Educația religioasă are un rol semnificativ pentru preșcolari și școlari. Acesta pentru că ei sunt deschiși față de ceea ce noi le transmitem, față de exemplele morale pe care le punem la dispoziție și care rezonează cu situații din viața cotidiană.
Încă de la vârste fragede, preșcolarii iau contact cu lumea creștină atât prin intermediul sfinților pe care fiecare dintre ei îi poartă, cât și prin sărbătorirea marilor sărbători: Sfintele Paște, Nașterea Domnului, punând în scenă scurte acțiuni din viața sfinților. Factorii care pun rădăcinile vieții creștine sunt:
Familia: Este factorul cel mai important. Acesta introduce copilul în religia de apartenenţă prin botez, dar şi prin efortul de a-l forma în spiritul religiei.
Biserica: Este cel de-al doilea factor cu care ia contact copilul prin intermediul preotului, instaurează o perioadă mai densă în transmiterea stimulilor religioși.
Şcoala: Un important factor al educaţiei creştine îl constituie şcoala, la nivelul acesteia educația religioasă ajunge la un stadiu de maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat şi metodic al activităţilor instructiv-educative.
Mass-media: Într-o societate informatizată stimulii religioşi trebuie să fie prezenţi şi la acest nivel. Nu este un mijlioc ideal pentru transmiterea acestui tip de informaţii deoarece vizionarea unui moment religios suplineşte prezenţa credinciosului.
Structuri asociate: Includem aici asociaţii ale copiilor şi tineretului creştin, societăţi caritabile, organizaţii nonguvernamentale sau alte forme de asociere cu caracter cultural, social, economic ce au ca sarcini completarea conduitei religioase, toţi acești factori au ca scop o serie de acţiuni educative la nivelul publicului.
„Dumnezeu este înfaţişat ca avand calităţi asemenea tatălui sau mamei. Principiul intuiţiei mai poate fi respectat prin przentarea şi comentarea materialelor iconografice din lăcaşurile de cult din sau literatura de specialitate. Se pot aloca lecţii aparte pentru punerea în contact a elevilor cu cele mai remarcabile opere plastice, literare, arhitectonice cu puternice mesase religioase şi cu forţă educogenă”.
Punând în prim plan preșcolarul, sărbătorile sunt un prilej de a ne face posibilă mai usoară introducerea jertfei Sfintei Împărtașanii, sub parteneriatul grădiniță-familie-biserică.
Așadar, în ajunul Nașterii Domnului sau a Sfintelor Sărbători de Paște, preșcolarii grupei împreună cu cadrul didactic merg la biserică pentru a aprinde o lumânare și pentru a servi Sfânta Împărtășanie. Preotul este mereu încântat să primească copii în număr atât de mare, iar preșcolarii sunt atât de fericiți de această activitate încât, își pun creativitatea și imaginația la lucru și la întoarcerea de la biserică realizează o lucrare individuală sau colectivă cu impresii despre ceea ce au văzut/ ce au descoperit nou.
Prin intermediul poveștilor, pildelor, copiii pot învăța diverse noțiuni religioase cu ajutorul cadrului didactic, fiind modelul care se lasă călăuzit de chemarea către creștinism și care face liberă transmiterea unui exemplu de urmat către biserică. La rândul ei, biserica ajută copiii să înteleagă care sunt căile pe care este demn să le urmăm pentru a trăi în armonie unii cu ceilalți.
Părinții duc mai departe ceea ce cadrul didactice transmite în timpul activităților prin diferite metode și mijloace didactice, precum: rugăciuni, colorat, pictură, modelaj, scenete, tradiții și obiceiuri etc. Atât părintele, cadrele didactice cât și biserica fac mai ușoară transmiterea informației pentru ca preșcolarii să acumuleze informații despre modelele vii de urmat pe întreg parcurs al vieții, fie ele și cei din sectorul spiritual.
Bibliografie
Constantin Cucoș, Educația religioasă, repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 2009.