Strategii didactice cu aplicabilitate în domeniul ritmicii muzicale – etapa prenotaţiei (Partea I)

Cu toate că se recunoaşte unanim importanţa educaţiei ritmice a copiilor, în contextul educaţiei muzicale generale, problematica transmiterii conţinuturilor acestui domeniu important al artei muzicale este insuficient tratată în bibliografia de specialitate.
Educatoarea se confruntă cu numeroase probleme în ceea ce priveşte selectarea demersurilor didactice cele mai adecvate obiectivelor şi conţinuturilor precizate în programa de educaţie muzicală pentru capitolul ritmul muzical, probleme amplificate şi de lipsa culegerilor de cântece în care repertoriul să fie sistematizat din punct de vedere al capacităţii muzicale la care se referă.
Se impune deci, o mai bună  cunoaştere a problematicii specifice metodologiei de transmitere a ritmului muzical, a principalelor direcţii conturate de pedagogia muzicală românească.

Metodologia se referă la ceea ce educatoarea şi copiii întreprind în comun în vederea producerii învăţării dorite; vine să mijlocească şi să faciliteze interacţiunea dintre copil şi conţinutul de studiat; să determine organizarea şi trăirea acelor experienţe de învăţare care semnifică producerea schimbărilor dorite în comportamentul copiilor.

Metodele trebuie să fie abordate în consens cu celelalte componente ce determină structura curriculum-ului şcolar (obiective, conţinuturi, mijloace didactice, evaluare).

Acţiunea didactică a educatoarei începe cu proiectarea în plan mintal a ceea ce urmează să fie – rezultatele (performanţele) finale la care intenţionează să ajungă copiii. Stabilind în prealabil ceea ce există deja, el analizează şi proiectează ceea ce are de înfăptuit, anticipând natura şi nivelul modificărilor ce trebuie produse în comportamentul copiilor săi, pe plan cognitiv (a şti), afectiv (a simţi) şi psihomotor (a face).

Precizarea obiectivelor este o condiţie primordială a unei instruiri eficiente. În funcţie de acestea, cadrul didactic determină tipul de „experienţă de învăţare”, cea mai adecvată pentru a se ajunge la rezultatele aşteptate şi, totodată, elaborează metodologia de lucru pe care o va aplica în sensul dorit. Metodele se stabilesc cu alte cuvinte, în primul rând în funcţie de obiectivele specifice disciplinei.

Finalitatea procesului de educaţie muzicală este aceea de a forma atitudinea estetică muzicală. Scopul educaţiei muzicale poate fi considerat atins în momentul în care preşcolarul a dobândit interese temeinice şi variate legate de întreaga complexitate a fenomenului muzical.

Dintre mijloacele de realizare a educaţiei muzicale se conturează ca de o deosebită importanţă următoarele: cântecele, audiţiile, exerciţiile şi jocurile didactice muzicale la care se  adaugă instrumentele muzicale ce aduc o varietate în interpretare şi sporesc plăcerea copiilor de a cânta, instrumente utilizate de cadrul didactic (pian, orgă, vioară, chitară) în scopul exemplificării sau în acompanierea cântecelor, sau mânuite de către copii (block-flote, triola, xilofonul de lemn sau metal, muzicuţa, instrumente de percuţie-trianglul, tamburina, toba, jucăriile muzicale şi pseudo-instrumentele-baghete, morişcă, cutii rezonatoare) -utilizate frecvent în acompaniamentul ritmic.

În scopul optimizării procesului de predare-învăţare se vor adăuga mijloacele audio-vizuale (radio, casetofon, televizor, video, combine muzicale, retroproiector, casete video şi audio) şi materialul ilustrativ (portrete de compozitori, scheme grafice, planşe ce redau simboluri muzicale în diferite relaţii, instrumente muzicale, orchestre simfonice, de muzică populară şi uşoară, instituţii muzicale, imagini din viaţa muzicală a ţării sau a copiilor din diferite formaţii muzicale).

Mijloacele actuale de învăţământ pot da un impuls de modernitate metodologiei didactice. Metodele şi mijloacele sunt interdependente, se susţin reciproc.

Alegerea şi adecvarea unei metode se face şi în funcţie de personalitatea cadrului didactic şi de particularităţile de vârstă ale copiilor. Nici o metodă nu poate fi considerată la fel de eficientă pentru orice situaţie, pentru orice categorie de preşcolari şi mai ales pentru toţi copiii.
Dintre metodele didactice specifice educaţiei muzicale ritmice, în desfăşurarea experimentului propus, am optat pentru abordarea următoarelor: demonstraţia, exerciţiu, explicaţia şi conversaţia.

