Pentru copilul care începe să frecventeze grădinița, programul zilnic cuprinde numeroase situații noi. Intrarea în sala de grupă, despărțirea de părinte, strângerea jucăriilor și pregătirea pentru masă presupun schimbări pe care adultul le consideră firești, dar pe care copilul încă învață să le înțeleagă. Uneori, refuzul unei sarcini poate exprima neclaritatea asupra a ceea ce urmează sau dificultatea de a întrerupe un joc preferat. În aceste împrejurări, explicațiile verbale repetate pot fi completate prin repere vizuale simple.
Articolul propune un demers metodic pentru grupa mică, în care imaginile asociate rutinelor sunt folosite pentru orientarea în program, exersarea autonomiei și sprijinirea cooperării. Întrebarea centrală este: cum organizăm aceste repere astfel încât copilul să le folosească treptat, fără să depindă permanent de indicațiile educatoarei?
Curriculumul pentru educația timpurie include rutinele și tranzițiile în activitățile de dezvoltare personală și subliniază rolul lor în formarea deprinderilor și în organizarea vieții cotidiene la grădiniță (Ministerul Educației Naționale, 2019). Panoul vizual propus reprezintă o modalitate de a pune în practică această orientare curriculară, adaptând sprijinul la particularitățile copiilor.
Construirea unor repere accesibile
Un panou util începe cu un număr redus de imagini, așezate la înălțimea copiilor. Pentru primele zile pot fi alese patru momente: sosirea, jocul, masa și plecarea. Pe măsură ce copiii înțeleg asocierea dintre imagine și activitate, se pot adăuga spălarea mâinilor, întâlnirea de dimineață sau ieșirea în curte. Panoul trebuie să corespundă programului efectiv al grupei.
Fiecare imagine ilustrează o acțiune ușor de recunoscut: un copil care așază o jucărie în cutie, două mâini sub jetul de apă sau o farfurie pe masă. Este preferabil ca imaginile să aibă un stil unitar și puține detalii. Semnificația lor se construiește împreună cu copiii, prin observare și demonstrație, fără presupunerea că orice simbol este înțeles imediat.
Educatoarea prezintă panoul și numește succesiunea activităților: „Acum ne jucăm. Apoi strângem jucăriile și ne pregătim pentru masă.” Un indicator mobil poate marca momentul prezent. Copiii sunt invitați să arate imaginea corespunzătoare, să mute indicatorul cu ajutor sau să aleagă dintre două cartonașe. Astfel, panoul devine un instrument folosit în interacțiune.
Un exemplu de aplicare la grupa mică
Propunerea „Știu ce urmează și pot să particip” poate fi introdusă treptat, pe parcursul mai multor zile. Pentru început, cadrul didactic selectează o singură rutină, de exemplu strângerea jucăriilor înainte de masă. Sunt pregătite trei cartonașe: jucăriile așezate în cutii, spălarea mâinilor și masa. Cutiile sunt etichetate cu imagini care indică obiectele ce trebuie depozitate în fiecare.
Înainte de încheierea jocului, educatoarea anunță apropierea schimbării și arată primul cartonaș. Demonstrează apoi o acțiune concretă: pune o piesă de construcție în cutia corespunzătoare. Copilului i se oferă o sarcină accesibilă, precum așezarea a două piese sau aducerea unei cutii ușoare. Sprijinul este ajustat: unii copii pot realiza sarcina singuri, iar alții au nevoie de indicarea locului sau de efectuarea acțiunii împreună cu adultul.
După strângerea jucăriilor, copilul poate întoarce cartonașul pentru a marca finalizarea momentului. Urmează identificarea imaginii pentru spălarea mâinilor. Educatoarea însoțește acțiunile prin enunțuri scurte și descrie contribuția copilului: „Ai pus piesele în cutie. Acum găsim mai ușor ce ne trebuie.” Feedbackul face vizibil sensul sarcinii.
La final, se poate organiza un joc cu o păpușă care nu știe ce urmează. Copiii îi arată cartonașele și o ajută să parcurgă succesiunea. Jocul permite reluarea rutinei într-un context relaxat și oferă educatoarei ocazia de a observa ce asocieri au fost înțelese.
Adaptarea sprijinului și observarea progresului
Autonomia se construiește prin participare repetată și sprijin potrivit. Pentru un copil care ezită, educatoarea poate reduce cerința la o singură acțiune. Pentru un copil familiarizat cu rutina, poate retrage treptat indicația verbală și poate aștepta să consulte panoul. Retragerea sprijinului nu trebuie grăbită și nici aplicată identic tuturor.
Observația urmărește comportamente concrete: copilul recunoaște imaginea, anticipează pasul următor, începe o acțiune după indicarea cartonașului sau cere ajutor. Aceste manifestări pot fi consemnate succint, precizând contextul și nivelul de sprijin. Formularea „a pus jucăria în cutia indicată după demonstrație” oferă informații mai precise decât aprecierea generală „este autonom”.
Demersul descris este o propunere metodică, nu raportarea unei intervenții deja evaluate. Rezultatele urmărite sunt orientarea mai clară în succesiunea activităților și participarea cu sprijin progresiv redus. După aplicare, eficiența trebuie analizată prin observații repetate. O zi fără dificultăți nu dovedește singură un progres stabil, iar dificultățile persistente solicită revizuirea materialelor și a cerințelor.
Coerența dintre grădiniță și familie
Părinților li se poate explica modul de utilizare a imaginilor, cu un exemplu concret din program. Familia poate adapta ideea pentru o rutină de acasă, precum pregătirea de plecare, folosind două sau trei repere familiare copilului. Nu este necesară reproducerea întregului program al grădiniței. Comunicarea cu familia poate clarifica situațiile în care copilul acceptă mai ușor schimbarea activității și formele de sprijin care îi sunt utile.
Panoul rămâne flexibil: modificările programului sunt explicate și marcate vizual. Previzibilitatea se construiește prin repere coerente și prin disponibilitatea adultului de a însoți copilul atunci când apar schimbări.
Concluzii
Rutinele vizuale pot susține participarea copilului atunci când sunt legate de acțiuni reale și folosite consecvent. Calitatea demersului depinde de claritatea imaginilor, de accesibilitatea sarcinilor și de adaptarea sprijinului. Panoul devine valoros în măsura în care copilul înțelege ce are de făcut și găsește o cale de a se implica.
Pentru educatoare, această abordare oferă și un prilej de reflecție asupra organizării mediului. În locul multiplicării indicațiilor, pot fi clarificate succesiunea, materialele și așteptările. Progresul este urmărit în gesturi cotidiene: o jucărie așezată la loc, un cartonaș recunoscut sau o cerere de ajutor formulată la momentul potrivit.
Bibliografie
Ministerul Educației Naționale. Curriculum pentru educația timpurie. București, 2019. Aprobat prin Ordinul nr. 4.694/02.08.2019. Disponibil la: www.edu.ro/sites/default/files/Curriculum%20ET_2019_aug.pdf (accesat la 3 octombrie 2026).