Alte forme de organizare a procesului instructiv-educativ

Necesitatea de a completa și prelungi procesul de învățământ în afara clasei și în afara școlii s-a impus la începutul secolului XX , fiind conștientizată de reprezentanții “educației noi” și satisfăcută inițial, nu de școală, ci de asociații de tineret de tipul “Wandervogel” care, în ciuda reacției autorităților, au dat expresie dorințelor lor de a-și cunoaște țara prin vizite și excursii. Pe de altă parte, confruntat cu tot mai multe critici din afara sa, sistemul pe clase și lecții era obligat să conceapă și să desfășoare în alte moduri, mai complexe și mai atractive, mai antrenante și mai flexibile, activitatea sa specifică.

Există două tipuri de astfel de forme de organizare: în afara clasei: lucrări practice-aplicative, excursii, vizite didactice și în afara școlii: cercuri de elevi, consultație, meditație, olimpiade, competiții artistice și sportive, excursii și vizite extra școlare.

Valoarea acestor activități este mare nu doar din punct de vedere instructiv, cât mai ales din punct de vedere educativ, în măsura în care asigură condițiile de aplicare în practică a cunoștințelor și de consolidare a lor, de cunoaștere a elevilor între ei, de apreciere între elevi și  între cadru didactic și elevi; de dezvoltare a sentimentelor de prețuire a frumuseților naturale, a realizărilor artistice și economice, de identificare și dezvoltare a predispozițiilor artistice și sportive. Atât activitățile în afara clasei cât și cele extrașcolare vin, mai mult, în întâmpinarea intereselor și trebuințelor specifice ale elevilor, oferind și  cadru de satisfacere a lor. Iar în ceea ce privește cadrele didactice, și acestea se pot implica mai amplu în acel tip de activitate care-i reprezintă cel mai bine, pentru care manifestă interes și plăcere, sporind satisfacția profesională și personală..

Din multitudinea acestor forme ne oprim la următoarele: excursii și vizite didactice și, respectiv, lucrări practice.

Excursiile și vizitele didactice sunt organizate pentru a asigura respectiv consolida contactul direct, nemijlocit al elevilor cu realități istorice, naturale, economice, social-culturale cunoscute teoretic sau necunoscute, în contextul lor autentic. Doza maximă de veridicitate, ambianța în care se desfășoară și climatul social specific amplifică achizițiile cognitive și le oferă suportul unei mai bune fixări.

Lucrările practice, concepute în spiritul legării teoriei cu practica și în intenția de asigura pregătirea tehnico-productivă a elevilor, principalul mijloc al realizării educației tehnologice. Însoțind progresele din lumea tehnicii și a muncii, lucrările practice au cunoscut o evoluție de la simplu la complex, trecând de la executarea de obiecte finite, la formarea unor deprinderi simple, apoi executarea unor serii de deprinderi.

Activitățile menționate vin să completeze, să fixeze, să dezvolte, să valorifice cunoașterea achiziționată de elevi prin tradiționala lecție, să cultive aptitudinile elevilor, să-i ajute să depășească dificultățile la învățătură sau să obțină rezultate superioare. În această calitate ele sunt apreciate ca fiind complementare și se impun, tot mai mult, în organizarea activității didactice.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Teoria și metodologia instruirii – Conf.dr. Venera Mihaela Cojocariu,  Editura Didactică și Pedagogică , R.A  București  2004.

 

prof. Cornel Finaru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cornel.finaru

Articole asemănătoare