DEMONSTRAŢIA este metoda didactică prin care educatoarea dovedeşte, pe bază de material concret, intuitiv, exemple, argumente logice, realitatea unui obiect, fenomen, proces sau a unor adevăruri sau afirmaţii. A demonstra înseamnă a dovedi, a convinge, a prezenta.

Demonstraţia este metoda didactică prin care se asigură prezentarea sistematică şi organizată a unor obiecte, procese, fenomene, acţiuni cu scopul învăţării lor corecte. Ea este importantă pentru că asigură cunoaşterea în condiţii optime a realităţii pe bază de material concret, exemple, argumente logice.

Tipuri de demonstrare:

  • demonstrarea concretă a obiectelor şi fenomenelor naturale;
  • demonstrarea pe baza experimentului de laborator;
  • demonstrarea acţiunilor;
  • demonstrarea figurativă (tablouri, fotografii, planşe);
  • demonstrarea cu ajutorul desenelor pe tablă;
  • demonstrarea cu ajutorul modelelor: similare, analoage;
  • demonstrarea cu ajutorul mijloacelor tehnice audio-vizuale (proiecţii fixe, dinamice, filme);
  • demonstrarea întemeiată pe documente auditive;
  • demonstrarea prin exemple, prin argumente pentru a dovedi justeţea unor afirmaţii sau fapte.

În predarea conţinuturilor domeniului ritmic, această metodă se regăseşte în toate verigile lecţiei, indiferent de tipul acesteia. Se poate aborda atât în activităţile de predare-învăţare cât şi în cele de evaluare.

Prin această metodă, educatoarea prezintă copiilor în mod intuitiv problemele ritmice ce se studiază în lecţie, cu scopul de a uşura înţelegerea şi realizarea lor practică. Deci, aceasta se împleteşte în mod organic cu principiul intuitiv, potrivit căruia copiii descoperă şi asimilează cunoştinţele muzicale prin contactul viu cu materialul muzical.

Practica la catedră confirmă faptul că, în general, este bine ca demonstraţia să preceadă explicaţia. Dacă în momentul formării noilor deprinderi, demonstraţia este abordată mai mult  de educatoare, în momentul consolidării şi verificării acestora, metoda este preluată de către copil, care prin demonstraţie dovedeşte nivelul de dezvoltare a deprinderilor sale muzicale de a opera cu noile elemente ritmice.

În funcţie de materialul abordat, se pot defini mai multe tipuri de demonstraţii ce pot fi utilizate în cadrul activităţii de educaţie muzicală: prin cânt, prin scriere, prin gesturi sau cu obiecte.

Demonstrarea prin cânt vizează însăşi esenţa muzicii, care este o artă a sunetelor cântate. Demonstraţia prin cânt, cu vocea sau cu diferite instrumente se poate realiza în mod direct sau în mod indirect, atunci când institutorul apelează la imprimări audio, respectiv la audiţia muzicală.

Demonstrarea prin cântare vocală este forma cea mai frecventă în gradiniţă. Se concretizează încă din etapa prenotaţiei muzicale sub forma interpretării de către educatoare a cântecelor ce urmează a fi însuşite după auz. Cadrul didactic trebuie să realizeze întotdeauna o interpretare model cât mai corectă şi mai expresivă.

În activitatea de formarea a deprinderilor muzicale ritmice este, de asemenea, indispensabilă. Educatoarea trebuie să demonstreze în permanenţă modalitatea de execuţie ritmică a duratelor sonore, a formulelor ritmice, gestualitatea tactării timpilor, modalităţile de marcare ritmică a succesiunilor ritmice, maniera de mânuire a instrumentelor şi jucăriilor muzicale, etc. Demonstraţia este, deci, o metodă indispensabilă activităţilor de educaţie muzicală ritmică, indiferent de etapă sau temă de studiu.

În unele activităţi, ea îmbracă  frecvent forma audiţiilor muzicale, care dezvoltă atitudinea estetică muzicală a copiilor, dragostea pentru muzică în general, favorizând totodată înţelegerea operei de artă şi a conţinutului de idei întruchipat în imaginile artistice muzicale.

Metoda demonstraţiei utilizată fără discernământ poate avea efecte negative. De exemplu, în timpul învăţării unui cântec după auz, cadrul didactic nu trebuie să cânte tot timpul cu copiii sub pretext că îi ajută, deoarece în cazul acesta copiii nu mai susţin cântarea prin efort personal.

