acesta şi extragerea mesajului educaţional.

Dramatizarea, variantă a jocului de rol, e o metodă ce valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, gest, mimică, decor etc.), prin care se urmăreşte în special adâncirea înţelegerii unor aspecte studiate şi fixarea lor, pe un fond afectiv intens. Poate fi folosită în orice moment al lecţiei la discipline precum, Muzică și mișcare, AVAP, Joc și mișcare (dramatizarea unor scene din folclorul copiilor, snoave sau a unor obiceiuri, ritualuri etc.), fiind o activitate interactivă, relaxantă pentru copii, dar poate fi utilizată şi la un nivel superior, valorificând toate tehnicile artei dramatice, în programe educaţionale.

Studiul de caz înseamnă prezentarea unui eveniment sau a unei situaţii semnificative pentru a fi analizate, explorate şi valorificate în scop formativ. Se prezintă cazul, verbal sau ca înregistrare audio, filmare, iar învăţătoarea explică sarcina de lucru, apoi lasă timp copiilor pentru a reflecta asupra cazului, ghidează discuţiile pe baza situaţiei prezentate. Învăţătoarea valorifică discuţiile elevilor din punct de vedere al învăţării, trage concluziile, punctează anumite aspecte. Obiectul unui studiu de caz poate fi subiectul unei balade, al unui cântec formulă, al unei numărători sau al unui ritual agrar (Caloianul, Paparudele) prezentat copiilor într-o înregistrare audio-video, de preferat, în cadrul unei lecţii de Muzică și mișcare pentru compararea ştiinţificului cu mentalitatea primitivă tradiţională, care privea natura şi fenomenele naturale ca pe divinităţi, respectându-le.

Proiectul (miniproiectul) – în funcţie de vârsta copiilor) reprezintă o activitate mai amplă, ce începe în clasă, prin definirea şi înţelegerea sarcinii de lucru, eventual şi prin începerea rezolvării acesteia, se continuă acasă, pe parcursul câtorva zile sau săptămâni, timp în care elevul are permanente consultării cu cadrul didactic, şi se încheie tot în clasă prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi, dacă este cazul, a produsului realizat.

Proiectul are mai multe etape şi poate fi realizat individual sau în grup. Etapele presupun direcţionarea eforturilor elevilor în două direcţii: colectarea datelor/ materialelor şi realizarea produsului. În alegerea unui proiect trebuie ţinut cont de anumite criterii, astfel încât elevii să manifeste interes pentru subiectul respectiv. Ei trebuie să cunoască dinainte unde şi cum îşi pot găsi resursele materiale şi trebuie să fie nerăbdători să creeze un produs de care să fie mândri. Realizarea unui proiect nu necesită numai cunoştinţe, ci şi deprinderi practice, abilităţi artistice sau manageriale în cadrul grupului.

Teme pentru proiecte legate de folclor se pot găsi multe, mai ales în zonele rurale, unde tradiţiile sunt parţial conservate, unde copiii mai pot întâlni bătrâni, rapsozi populari de la care pot culege creaţii populare ce circulă pe cale orală (ghicitori, proverbe, snoave, balade, cântece lirice etc.). De asemenea, învăţând la orele de AVAP despre îndeletnicirile şi meşteşugurile tradiţionale practicate în trecut, copiii ar putea fi îndrumaţi la realizarea unor astfel de produse executate manual (broderii, ceramică, diferite împletituri din răchită, nuiele, încondeiat de ouă etc.), mai ales dacă în zonă mai există meşteri populari, artişti sau oameni simpli care practică acele îndeletniciri tradiţionale, de la care ar putea să „fure meserie”.

Realizând astfel de proiecte în cursul unui an şcolar, la finalul lui învăţătoarea poate organiza o activitate de tipul „Ziua muzeului”, în cadrul căreia elevii să-şi expună cele mai reuşite proiecte realizate pe parcursul anului. Pot fi invitaţi părinţi, profesori, elevi, prieteni, iar elevii clasei organizatoare pot primi diferite roluri în organizarea activităţii: directorul muzeului, care să facă deschiderea şi să taie panglica, elevi care să se ocupe de realizarea biletelor de intrare, ghizi care să îndrume vizitatorii şi să ofere indicaţii, elevi care să se ocupe cu realizarea unui fond muzical, a unor „reclame”, insigne care să popularizeze activitatea. Pe lângă cunoaşterea unor creaţii populare şi a unor valori spirituale şi materiale, realizând astfel de proiecte copiii şi-ar forma deprinderi şi priceperi practice, învăţând şi ce înseamnă munca, respectul pentru muncă şi satisfacţia de a construi ceva prin efort propriu, individual sau colectiv.

