Motivația elevilor crește atunci când le place de profesorul lor. (Montalvo, 1998). Dar educația reprezintă mai mult decât o competiție de personalitate. Rolul profesorilor pare să se schimbe de la distribuitori de cunoștințe la managerii învățării elevilor, precum și a mediul de învățare.
PROFESORUL – al doilea ingredient cheie
Profesorii profesioniști ar trebui să aibă libertatea de a testa abordări individuale bazate pe obiective strategice și sisteme de stimulare. În acest sens, profesorii ar trebui urmeze cursuri de formare, inclusiv discuții cu alți colegi, împărtășire de opinii cu privire la ceea ce este eficient pentru anumiți elevi, anumite clase.
Iată cum poate contribui profesorul la stimularea motivației pentru învățare a elevului:
1. Cunoașterea subiectului predat și nivelul motivației: elevii sunt motivați de cunoștințele profesorului despre subiect, de profesorul cu simțul umorului, de nivelul motivațional al profesorului, de calitatea înaltă a predării, de provocarea intelectuală, de implicarea sa. (Weinstein, 2010)
2. Abilitățile profesorului: menținerea calmului, eliminarea gândurilor sau a sentimentelor negative, eliminarea stresului, conștientizarea că elevii au propriile lor realități și își dau toată silința, profesorii nu iau acțiunile elevilor personal, amintindu-și că elevii nu sunt răi, ci doar în proces de dezvoltare, dar și păstrarea simțului umorului. (Whistler, 1992)
3. Calificările profesorului: profesorul nu trebuie să întrerupă propriul său proces de învățare. Pentru a preda elevilor, profesorul trebuie să știe să îmbine conținutul ce urmează a fi predat cu pedagogia, într-o înțelegere a modului în care sunt organizate anumite subiecte, probleme sau aspecte specifice, reprezentate și adaptate la interesele și abilitățile diverse ale elevilor, și prezentate ca lecție. (Shulman, 1987, p. 8)
4. Evaluarea prin teste: Profesorii trebuie să știe cum să dea teste care sunt motivante pentru elevi. Testele trebuie să aibă o relevanță tematică, adică trebuie să urmărească verificarea a ceea ce au învățat elevii. Testele care sunt mai solicitante sau mai provocatoare decât orice altceva exersat în clasă vor avea efecte negative asupra motivației elevilor. Întrebările ar trebui să fie formulate astfel încât elevii să le înțeleagă cu ușurință, chiar și atunci când conținutul este foarte dificil. În general, cerințele, terminologia, nu trebuie să fie ambigue, confuze, ilogice, neclare, imprecise sau slab proiectate. (Trugman, 2007)
5. Managementul științific (Taylor F.) și relațiile umane: utilizarea de metode și strategii creative; încurajarea folosirii tehnologiei de către elevi; învățarea să fie atât interesantă, cât și distractivă; transmiterea sentimentului că fiecare elev contează, că fiecare elev este special; ajutarea elevilor și în afara sălii de clasă sau programului școlar; învățarea elevilor cum să folosească informațiile pentru a lua decizii corecte pentru viața reală; elevii trebuie să știe că profesorul este abordabil; crearea unui mediu în clasă în care elevii devin pasionați de învățare; discutarea subiectelor contemporane; împărtășirea experienței personale relevantă pentru elevi; învățarea nevoilor individuale ale elevilor și acoperirea acestora în mod corespunzător; dezvoltarea de sarcini și programe specializate atunci când este necesar etc. (Doran, 1999)
6. Conștientizarea micilor detalii: „aproape tot ceea ce fac (profesorii) în clasă are o influență motivațională asupra elevilor – fie pozitivă, fie negativă” (McCombs B., 2006). Elevii reacționează la cine sunt profesorii, ce fac și cât de confortabil se simt în sala de clasă. (Olson, 1997) Așadar, micile detalii fac toată diferența. Este de preferat să se folosească prenumele elevului, să existe contact vizual și zâmbete, elevii să știe că profesorul nu le poartă pică. Trebuie evitat sarcasmul și critica, iar discuțiile despre anumite comportamente ale unor elevi sau preocupări nepotrivite ale acestora să aibă loc în privat. (Olson, 1997)
7. Crearea unei legături cu elevii: ajută la înțelegerea modului în care ei învață și cum profesorul ar trebui să predea. (McGlynn, 2008)
8. Cunoașterea elevilor și folosirea punctele lor tari: este important să cunoști elevii, să știi care le sunt abilitățile, deprinderile astfel încât să le poți utiliza în procesul lor de învățare și evaluare.