În formarea deprinderii de citire ritmică, de asemenea, nu este recomandată abordarea metodei, deoarece sprijină execuţia prin imitaţie, în locul citirii ritmice conştiente şi independente.

Demonstraţia prin scris îmbracă forme variate: reprezentări grafice ale semnelor de notaţie muzicală, reprezentări lineare ale duratelor prin linii de lungimi diferite-în etapa prenotaţiei muzicale, scări şi linii poziţionate diferit pentru redarea înălţimilor, scheme ale gamelor majore şi minore ce surprind distanţele în tonuri şi semitonuri, cadranul tonal etc. Se cere subliniat însă faptul, că muzica operează în primul rând cu sunete muzicale şi, prin urmare, materialul demonstrativ în predarea muzicii  trebuie să constituie cântecul sau creaţia muzicală în general, ce poate fi abordată în întregime sau pe părţi componente.

Schemele care se referă la teoria muzicală nu sunt decât imaginea materialului muzical şi, prin urmare, nu se pot substitui cântecului, căci ar trebui să pornim în procesul cunoaşterii de la abstractizare către intuirea vie a elementului muzical şi ar fi nefiresc. Dacă rezultă însă, din analiza auditivă a unor elemente muzicale, ele sunt foarte utile pentru fixarea percepţiilor şi reprezentărilor auditive.

O altă formă a demonstraţiei prin scris este demonstraţia cu ajutorul desenelor şi planşelor. În ciclul preşcolar, se pot utiliza pentru a realiza momentul familiarizării copiilor cu conţinutul cântecului sau pentru a vizualiza diferite elemente ale discursului muzical. Se pot utiliza de asemenea, planşe cu imagini de compozitori sau planşe ce prezintă diverse ansambluri vocale, instrumentale sau vocal-instrumentale.

Demonstraţia prin gesturi îşi găseşte aplicabilitatea în formarea deprinderilor psiho-motrice şi în mod deosebit în predarea deprinderilor ritmice. Educatoarea poate apela la acest tip de demonstraţie atunci când explică marcarea timpului, marcarea unor formule ritmice, gestualitatea tactării măsurilor, a tehnicii dirijorale în general, a paşilor de dans, a anumitor mişcări sugerate de textul cântecului sau de linia ritmico-melodică (sensul ascendent şi descendent, durate), maniera de cânt specifică unor instrumente muzicale, toate acestea, printr-o vizualizare directă, apelând la gesturi.

În abordarea acestui tip de demonstraţie se cer respectate anumite cerinţe:

  • pregătirea detaliată a demonstrării pentru ca acţiunea să constituie un model;
  • demonstrarea mişcării să se facă frontal, din profil sau chiar din spate când mişcarea este complicată;
  • prezentarea mişcării în formula “acţiune-inversă”;
  • respectarea pe timpul demonstrării acţiunilor a succesiunii: demonstrarea întrunită în ritm regulamentar, model; demonstrarea pe părţi; demonstrarea pe părţi (faze) în ritm încetinit cu explicaţii, evidenţiind anumite secvenţe, părţi ale execuţiei, punctele    cheie  ale acţiunii; revenirea la prezentarea întrunită în ritm regulamentar;
  • asigurarea condiţiilor ergonomice care să permită o observare perfectă a mişcării;
  • evitarea prezentării mai multor acţiuni deodată, ceea ce ar duce la dispersarea atenţiei şi la pierderea esenţialului;
  • menţinerea unui ritm acceptabil care să asigure o bună participare şi înţelegere.

Demonstraţia cu obiecte se prezintă sub forma prezentării unor instrumente muzicale sau pseudo-instrumente muzicale sau a unor materiale didactice cu rol de sporire a eficienţei predării şi învăţării muzicii: costume populare, metronom, partituri etc.

Important este ca perceperea obiectului să se facă prin mai mulţi analizatori, pentru a se întipări cât mai multe date despre el. Demonstraţia trebuie să respecte succesiunea: ansamblu, părţi componente, detalii, revenirea la ansamblu.

Demonstraţiile cu obiecte, prin gesturi şi scriere sunt mai puţin concrete, cea mai precisă rămâne demonstraţia prin cânt, o demonstraţie specifică muzicii ca obiect de învăţământ.

***

Strategii didactice cu aplicabilitate în domeniul ritmicii muzicale – etapa prenotaţiei (Partea a II-a)

prof. Beatris-Larisa Epure

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/beatris.epure

Articole asemănătoare