Copiii cu ADHD sunt dezavantajați de problemele de atenție, memorie, control executiv, iar, ca atare, mulți dintre ei au și o anumită dificultate de învățare specifică. Cele mai des întâlnite probleme apar în domenii precum ortografia, matematica sau limbajul. Acești copii petrec mult timp cu decodarea, descoperirea și analiza cuvintelor individuale încercând să le înțeleagă sensul, astfel încât ajung să-și piardă interesul. Adesea, sunt dezorganizați, așa că și limbajul lor poate să își piardă consistența și ei să treacă pe neașteptate de la un subiect la altul.
O importantă etapă în procesul de dezvoltare este reprezentată de capacitatea de a ne controla și de a direcționa atenția într-un mod eficient.
Modurile de percepere sunt instrumentele mentale ce au rostul de a culege informații despre mediu, iar mintea întrebuințează aceste unelte în mod activ. Atenția presupune culegerea unor informații diverse dintr-o situație dată. De regulă, perceperea este mediată de atenție. În plus, perceperea ghidează acțiunea, deoarece perceperea reprezintă un mijloc de atingere a scopului operând într-un mod eficient asupra lumii. Abilitatea de a fi atent începe cu procesul de înregistrare, filtrare și procesare a informației senzoriale. Totuși, nu toți copiii stăpânesc toate provocările apărute asupra controlului atenției la fel de repede și de complet. Unii copii nu au astâmpăr, sunt agitați și vorbesc într-un mod necorespunzător, părând incapabili să stea liniștiți pentru perioade mai lungi de timp. Ei nu se pot concentra, sunt distrași cu ușurință de stimuli externi, fac greșeli frecvente sau nu finalizează anumite sarcini ce le-au fost încredințate de către părinți sau de către profesori. Acest comportament necontrolat îi poate distrage atât pe ei înșiși, cât și pe alții, de la activitățile zilnice sau de la procesul de învățare.
Tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție reprezintă un sindrom clinic ce poate fi caracterizat prin tiparele de comportament menționate. Strategiile de calmare și schimbările de mediu sunt benefice atunci când se anticipează ceea ce ar putea merge rău și lucrurile sunt ținute sub control pentru momentul în care copilul va avea nevoie de ele. De obicei, acești copii nu reușesc să fie atenți, iar în cele mai multe situații au un comportament hiperactiv, impulsiv. Din nefericire, unii dintre copiii ce prezintă aceste simptome prezintă un risc mai ridicat de dezvoltare ulterioară a unor comportamente antisociale și a tulburărilor de abuz de droguri.
În anumite situații, se manifestă anxietatea acestor copii față de școală, cauzată de factorii de mediu care pot crea un stres puternic. La unii dintre acești copii, anxietatea se poate dezvolta atunci când aceștia au probleme de învățare sau își fac griji că nu sunt atât de performanți precum colegii lor. În cazul altor copii, anxietatea se manifestă fiindcă nu sunt interesați de școală, iar părinții lor sunt dezamăgiți dacă aceștia nu au performanțe școlare pe măsura așteptărilor acestora. Schimbarea modului de gândire a unui copil asupra unei probleme este o strategie importantă de a reduce anxietatea. Din păcate, dacă anxietatea puternică nu este abordată, nu este recunoscută ca problemă, ea poate duce la grave tulburări emoționale pe viitor. Dacă teama de a merge la școală a acestor copii nu este abordată, ei vor simți eșecul și vor încerca să plece cât mai repede de la școală, acest lucru ducând la abandonul școlar. Copiii stresați de școală au nevoie să își dezvolte „un scut protector”, cu ajutorul activităților extracurriculare. Acestea pot fi diverse sporturi, pe care ei le consideră atractive, hobby-uri sau orice alte activități care îi fac să se simtă bine și să aibă succes. Este necesar ca părinții să încurajeze aceste activități, dar nu este cazul să includă prea multe activități secundare în programul lor zilnic. Pe lângă faptul că acestea le consumă energia, le oferă și un mod util de a interacționa din punct de vedere social. Un alt mod prin care părinții îi pot face să se simtă în largul lor și acceptați este să se asigure că au prieteni cu interese similare.
