Strategii folosite în perspectiva educației permanente a copiilor în grădiniță

Eficiența procesului instructiv-educativ pune în evidență complexitatea problemelor pe care le generează pregătirea copiilor pentru debutul școlarității, precum și varietatea modurilor de abordare și rezolvare a problemelor apărute.

În primul rând, pornindu-se de la faptul că această pregătire semnifică un proces de adaptare a copilului la schimbări care se produc în existența și activitatea acestuia și care se exprimă în noi exigențe cărora urmează să le răspundă, sunt două momente care trebuie avute în vedere: primul este trecerea de la mediul familial la cel școlar, grădinița fiind prima instituție de educație. Al doilea moment este trecerea de la instituția preșcolară la cea școlară, moment considerat ca fiind „marea trecere” (Bianka Zazzo – «De l’ecole maternelle a l’ecole elementaire», PUF, 1978). Este foarte bine cunoscut faptul că aceste momente, cu deosebire cel de-al doilea, comportă obstacole în evoluția copilului, dar implică și moduri de rezolvare a acestora.

Primele două momente prezintă o importanță covârșitoare pentru evoluția copiilor, deoarece ele cuprind întregul efectiv al fiecărui contingent și privesc vârsta la care diferențele dintre subiecți sunt mai evidente și la care orice element care de manifestă ca „prag” în această trecere face dificilă adaptarea subiectului la cerințele specifice etapei următoare. Un alt mod de abordare se caracterizează prin accentul pus pe adaptarea copiilor la exigențele activităților școlare. Asociat ideii de maturitate școlară, alte date ale psihologiei dezvoltării, pune în evidență rolul substanțial pe care-l deține influența factorilor din structura mediului cultural al copilului și, îndeosebi acțiunea educativă a grădiniței.

Dezvoltarea intelectuală a copilului nu începe odată cu intrarea sa în școală. Dimpotrivă, influența educativă organizată, dirijată în perspectiva unor obiective temeinic motivate și realizate în perioada antepreșcolară reprezintă o condiție necesară pentru dezvoltarea psihică continuă, la legătura dintre funcțiile psihice formate, atestă faptul că procesul de formare se bazează nu numai pe nivelul de dezvoltare atins ci și pe funcțiile de formare. Acestea deschid orizonturi noi pentru clasificarea problemelor referitoare la pregătirea copiilor pentru activitatea școlară viitoare.

Este cunoscut că nivelul dezvoltării intelectuale, afective și senzorio-motorii este diferit de la un subiect la altul, chiar și atunci când sunt supuse unui program școlar. Dezvoltarea biologică, starea sănătății, influențele exercitate asupra lor de către mediul de viață, în principal de familie, sunt tot atâția factori variabili care stimulează diferit dezvoltarea psihică.

Condiția esențială a atingerii de către copii a nivelului de dezvoltare și adaptare pe care îl presupune integrarea lor, cu șanse de reușită în activitatea școlară, o reprezintă realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea instructiv-educativă din grădiniță, în special grupa mare și clasa pregătitoare. În timp ce la grădiniță predomină activitatea ludică, odată cu trecerea în clasa pregătitoare copiii sunt supuși unui program riguros cu accente de rigiditate, fapt ce provoacă dificultăți de adaptare. Obiectivele și conținutul activității de învățare în școală, sunt precis stabilite, față de flexibilitatea pe care acestea o prezintă în grădiniță, unde educatoarea și copiii au mai multă libertate în alegerea activităților. Relația pedagogică se deosebește mai mult decât oricare alt aspect al activității, tonalitatea afectivă puternică ce caracterizează relația educatoare-copil se modifică, din păcate brusc, într-o relație cu  nuanță dominantă de comunicare și exprimată printr-o atitudine autoritară a învățătorului față de clasa de elevi.

Mediul grădiniței, spre deosebire de cel școlar, oferă copilului un grad mai mare de libertate în deciderea acțiunilor sale, fapt care îi stimulează acestuia interesul pentru cunoaștere. Prin structura ei, grădinița pune la dispoziția educatoarei o gamă largă de posibilități de lucru cu copiii, important fiind ca, prin ingeniozitate și profesionalism, educatoarea să fructifice toate posibilitățile și oportunitățile pe care le are și să poată transforma situațiile aparent limitative în veritabile atuuri care să susțină permanent și concomitent interesul pentru cunoaștere al copiilor din grădiniță. Existând în sistemul de învățământ preșcolar grupe combinate- copii de la 3 la 6 ani- acestor copii li se formează un ritm de lucru independent mai alert decât celor care fac parte dintr-o grupă  omogenă. Este foarte important ca educatoarea care lucrează cu o astfel de grupă să aibă cunoștințe de pedagogie și didactică a învățământului cu predare simultană, să cunoască metodica predării în condiții simultane, să realizeze planificări atente.

