EDICT

Funcția informativ-demonstrativă a imaginii constă în faptul că aceasta se constituie în suport de transmitere a informațiilor, de dezvăluire a esenței fenomenelor, proceselor de exemplificare și concretizare. Imaginea contribuie astfel la formarea reprezentărilor și noțiunilor. Această funcție mai poate fi definită ca funcție cognitivă.

Imaginea – suport al comunicării (funcția cognitivă)

Prezentarea noțiunilor sub forma imaginii are avantajul de a putea fi reluată de câte ori este necesar (tabloul, fotografia, peisajul, materialul grafic, diafilmul, diapozitivul etc.)

Manualele de limba și literatura rămână pentru clasele II-IV prezintă o varietate de texte. Acestea diferă după:

• stilul căruia îi aparține textul literar sau nonliterar;
• genul şi specia literară;
• tematica (istorică, patriotică, moral-civică );
• felul prezentării: proză/ versuri;
• modul de expunere dominant: narațiune, descriere, dialog.

Secvențele descriptive, prezentarea eroilor, textele ce au dominantă tematică realitatea istorică, personalități, natura etc., aspecte ce nu pot fi percepute direct, reclamă folosirea imaginilor pentru formarea unor reprezentări reale asupra faptelor transfigurate artistic. Imaginile concretizează afirmațiile, ușurând perceperea şi înțelegerea cât mai clară.

Imaginea didactică (elaborată special pe o temă dată, pentru a fi folosită în activitatea de învățare) orientează observația elevilor spre surprinderea esențialului. Folosim imagini pentru:

• prezentarea locului unui eveniment (exemplu harta istorică, portretul istoric pentru „Moş Ion Roată şi vodă Cuza”, de Ion Creangă ori „Alexandru Ioan Cuza”, de Victor Eftimiu);
• surprinderea unor elemente – cheie ale textului prezentat (exemplu pentru textul „Pe Argeş în jos”, după Alexandru Vlahuţă, se pot folosi hărţi turistice, ilustrate, pliante etc. ce prezintă drumul Argeşului, Curtea de Argeş, fântâna lui Manole, portretul lui Neagoe Basarab;
• observarea unor evenimente, fenomene care se desfăşoară în spaţiul geografic şi temporal întins sau trecut, pentru reconstituirea epocii în care s-au desfăşurat.

Succesiunea imaginilor urmărește succesiunea obiectivelor actului de învăţare, fiind suport al construirii ori completării exerciţiului lingvistic. Montajul audio-vizual presupune folosirea concomitentă a imaginii cu sunetul şi explicaţiile impuse de conţinutul imaginii. Filmul didactic este special elaborat pentru a fi folosit în activitatea de predare-învăţare şi prezintă aspectele principale ale desfăşurării unui eveniment pe o temă dată. Se poate reconstitui astfel atmosfera unei epoci, un eveniment desfăşurat, se poate urmări un fapt în desfăşurare sau se pot anticipa evenimente viitoare.

Exemplu: „În Vrancea” – după Al. Vlahuţă (a se vedea vocabularul: panoramă, plăieş, răzeş, legenda Vrâncioaiei, Cetatea Neamţului „cuib de vultur”).

Textul literar în imagini

Deşi lectura explicativă a textului literar se realizează îndeosebi din clasa a II-a, crearea imaginii de ansamblu asupra unui text literar se realizează încă de la grădiniţă.

La grădiniţă şi în clasa I, manualele prezintă textul literar în imagini. Acestea sunt suporturi dialogurilor învăţător-elev sau elev-elev, în scopul conturării contextului integral al textului literar prezentat. Conform structurii textului literar (titlu, introducere, cuprins, încheiere) micului şcolar i se înfăţişează concret o succesiune de imagini, care au corespondent în clasele II-IV în fragmente de text. Povestirea realizată de copii este un act de lectură (cursivă, problematizată, selectivă, ultraselectivă etc. în funcţie de obiectivele stabilite de cadru didactic).

Altfel spus, preşcolarul şi şcolarul din clasa I pleacă de la imagine — text (exprimarea gândirii despre realitatea înconjurătoare), iar şcolarul de clasă mai mare trebuie să „extragă” din text imaginea. Conştientizată compoziţia, este posibilă sesizarea unităţilor de comunicare (propoziţiile) apoi a unităţilor de nivel următor (cuvântul). (I.Surdu, I Dănilă, S.Şova, Educaţia limbajului în grădiniță, Bucureşti, E.D.P.R.A, 1995).