În practica școlară este întâlnită uneori o tendință de pseudodiagnosticare sau de etichetare a copiilor ce au un comportament mai agitat, ce nu intră într-un anumit tipar de “normalitate” stabilit sau dorit de un cadru didactic. În acest context, este necesar să se completeze o fișă de observație comportamentală în timpul lecției, care este proiectată pentru a observa și a înregistra simptomele hiperactivității cu deficit de atenție în timpul unei activități individuale în bancă, timp de aproximativ 15 sau 20 de minute, prin comparație cu un copil de nivel mediu din clasă. Notarea comportamentelor observate se realizează la intervale de aproximativ 30 de secunde, marcându-se astfel pe fișa de observație comportamentele manifestate de copil. Această fișă de observație trebuie să vizeze categorii comportamentale precum: susținerea atenției la sarcină, agitația psihomotorie, vorbitul excesiv pe parcursul lecției, jocul cu anumite obiecte în timpul lecției, capacitatea copilului de a rămâne așezat în timpul derulării lecției. Cu toate acestea, un diagnostic corect este pus doar de către un specialist, după analizarea mai multor comportamente, documente și numai atunci când sunt prezente mai multe criterii sau simptome.
În cazul acestor copii, se recomandă utilizarea mediilor structurate și a consistenței în ceea ce privește rutina cotidiană, pentru că astfel aceștia sunt sprijiniți să tolereze anumite schimbări.
Sarcinile cotidiene sau sarcinile școlare trebuie să fie împărțite în componente mici, iar părinții/ familia sau profesorii trebuie să le furnizeze o serie de strategii adecvate pentru organizarea eficientă a timpului. Este necesar să fie întrebuințate culorile, formele, texturile sau alți stimuli vizuali sau tactili care să-i ajute pe copiii respectivi să se organizeze mai bine și să nu se plictisească.
Mulți copii cu ADHD manifestă o serie de probleme în ceea ce privește procesarea informației. Atunci când procesarea informației constituie o problemă, copiilor le este greu să înțeleagă sensul lucrurilor. Adesea, aceștia rămân blocați pe anumite detalii și sunt incapabili să-și redirecționeze atenția spre ceea ce este important pentru sarcină. În același timp, apar adesea și probleme legate de stocarea sau reamintirea informației din memorie. Copiii cu ADHD învață frecvent din activitățile practice și au nevoie ca sarcinile să le fie prezentate pe diverse niveluri senzoriale: tactil, vizual, auditiv. A fi atent reprezintă abilitatea de a finaliza activitățile propuse, de a respecta indicațiile și de a acorda atenție detaliilor. Există două lucruri care ne ajută, în general, să ne păstrăm atenția mai mult timp: noutatea unei sarcini și complexitatea acesteia. Daca anumite sarcini nu sunt considerate interesante, copiii respectivi le vor percepe ca fiind plictisitoare și nu le vor acorda atenție. Formula succesului în modelarea atenției în cazul acestor copii presupune propunerea unor sarcini de complexitate moderată. Activitățile trebuie să fie variate și mai puțin previzibile. Cu cât sunt stimulii de învățare mai noi, cu atât mai rapid se va realiza procesul de învățare. Astfel, copiii vor mări efortul de a învăța, însă nu se vor simți copleșiți. Odată ce a fost învățată o abilitate și ea devine automată, atenția acestora poate fi direcționată spre o activitate diferită. Este necesar să evităm activitățile cognitive atunci când copiii sunt obosiți sau supraîncărcați mental. Întrucât există mulți factori diferiți care contribuie la buna concentrare a atenției unui copil, este important să descoperim ce face ca acel copil să fie unic din punctul de vedere al capacității de a fi atent.
Copiii cu ADHD sunt unici, sensibili, și nu este cazul să fie comparați cu prietenii, frații sau colegii lor. Cu toții știm cât de dureros este să ne străduim din răsputeri, dar să nu primim altceva decât critică. Trebuie să evităm, să renunțăm la cuvintele care subminează încrederea, pentru că aceste cuvinte distructive nu au niciun efect pozitiv. Intonația, lipsa interesului, sugerarea incompetenței au și ele efecte considerabile și pot submina respectul de sine al copiilor cu ADHD. Ei au nevoie să li se respecte individualitatea, nu să le fie încălcată.
Pentru ca respectul de sine să rămână intact, trebuie să fie încurajate eforturile acestora, să fie apreciate încercările de schimbare, astfel încât ei să se bucure de succesele obținute.
Bibliografie
DeGangi, G., Kendall, A., Cum să fii un părinte eficient pentru copilul dificil, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2013
Green, Christopher, Kit, Chee, Să înțelegem ADHD, deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică, Editura Aramis, București, 2001
Harwood, R., Miller, S. A, Vasta, R, (2010), Psihologia copilului, Editura Polirom, Iași, 2010
Muntean, Ana. (2006). Psihologia dezvoltării umane, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2006
Stan, L. (coord.), (2016), Dezvoltarea copilului și educația timpurie, Editura Polirom, Iași, 2016
Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iași, 2006