Recenzie: „Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală”, de Ross W. Green

În lucrarea „Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală”, Ross W. Green abordează o temă de actualitate despre comportamentul indisciplinat al unor copii la școală. Părinții, cadrele didactice și alți adulți implicați se află în căutarea unor căi de comunicare eficientă cu acei copii de a rezolva problemele comportamentale. Această carte reprezintă un ghid practic pentru o colaborare între cei implicați și oferă câteva exemple de situații întâlnite în școală.

1. Școala vieții

În fiecare clasă sunt copii care nu se pot integra, care nu se pot acomoda cu alți copii, care nu se pot supune autorității,  care nu răspund programului disciplinar al școlii. Aceștia sunt copii ale căror probleme nu trec de la sine. Când nu îi ajutăm pe acești copii îi pierdem.

Ceea ce gândim despre copiii cu probleme –că încearcă să manipuleze, să obțină atenție, că sunt răi, nemotivați, că ne testează limitele și că aceste trăsături sunt cauzate pe atitudinea părintelui, este departe de adevăr marea majoritate a timpului. Mulți copii și mulți profesori se pierd din cauză că tratăm copiii problemă în mod greșit și nu abordăm adevăratele dificultăți cu care se confruntă. Acest lucru cauzează multă frustrare pentru toți cei implicați și este momentul să se înceteze să se mai întâmple asta.

2. Copiii se comportă bine dacă pot

Copiii cu tulburări de comportament, sociale și emoționale au nedezvoltate unele abilități de gândire esențiale. Când un copil întâmpină dificultăți mai mari la școală decât acasă suntem obișnuiți să dăm vina pe părinți. Dar explicația mai plauzibilă este că la școală cerințele sunt mult mai mari. Cel mai bun lucru ar fi dacă adulții ar înceta să arate cu degetul și ar începe să identifice aptitudinile nedezvoltate și problemele nerezolvate ale copilului. Unii copii reușesc să rămână atenți în timpul zilei, la școală și apoi se desfășoară  când ajung acasă din nou.

3. Planuri de lecție

Există trei opțiuni pentru abordarea problemelor nerezolvate: Planul A, Planul B și Planul C. Planul A constă în situația în care adulții rezolvă problema unilateral prin impunerea propriei lor voințe. Acest plan nu este tocmai productiv în majoritatea situațiilor, nu reprezintă abordarea ideală în rezolvarea problemelor.

Planul B  când orice problemă ce poate fi rezolvată cu ajutorul Planului A, poate fi rezolvată și prin Planul B. Există o singură diferență. În cazul Planului B, problema este rezolvată în mod participativ și nu unilateral. Planul B îi ajută pe adulți și copii să lucreze împreună, ca parteneri pentru a obține o soluție satisfăcătoare pentru ambele părți, astfel încât problema să fie rezolvată, iar aptitudinile nedezvoltate să fie învățate.

Planul C presupune ca o problemă nerezolvată să fie lăsată deoparte, cel puțin temporar. Acest plan îi ajută pe cei care oferă ajutorul să își pună prioritățile în ordine.

4. Să începem

Scopul acestui pas este să înțelegem cât mai bine posibil grijile sau perspectiva copilului față de o problemă dată. Asemeni adulților copiii au grijile lor: foame, oboseală, teamă, dorința de a face anumite lucruri, dorința de aprobare ș.a.m.d. Cu toate acestea cei mai mulți copii sunt obișnuiți ca grijile lor să fie ignorate sau înlocuite cu cele ale adulților. Dacă preocupările unui copil , în legătură cu o anumită problemă, rămân neidentificate sau neabordate, atunci copilul nu va fi atras să colaboreze și problema rămâne nerezolvată. Aflând informații și încercând să înțelegeți grijile copilului nu vă pierdeți autoritatea , ci câștigați un partener în rezolvarea problemei.

5. Câteva obstacole

Ați folosit Planul A și nu Planul B. Cel mai întâlnit motiv pentru care adulții nu au făcut Planul B este pentru că erau prea preocupați de Planul A. Asta se întâmplă uneori deoarece nu au avut  nicio intenție să aplice Planul B. Cu toate acestea, chiar și mai des, adulții recurg la Planul A pentru că s-au blocat în timpul Planului B, pentru că nu știu ce să spună, mai ales când încep să clarifice problemele copilului și revin la ceea ce știu mai bine.

Adulții ar putea apela la Planul A în toiul Planului B pentru că sunt mai concentrați pe propriile probleme decât pe ale copilului. Dar lucrurile nu trebuie să fie așa. Când folosiți Planul B trebuie să vă concentrați atât pe problemele copilului cât și pe ale dumneavoastră.

6. Cireașa de pe tort

În cazul elevilor ale căror abilități de comunicare sunt  limitate, dezvoltarea unui vocabular rudimentar despre probleme nerezolvate este o prioritate importantă. Sunt elevi care nu știu să comunice. Un astfel de copil cu un IQ undeva puțin peste 50, având doar aptitudini de exprimare rudimentară întâmpină mari probleme în a le comunica celor din jur ce anume îl frustra, urmarea fiind un comportament destul de grav.

7. De comun acord

Unul dintre efectele secundare cele mai negative ale comportamentului problemă este modul în care colegii de clasă privesc și tratează respectivul copil. De aceea aceștia trebuie sfătuiți să-l accepte și să-l ajute pe elevul problemă.

8. Școala minții

Sistemele școlare și școlile individuale sunt atât de diferite – referitor la angajați, conducere, organizare, responsabilități, orare etc. Când vine vorba de schimbarea culturii și a practicii disciplinare, există elemente cheie, comune tuturor:

  • lideri care promovează și sprijină inovația și care cultivă un climat școlar orientat spre îmbunătățirea  continuă
  • persoane care produc impulsul către schimbare, care simt când școala este pregătită pentru această schimbare
  • structuri care promovează comunicarea și  munca în echipă necesare pentru facilitarea și susținerea schimbării

9. Vieți în balanță

Transformarea disciplinei școlare nu va fi nici ușoară, nici rapidă. Ajutarea copiilor cu probleme trebuie să devină o prioritate în fiecare sală de clasă, în fiecare școală, în fiecare sistem școlar. Milioane de copii se pierd, dar nu trebuie să se mai întâmple așa.

Copiii vă  așteaptă!

 

prof. Nicoleta Popescu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.popescu

Articole asemănătoare