Solicitarea intelectuală nu se opreşte la transpunerea imaginii în cuvinte; discuţia topicii implică sesizarea valorii expresive a enunţului, de asemenea ei sunt antrenaţi în sesizarea structurii propoziţiilor în funcţie de intenţia vorbitorului. Imaginile sunt prilej pentru a se crea texte. Formularea orală a compoziţiei după imaginile prezentate poate fi urmată de consemnarea cuvintelor textului prin simbolurile învăţate.

Viitorul şcolar intuieşte şi compartimentele inferioare cuvântului: silaba, sunetul, iar şcolarul de clasa I îşi va consolida deprinderea de a sesiza structura silabică a cuvântului şi va ajunge la generalizări. Particularităţile psihologice şi intelectuale ale preşcolarilor din grupa pregătitoare fac posibilă o activitate apropiată de rigorile metodei fonetice, analitico-sintetice, astfel încât la clasa I timpul câștigat va fi orientat spre conţinutul propriu-zis al învăţării limbii române.

La şcoală, copiii îşi vor valorifica abilităţile de a decodifica textul atât în ceea ce priveşte raportul text-limbă, text-realitatea înconjurătoare, cât şi în ceea ce priveşte ansamblul de semne (care intră în relaţii sintactice) sau de imagini (care redau subiectiv realitatea obiectivă).

Dimensiunile textului literar. Situații de comunicare

Textul literar, după D. Irimia, se caracterizează prin 4 dimensiuni, cu originea în diferite raporturi pe care le conţine sau în care intră diverşi factori ai actului lingvistic. (D. Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, pg. 6).

1. Dimensiunea fonematică sau „textul materializat prin semne vocal articulate sau prin semne grafice”.
2. Dimensiunea semantică, având originea în raportul dintre text şi realitatea extralingvistică, înseamnă că orice text lingvistic cu valenţe cognitive şi comunicative are un sens, prin intermediul căruia „se vorbeşte” despre ceva exterior lui.
3. Dimensiunea sintactică rezultă din faptul că orice text lingvistic este un ansamblu organizat de semne care intră în diferite relaţii sintactice.
4. Dimensiunea stilistică îşi are originea în raportul dintre celelalte dimensiuni ale textului. Orice text lingvistic poartă amprenta individualităţii celui care îl elaborează şi comunică, precum şi a cadrului situational în care se desfăşoară comunicarea.

Textul literar, privit sub cele patru dimensiuni constituie un context complex de exerciţii de comunicare deoarece presupune:

• abordarea funcţională şi aplicativă a elementelor de construcţie a comunicării;
• achiziţionarea cunoştinţelor fundamentale despre comunicare;
• exersarea comunicării pe un fond motivațional şi afectiv optim.

Textul nonliterar, între imagine şi cuvânt

Programele împart textele nonliterare în „utilitare” (scrisoarea, biletul, cererea, telegrama, adeverințele, anunţul, ştirea, afişul etc.) şi „distractive” (anecdota, gluma, cuvintele încrucişate, jocurile distractive).

Textele nonliterare se referă la aspecte din realitate, apropiate de activitatea elevilor, de aceea pot fi uşor abordate. Presa, televiziunea, radioul oferă numeroase informaţii, ştiri, anunţuri, reclame pe care elevii le observă şi le citesc. La şcoală ei trebuie însă îndrumaţi să recepteze corect mesajul oral/ scris, să identifice informaţiile dintr-un text nonliterar, să realizeze diferite activităţi specifice receptări textului nonliterar.

Formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice receptării/ exprimării printr-un text nonliterar se poate realiza prin exerciţii: (Neculai Huluba- Textul nonliterar şi abordarea acestuia în învăţământul primar, Iniţial nr.1-2/2002)

• de recunoaştere a diferitelor tipuri de texte;
• de ascultare consecutivă (receptare şi reţinere);
• de ierarhizare şi formulare a ideilor receptate în funcţie de utilizarea mesajului;
• de rezumare a unor mesaje;
• de identificare a particularităţilor, cuvintelor cheie dintr-un mesaj;
• de discriminare a sensului propriu de sensul figurat al unor cuvinte;
• de dezvoltare a unui enunţ sau a unui cuvânt dintr-o secvenţă textuală;
• de selectare a vocabularului adecvat unui anumit text nonliterar;
• de utilizare a inventarului de idei, de cuvinte, de imagini;
• de redactare a unor texte funcţionale;
• de construire a unor mesaje, a unui text care să exprime opinia personală;
• de analiză privind corectitudinea gramaticală şi respectarea cerinţelor diferitelor tipuri de texte.

Obișnuirea elevilor cu aceste mijloace de comunicare trezeşte interesul şi activizează participarea elevilor la actul educativ.