9. Apreciază și construiește relații: „Relațiile sunt în centrul învățării deoarece este o activitate bazată pe comunicare” (MacGrath, 2005, p. 57) Elementele necesare construirii și menținerii unei relații cu elevii sunt încrederea, respectul, atingerea împreună a obiectivelor propuse, munca în echipă, ascultare activă, toleranță, empatie. (MacGrath, 2005)
10. Entuziasm: profesorul care manifestă entuziasm față de un subiect va face elevii să creadă că subiectul este important pentru ei. Deci, entuziasmul poate motiva elevii: limbajul nonverbal și paraverbal, afirmarea preferințelor, descrierea experiențelor personale sau a unor fapte uimitoare, prezentarea de artefacte colectate, folosirea umorul, investirea de energie în pregătirea lecțiilor și pregătirea meticuloasă a materialelor. Entuziasmul profesorului trebuie să fie echilibrat și adaptat în funcție de caracteristicile elevilor. (Palmer, 2007)
Conținutul – al treilea ingredient
Conținutul trebuie să fie corect și ancorat în realitățile contemporane. Motivația elevilor depinde de măsura în care profesorul este capabil să satisfacă nevoia elevului de control asupra a ceea ce învață, îi oferă impresia de competență, dar și impresia că este în relație cu ceilalți. Astfel, conținutul trebuie să satisfacă fiecare dintre aceste nevoi ale elevilor. (Olson, 1997)
Iată și câteva sugestii de contribuții la conținutul unei lecții, contribuții care vor conduce la creșterea motivației elevilor:
1. Elevii experimentează succesul și își realizează sarcinile de lucru: câteva tehnici pentru asigurarea acestui succes includ precizarea scopul lecției; explicații simple și clare; cereți elevilor să-și exprime ideile; întrebați elevii; oferiți-le activități de exersare în clasă, cât mai des posibil; sarcinile de evaluare ar trebui să fie flexibile. (Palmer, 2007)
2. ”Proprietatea” elevilor: Ori de câte ori este posibil, elevilor ar trebui să li se permită să determine regulile din clasă, să stabilească obiectivele de învățare, să selecteze activitățile de învățare și sarcinile de lucru, precum și să decidă dacă să lucreze în grupuri sau independent. S-a demonstrat că dacă elevilor li se permite să aleagă parteneri de învățare, acest aspect le îmbunătățește motivația de a învăța. Dar, este important ca elevii să accepte motivele pentru care unele aspecte ale disciplinei nu sunt negociabile. (Olson, 1997)
3. Alegerile elevilor: ființele umane sunt în mod natural curioase și au propriile obiective, adică ele vor să învețe, să facă alegeri și să-și atingă obiectivele (Truby, 2010). Așadar, elevii vor fi mai motivați atunci când li se oferă opțiuni: să alegi ce să faci mai degrabă decât să fii obligat să faci, poate fi foarte motivant. Unele opțiuni se pot referi la colegul/colegii cu care lucrează, ce carte să citească, subiectul pe care îl aleg să-l cerceteze, cum va fi prezentată o anumită temă. Cu toate acestea, atunci când oferă opțiuni, profesorii ar trebui să construiască opțiuni care să răspundă nevoilor studenților și să fie oferite într-o atmosferă de acceptare.
4. Construirea competențelor elevilor: conținutul care construiește competențe elevilor necesită sarcini care provoacă credințele, acțiunile și imaginația acestora. Acest lucru este posibil prin alocarea de sarcini privind investigarea unor probleme legate de supraviețuire, calitatea vieții, rezolvarea problemelor și/sau produse și situații reale. Lecțiile care sunt mai interesante și mai relevante personal sunt mai motivante pentru elevi. (Olson, 1997)
5. Creativitatea și gândire critică: conduc la construirea de competențe la elevi. Gândirea creativă și critică cere elevului să definească sarcina, să stabilească obiective, să stabilească criterii, să cerceteze și să adune informații. Sunt activate cunoștințe anterioare, se generează idei și întrebări suplimentare, sunt organizate, analizate și integrate toate informațiile. (Olson, 1997)
6. Elevii se simt conectați: există conținturi care ajută elevii să aibă sentimentul că între ei există relații, cum ar fi, învățarea cooperativă, consilierea de grup, proiecte educaționale. Cel mai simplu exemplu de astfel de conținut: un mail sau un mesaj adresat de către profesor elevilor săi înainte de prima zi de școală. (Legg și Willson, 2009)
7. Noutatea: Conținutul nou poate introduce o experiență surprinzătoare sau neobișnuită care creează o discrepanță în mintea elevului, iar acest lucru poate provoca o excitare pe termen scurt a interesului pentru a rezolva discrepanța. Unele modalități de a crește noutatea ar putea include folosirea de evenimente și demonstrații discrepante, fapte uimitoare, fantastice sau jocuri. (Palmer, 2007)
8. În timp util și relevant pentru viața reală: A face conținutul relevant pentru viața reală poate crește motivația unui elev.
9. Varietate: Varietatea este foarte relevantă pentru motivația elevilor. Schimbarea activităților fizice cu cele de gândire, combinarea lor, desfășurarea orelor în afara sălii de clase etc. (Palmer, 2007)
10. Tehnologia și informații de pe Internet, diverse aplicații: elevii iubesc internetul, astfel este motivant pentru ei să vadă că profesorul se folosește și el de tehnologie și internet.
Bibliografie
1. Williams, K., & Williams, C. (2011). Five key ingredients for improving motivation. Research in Higher Education Journal, 11.
2. Adkins-Coleman, T. A. (2010). “I’m Not Afraid to Come into Your World”: Case Studies of Teachers Facilitating Engagement in Urban High School English Classrooms. TheJournal of Negro Education, 79(1), 41-53.
3. Lengnick-Hall, C. and Sanders, M. (1997). Designing Effective Learning Systems for Management Education. Academy of Management Journal, 40(6), 1334-1368.
4. Maslow, A. (1943). A Theory of Human Motivation. Psychological Review, 50, 370-396.
5. Montalvo, G. P. (1998). Pleasing the Teacher. Dissertation Abstracts International Section A: Humanities & Social Sciences, 58(8-A), February, 3002.
6. Moore, S., Armstrong, C. and Pearson, J. (2008).
7. Palmer, D. (2007). What Is the Best Way to Motivate Students in Science? Teaching Science-The Journal of the Australian Science Teachers Association, 53(1), 38-42.
* * *
A se vedea și: