Starea de urgență a provocat un experiment social în domeniul educației. Copiii și noi
profesorii am desfășurat ore în mediul online și am învățat să folosim platformele digitale
pentru a comunica și a ne parcurge materia. Zoom, Microsoft Teams, Google Classroom,
WhatsApp sau Skype au fost mijloacele cele mai utilizate.
Această situație a fost o adevărată provocare. Atât elevii, cât și noi, cadrele didactice, am
fost capabili să ne adaptăm rapid la un mediu nou de comunicare, însă nu toată lumea era
pregătită pentru învățarea online. Principalele impedimente sunt lipsa infrastructurii minimale
(tablete sau laptopuri, conexiune la internet) și lipsa cunoștințelor tehnice din partea
profesorilor sau a părinților. Pentru ca soluția învățării online să poată fi practicată la scară
largă, va fi nevoie pe viitor ca furnizorii de educație să desfășoare un efort sistematic de
asigurare a resurselor tehnice și de ,,know-how”.
După trei luni de predare-învățare prin intermediul internetului, putem trage câteva
concluzii, rămânând, însă cert că crearea unei lecții online este mult mai dificilă decât cea care
presupune prezența fizică în clasă.
Pe de o parte, consider că profesorul trebuie să fie mult mai structurat în explicații, iar
ulterior, în momentul în care apar întrebările din partea copiilor, acesta să fie atent să nu se
creeze haos. Elevii spontani oricum pun multe întrebări, deși se stabilesc niște mici reguli
pentru buna funcționare a claselor online (de pildă, apăsarea butonului de ridicat mânuța din
aplicație, pentru a nu vorbi toți odată). O altă problemă întâmpinată la orele online este că, deși
explicațiile sunt succinte acestea nu ajung în aceeași măsură la toți, nu toți copiii îndrăznesc să
vorbească în cazul unor nelămuriri sau mulți nu își pornesc camerele. Dat fiind acest lucru,
mediul online nu ne oferă suficientă interacțiune cu copiii, astfel profesorul nu poate obține un
feedback al reacțiilor și al prezenței în sine al elevilor.
Pe de altă parte, în cadrul orelor online, am descoperit că elevii mai timorați la clasă și
care participau mai puțin la ore, sunt mult mai spontani și motivați în mediul online.
În concluzie, sunt de acord cu faptul că copilul de azi nu mai este cel care a fost ieri, nu
mai este încântat doar de cretă, tablă, creion, el vrea să se miște și să afle noutăți, să descopere
singur. Elevii sunt atrași de noutate, au primit bucuroși ideea orelor online, dar au simțit lipsuri.
Fiind prinși într-un ritual în fiecare zi, la întâlnirea de dimineață îi întrebam deseori pe copii
ce le lipsește, iar ei îmi răspundeau că le lipsește școala, că vor să revină la normalitate și promit
că vor fi cuminți.
Acesta este viitorul: este era tehnologiei, era digitală, însă timpul petrecut în mediul
online trebuie limitat. Se cuvine să ne gândim foarte mult la importanța creativității, păstrării
unor valori cu care copiii trebuie să crească, pentru că este ca și într-o grădină, o să culegem ce
cultivăm. Cred că ar fi bine să urmăm exemplul țărilor nordice, să le lăsăm copiilor anii cei mai
importanți în aer liber, să se joace cât mai mult, pentru că jocul este o formă de a-ți dezvolta
creativitatea, de a fi echilibrat. Trebuie să avem grijă la cât timp petrec copiii în mediul real și
cât timp în cel virtual, să îi învățăm de mici anumite valori și principii, cum ar fi: solidaritatea,
ținând cont de această situație cu Covid-19. Este momentul să trecem de la teorie la fapte și să
îi învățăm că valorile sunt cele care ne mențin sănătoși și ne ajută să avem un spirit puternic și
astfel să depășim orice situație, oricât de grea.
Elevilor le este dor să se întoarcă în sala de clasă. Vor să-și revadă colegii, le lipsește
interacțiunea și energia din colectivitate. Oricum va arăta școala viitorului și oricât de
tehnologizată va deveni, furnizorii de educație vor trebui să țină cont de nevoia umană
elementară a dialogului, a interacțiunii sociale în persoană.