O bună organizare a activității în grădiniță, stimulează formarea grupurilor în funcție de interese, stimulează încrederea în sine și în puterea colectivă a grupului, participarea fiecăruia după preferințe și posibilități stimulează curiozitatea și interesul pentru activitate.

CLIMATUL FAMILIAL

Codul comportării părinților față de copii are 10 reguli de aur:
1. „Tratați-i egal pe copii!” – chiar dacă pe unii copii îi iubiți mai mult decât pe ceilalți, nu arătați niciodată acest lucru. Riscați să dezbinați familia.
2. „Educați copiii în cerințele moralei creștine!” – Cine vrea să zidească sufletește trebuie să se folosească de ,,cărămizile ” numite virtuți.
3. „Nu vă certați în fața copiilor!” – Copiii vor fi puși în situația de a alege dintre mama și tata, să judece între cei doi.
4. „Unitate între părinți în cerințele educative!„- Părinții trebuie să se înțeleagă înainte asupra unei acțiuni și abia mai apoi să se impună în fața copiilor în mod unitar.
5. „Descurajați comportamentul, nu copilul!” – Un copil este ușor de modelat, deoarece caracterul lui este în formare. Este foarte grav să fie descurajat atunci când greșește, dar nu trebuie „închiși ochii” în fața greșelilor lui.
6. „Răbdare!” – Un părinte lipsit de răbdare, nu va avea succes în educația propriilor copii.
7. „Arătați iubire copiilor, dar iubirea să fie corectă” – Acest tip de iubire înseamnă: îngrijire fizică, intelectuală și morală cuvenită. Restricțiile impuse de părinți în anumite situații de comportament, sunt o formă de educație parentală.
8. „Pedeapsă constructivă și prudentă” – Nu folosiți niciodată ca metodă de pedeapsă bătaia, ci o pedeapsă care face apel la sufletul copilului, la conștiința lui, la asumarea greșelilor pe care le-a făcut.
9. „Fiți un model pentru copiii voștri!” – Copiii imită. Fiți primul și principalul model pentru ei.
10. „Câștigați încrederea copilului!” – Dacă vă cere un sfat, înseamnă că are încredere și asta înseamnă progres în educație.

Copiii care provin din familii dezbinate afectiv, primul efect practic, de neînlăturat  îl reprezintă traumatizarea (surdă, înăbușită), provocată de certurile și scandalurile dintre părinți. Acest tip de dezbinare afectivă se petrece într-un cadru restrâns, dar este vorba tot de o traumatizare, cu consecințe care ,,rod” sufletul copilului pentru că nu se poate exprima. Obosiți de această situație și oscilând între doi „poli”, copiii vor fi nevoiți până la urmă să aleagă.

Nu este greu de înțeles cât de fragmentată va fi educația copiilor proveniți din astfel de familii. Este cu atât mai greu cu cât educația celor doi părinți este una „bună”, ei fiind amândoi foarte atașați de copiii lor. Ceea ce duce la despărțire sunt de fapt alte probleme, care nu au tangență nici cu lipsa de cinste, nici cu absența seriozității sau a iubirii față de copii. De exemplu, nepotrivirea de caracter, nervozitatea excesivă, reproșurile sunt câteva dintre problemele care duc la situații tensionate într-o familie și de aici până la o situație conflictuală nu este decât un pas. Copiii noștri au nevoie de de iubirea statornică a ambilor părinți nu de frânturi de dragoste sau de scene violente care le lasă pe parcursul copilăriei un gust amar. Părinții ar trebui să se gândească la statornicie, ar trebui să elimine dezbinarea dintre ei și astfel să se bucure  de roadele armoniei în familia pe care si-au creat-o.

Bibliografie
1. Iucu, Romiţă. Formarea cadrelor didactice-sisteme, politici, strategii. Editura Humanitas, Bucuresti, 2004
2. Stanciu, Mihai. Introducere în pedagogie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2003
3. Comenius, Jan Amos. Didactica Magna. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970
4. Cucoş, Constantin. Pedagogie. Editura Polirom, Iaşi, 1996
5. Dave, R.H. (coord.). Fundamentele educaţiei permanente. EDP, Bucureşti, 1991

 

prof. Ana-Aurelia Rotaru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ana.rotaru1

Articole asemănătoare