Educația reprezintă o investiție în dezvoltarea omului ca personalitate, contribuind substanțial la integrarea socială, economică, politică, culturală, profesională a acestuia. Calitatea cunoștințelor depinde nu doar de procesul de predare propriu-zis, dar și de capacitățile și aptitudinile elevilor de a forma propria părere asupra lucrurilor, evenimentelor și problemelor studiate, găsirea modalităților de a dezbate soluțiile cu privire la aceste probleme, alegerea rațională a soluțiilor optime și soluționarea propriu-zisă a problemelor.
„Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare și bucuria cunoașterii, căci scopul educației ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acționeze și să gândească independent și care, în același timp, să vadă în slujirea comunității realizarea supremă a vieții lor”. (Albert Einstein)
Este absolut necesar ca elevii să conștientizeze că opinia lor este valoroasă și că reușita nu depinde doar de reproducerea unor informații, ci de înțelegerea acestora, susținerea sau negarea lor, prin argumente valide. Elevul trebuie să exploreze gândurile, ideile, să le reformuleze într-un limbaj propriu, să le introducă într-un dialog cu ceilalți pentru a formula unele teze constructive. În acest sens, trebuie create situații de învățare specifice pentru care se alocă timpul necesar.
Încurajarea elevilor să gândească independent, să speculeze, să reflecteze asupra unor probleme îi va conduce pe aceștia către o gândire autentică, profundă, eliminându-se superficialitatea. Trebuie exclus mitul singurului răspuns valabil, adevărat și trebuie, astfel, acceptată diversitatea de opinii și de idei. Elevii devin conștienți că de la ei se așteaptă o varietate de păreri și gânduri.
Promovarea implicării active a elevilor în procesul de învățare devine o prioritate a cadrului didactic. Acceptarea diversității de opinii și de idei , confruntarea acestora generează o activizare a elevilor, deveniți responsabili de afirmațiile emise, conștienți de importanța lor. Crearea unui cadru adecvat în care elevii să se simtă protejați de orice ridiculizare îi motivează pe aceștia să se angajeze activ în procesul de gândire. Profesorul nu va tolera ironizarea, batjocura, acțiuni negative care vor inhiba pe copii și astfel pleiada de idei va fi anihilată.
Acordarea respectului față de orice idee sau convingere a elevilor de către profesor îi va determina pe aceștia să arate ei înșiși respect față de propria gândire și față de procesul de învățare în care sunt implicați. Profesorul trebuie să aibă încredere că orice elev, indiferent de nivelul de dezvoltare intelectuală, poate gândi critic. De aceea, trebuie insuflată elevilor credința în propria lor valoare și demnitate, ca aceștia să aibă curaj să se implice activități ce solicită gândirea critică.
În viziunea Mușatei Bocoș, un elev are deprinderi de gândire critică atunci când:
- „Se implică activ (din punct de vedere intelectual, afectiv-motivațional și psihomotoriu) în procesul de învățare și formare;
- Are o atitudine critică, privește critic elementele de conținut, nu acceptă o aserțiune fără să se întrebe care este valoarea sa, este sceptic;
- Se îndoiește pozitiv de conținuturi, nu acceptă ideile gata făcute fără să își pună întrebări în legătură cu valoarea lor: esență, mesaj, conținut, origine, finalitate, în scopul obținerii de noi argumente;
- Evaluează continuu plauzibilitatea și relevanța datelor disponibile, a informațiilor, a corelațiilor, a consecințelor, a concluziilor derivate din raționamente, prin observație sau experiment;
- Nu are numai cunoștințe rigide , ci reflectează, adoptă o atitudine cognitivă activă și o postură intelectuală de rezistență față de ideile enunțate, față de punctele de vedere formulate;
- Formuleaza autoîntrebări și întrebări (interoghează și se autointeroghează), ascultă și înțelege diferite puncte de vedere, dar caută și răspunsuri, explicații, cauze, implicații, corelații, reconsiderând, resemnificând, reconfigurând și recontextualizând datele și faptele;
- Examinează liber, în absența ideilor preconcepute, a prejudecăților, a pasiunilor, a presupozițiilor interne și a presiunilor externe;
- Propune ipoteze și le confruntă cu experiența, le testează, caută, cercetează, adună dovezi, obține certitudini, formulează concluzii;
- Discerne rațional, are și își dezvoltă capacitatea de discernământ logic și coerent;
- Supune analizei ideile personale și ale altora, aplică procedee logice, argumentează logic, rațional și convingător unele opinii, le respinge fundamentat pe altele, realizează raționamente logice, raționale și face judecăți de valoare pe baza unor principii bine fundamentate;
- Se decentrează de ceea ce știe deja, de propriul punct de vedere subiectiv pentru a adopta altele și pentru a judeca obiectiv, neinfluențat, detașat de alte opțiuni și argumente;
- Învață să citească, să deconstruiască și să reconstruiască, să înțeleagă și să elaboreze argumente, fie pentru scopurile școlare, fie pentru scopurile practice ale vieții cotidiene;
- Își exercită liberul arbitru;
- Are încredere în propria valoare, în propriul potențial de cunoaștere și o stimă de sine puternică, ceea ce îl motivează intrinsec, îl ajută să își dezvolte încrederea în forțele proprii și să își cucerească autonomia cognitivă și educativă;
- Devine responsabil și autonom în dobândirea noului;
- Are curajul și îndrăzneala de a-și asuma riscuri, de a adopta variante de lucru atipice;
- Este receptiv față de nou, are simțul noului și al valorii, manifestă respect față de originalitate.”
Dezvoltarea gândirii critice la elevi le mărește capacitatea de exprimare orală și scrisă a gândurilor indiferent de context, le facilitează trecerea de la afirmații bazate pe intuiție la afirmații bazate pe logică, contribuie la adoptarea mai multor perspective, la înțelegerea și analiza acestora, precum și practicarea unei critici constructive. Cu cât mai devreme copiii învață să aplice gândirea critică în aspect practic, cu atât mai devreme vin efectele plauzibile ale formulării ipotezelor în cercetările lor. Elevii învață astfel să accepte incertitudini și să nu ignore opiniile și interpretările altora. Dezvoltarea gândirii critice în școală este o necesitate primordială.
Capacitatea de gândire critică este un scop educativ, școala nu mai poate produce roboți eficienți de executare a sarcinilor, ci este necesar să formeze persoane care gândesc și au capacitatea să gândească critic, creativ și eficient.
„A gândi critic înseamnă a fi curios, a pune întrebări și a căuta sistematic răspunsuri, a stabili cauze și implicații, a cultiva un scepticism politicos, a găsi alternative la atitudini deja fixate, a întreba «ce-ar fi dacă…?», a adopta o poziție pe baza argumentelor temeinice și a apăra în mod rațional, a ține seama de argumentele celorlalți și a le analiza logica, a realiza asocieri între ceea ce a fost învățat și propriile experiențe, a le analiza cauzele și efectele (consecințele), a imagina soluții pentru problemele ridicate”.
Gândirea critică șlefuiește cetățeni pentru o societate deschisă, cetățeni ce trebuie să fie cooperanți, capabili de a conduce, toleranți față de persoanele provenind din cele mai variate medii. Trebuie să fie coordonați de principii, mereu capabili să găsească soluția optimă care se pliază pe realități mereu în schimbare.
Bibliografie
1. Bocoș, Mușata-Dacia, Instruirea interactivă. Repere metodologice pentru o pedagogie interactivă operațională, Editura Polirom, Iași, 2013
2. Flueraș, Vasile, Paideia și gândire critică, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003