În lecţiile de Muzică și mișcare, AVAP și Joc și mișcare folclorul trebuie folosit în permanenţă, iar posibilităţile sunt variate, potrivite fiecărei vârste. Metodele, procedeele şi strategiile didactice ce pot fi folosite pentru cunoaşterea folclorului sunt numeroase, iar multe dintre ele sunt atractive, moderne, cu caracter stimulator.

Dezbaterile problematizate pe baza unor creaţii populare pot fi şi ele o modalitate de a exploata potenţialul educativ cuprins în folclor. O variantă a dezbaterilor poate fi discuţia de tip piramidă. Aceasta este o metodă activ-participativă. Pornind de la  textul unui cântec popular studiat se propune elevilor o listă de şase proverbe care să aibă legătură cu textul. La început elevii lucrează individual, fiecare alegând din listă numai trei proverbe pe care le consideră potrivite pentru esenţialul textului. În a doua fază se lucrează în perechi, prin negociere, şi se aleg doar două proverbe acceptate de ambii elevi în egală măsură; mai departe se formează grupe de câte cinci sau şase elevi, ce aleg un singur proverb ce întruneşte adeziunea majorităţii membrilor echipei, iar la final întreaga clasă votează un singur proverb, acceptat ca valid de majoritatea. Votul va genera discuţii pro şi contra, activând întreg colectivul şi stârnind interesul tuturor.

Un procedeu de evaluare îl constituie stabilirea succesiunii evenimentelor: după interpretarea unui cântec specific folclorului, învăţătoarea poate pregăti coli pe care sunt scrise evenimentele. Acestea sunt amestecate, iar elevii au ca sarcină ordonarea lor cronologică. Poate fi folosit după interpretarea unor numărători, cântece – formulă, balade sau chiar după vizualizarea unor ritualuri, obiceiuri etc.

Alt procedeu menit să stârnească interesul pentru conţinutul uni cântec este acela al anticipărilor. Elevii pot lucra individual sau grupat; li se cere ca, pornind de la titlul unui cântec, să facă predicţii în legătură cu conținutul acestuia. Răspunsurile vor fi redactate pe o jumătate de pagină şi vor fi revăzute după parcurgerea textului cântecului. Cei care au dat răspunsuri apropiate de adevăr îşi vor prezenta argumentele pe baza cărora au făcut predicţiile.

Jurnalul cameleon este o metodă ce poate fi folosită în cadrul  lecţiilor de Joc și mișcare, prin care elevul trebuie să prezinte acelaşi eveniment din perspective diferite: trist, vesel, revoltat, mulţumit etc. Un subiect ce s-ar preta unor astfel de abordări ar fi cel al unei snoave, având o acţiune simplă, dar personaje bine conturate, atât pozitive, cât şi negative.

Metodele şi procedeele prezentate sunt menite de a dinamiza procesul de învăţământ, de a evita rutina din clasă, ce duce adesea la oboseală, dezinteres, refuzul de a învăţa. Astfel de metode preponderent interactive, participative şi de colaborare, centrate pe elev, pot trezi interesul copiilor atât pentru învăţarea şcolară, cât şi pentru cultura populară.

Bibliografie
M. Dumitrana, Abordarea integrală a limbajului – o alternativă adaptabilă, în Rev. Psihopedagogia copilului,  nr. 5-6, Ed. Reprograph, Craiova, 2007-2008
Ionescu, Globalizare şi identitate naţională, în Revista de artă şi cultură Iosif Vulcan, ediţia online, nr. 27, www.revista-iosif-vulcan.com/eseuri
N. Iorga, Cugetări, Ed. Albatros, Buc., 1972

 

prof. Ramona Chinan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ramona.chinan

Articole asemănătoare