Părinții au obligația de a-i educa pe copiii lor, şi de aceea trebuie considerați primii şi principalii lor formatori. Această funcție educativă a lor este atât de importantă încât, acolo unde lipsește, cu greu poate fi suplinită. Într-adevăr, este îndatorirea părinților să creeze o atmosferă familială însuflețită de iubire, şi respect faţă de oameni, care să favorizeze educaţia integrală, personală şi socială, a copiilor.
Din acest punct de vedere ne gândim ce se întâmplă cu acești elevi atunci când îi avem la clasă, iar părinții lor au fost plecați din viața lor, și nu au avut parte de acea educație primară. Nu degeaba se spune: „Are cei șapte ani de acasă!”. În acest context, cadrele didactice se confruntă deseori cu astfel de probleme pe care trebuie să le gestioneze cu multă răbdare, atenție și empatie.
De fapt ce se întâmplă cu acești elevi la clasă?
– Vor atenţie – atunci când elevilor li se dă atenţie, ei se simt iubiţi. În caz contrar, ei vor recurge la orice mijloace pentru a atrage atenţia asupra lor. Dragostea şi atenţia sunt atât de importante, încât elevul, decât să nu i se acorde nici un fel de atenţie, preferă să primească o atenţie negativă. Adesea, această dorinţă de atenţie duce la un comportament supărător – se dau în spectacol, dispreţuiesc pe ceilalţi, se împotrivesc, se ceartă şi recurg la acţiuni destructive.
– Sunt tentaţi să deţină puterea – este un alt motiv pentru care elevii se poartă urât uneori: vor să-şi controleze vieţile, să ia decizii, să facă ceea ce vor. Această voinţă a lor trebuie să fie modelată. Copiii sunt ca sforile, tind să se împotrivească atunci când se simt împinşi sau forţaţi să facă ceva. Ei trebuie pregătiţi pentru schimbările pe care urmează să le impunem. Trebuie să le captăm atenţia și să le spunem ce urmează să facem. Se poate apela la metode creative pentru a aduce elevul în direcţia în care vrem să meargă.
Deosebit de important este ca părinţii să recunoască atunci când greşesc, să-şi respecte copiii şi să le dea posibilitatea de a alege, în chestiuni mici, fără consecinţe negative, astfel încât nevoia lor de putere să le fie satisfăcută. Dar ce ne facem atunci când părinții lipsesc din viața copilului la momentul respectiv?
– Sunt tentaţi să se răzbune – ei vor să le-o plătească celor care, cred ei, îi controlează. Cheia în ceea ce priveşte descoperirea simțământului care se află în spatele comportamentului greşit este ascultarea. Trebuie să ascultăm, recunoscând simțământul care, credem noi, este de vină (de exemplu: „o, dar eşti nervos”, „pari trist” etc.) şi recunoscând ceea ce spune elevul aprobându-l din cap; vom observa astfel că simţământul puternic care a provocat comportamentul va începe să dispară. Apoi trebuie să se treacă la rezolvarea problemei.
Eliberarea începe prin recunoaşterea a ceea ce simţim: „Sunt nervos!”, iar apoi prin îndreptarea atenţiei spre situaţia care a dat naştere simţământului respectiv, pentru a vedea cum poate fi schimbată. De exemplu: „Mă înfurii atunci când… pentru că…”.
Câteva condiţii esenţiale care ajută profesorii pentru gestionarea conflictelor la clasă sunt următoarele:
1. Liniştiţi-vă temperamentul – nu trebuie să lăsăm mânia să se manifeste. Dimpotrivă, ea trebuie exprimată clar în cuvinte. Să nu uităm de capacitatea de imitaţie a elevului.
2. Stabiliţi reguli ferme – elevii trebuie să aibă clar în minte ceea ce face ca un comportament să fie bun sau greşit, atunci când nu vor fi în stare să ia pe cont propriu decizii înţelepte. Stabiliţi trei porunci de bază, ca un cod de comportament pentru elevi:
– Nu ai voie să-ţi faci rău ţie însuţi!
– Nu ai voie să faci rău celorlalţi!
– Nu ai voie să strici lucrurile!
3. Clasificaţi comportamentul elevilor în comportament: acceptabil (cu care sunteţi de acord şi pe care v-ar plăcea să-l vedeţi mai des; trebuie răsplătit), inacceptabil (pe care nu-l puteţi îngădui; trebuie corectat) sau supărător (care nu vă place, fie îl ignoraţi, fie îl învăţaţi comportamentul cel mai potrivit).
4. Determinaţi tipul problemei: de împrejurare, care poate fi rezolvată modificând împrejurarea sau cadrul într-un anume fel sau personală, care poate fi rezolvată doar atunci când cel care are o problemă alege să se schimbe.
Ascultarea este cea mai importantă lecţie pe care trebuie să o înveţe un elev, aşa că este absolut necesar să-i dăm această lecţie uşoară. În acest sens:
a) Fiţi o autoritate demnă de respect: elevii trebuie să înveţe să aibă încredere în profesor, acesta fiind considerat un model de viață pentru ei.
b) Stabiliţi nişte limite rezonabile: cererile exprimate trebuie să fie rezonabile, trebuie captată atenţia elevului, trebuie vorbit clar astfel încât acesta să înţeleagă şi să poată răspunde prin ascultare.
c) Puterea de a fi pozitiv: apreciaţi şi răsplătiţi elevii pentru comportamentul pozitiv. Spuneţi în primul rând da, dacă nu cumva răspunsul trebuie să fie nu. Spuneţi nu doar atunci când sunteţi absolut siguri că nu înseamnă nu, şi nu vă veţi mai răzgândi cu nici un chip. Elevii discern nu-ul nesăbuit şi vor insista până vor descoperi elementul care va transforma un nu nesăbuit într-un da.
c) Lăsaţi elevii să suporte consecinţele. Una dintre cele mai bune tehnici de a schimba comportamentul elevului este aceea de a-i lăsa să sufere urmările comportamentului lor greşit – să înveţe din propriile greşeli. Consecințele sunt eficiente mai ales atunci când măsurile mai blânde precum reamintirea sau avertizarea nu au reuşit să producă schimbări de comportament.
Toți profesorii ne dorim să avem elevi buni la clasă, rezultate frumoase cu ei, dar cel mai important lucru este să-i ajutăm să-și descopere valorile și pasiunile și să se orienteze către alegerea unei cariere profesionale.