Progresul învățării la elevii cu C.E.S.

Cerințele educative speciale (C.E.S.) sunt definite ca necesități care solicită o educație adaptată particularităților individuale și caracteristice unei deficiențe, ori tulburări de învățare, precum și o intervenție specifică prin recuperare corespunzătoare.
Succesul școlar al elevilor cu C.E.S. depinde în mare măsură de modul de abordare al acestora de către dascăl pe parcursul activităților de învățare. În acest sens, o deosbită importanță o are cunoașterea de căte profesor a caracteristicilor psihoindividuale ale fiecărui copil cu C.E.S.

Principala formă de organizare a învățării care se manifestă sub forma unei activități comune profesor – elev este lecția. Eficiența acesteia constituie una din problemele de actualitate a profesorilor, organizarea și conducerea învățării constând în identificarea, descrierea și optimizarea condițiilor învățării.

Pentru ca acest demers să fie eficient profesorul trebuie să știe de unde pornește elevul și încotro se îndreaptă, dar în același timp care sunt condițiile prealabile specifice învățării, precum și ce va fi capabil elevul să învețe mai departe.

Proiectarea unui demers de învățare optim presupune cunoașterea și luarea în calcul a factorilor și condițiilor învățării. Condițiile învățării constituie cauze care produc diferențieri în procesul, rezultatele și transferul învățării din perspectiva dominant formativă. Literatura de specialitate menționează că progresul învățării este influențat de o serie de factori primari precum: dezvoltarea fizică generală, echilibrul fiziologic și starea generală a sănătății, însă diferențierile cele mai semnificative sunt determinate de particularitățile psihomotorii.

Alături de aceste aspecte, un alt parametru este reprezentat de particularitățile analizatorilor, ale căror praguri diferențiale generează aspecte individuale în planul performanțelor  obținute de elevi. Acestea se pot constitui în handicap somato-fiziologic care poate provoca chiar și situații de eșec școlar.

Disfuncțiile echilibrului somato-fiziologic se pot manifesta prin perturbarea frecvenței normale a elevului, slăbirea proceselor de mobilizare, distonii mentale de origine fiziologică, fragilitate fiziologică cu aspecte asupra comportamentului general de învățare, sindrom de oboseală, inadaptări la regimul școlar, stări de astenie psihobiologică, tulburări senzoriale și endocrine pe fond de deficiență fizică. Toate aceste aspecte influențează  și afectează capacitatea de învățare  și implicit, succesul celui care învață. Aceste aspecte constituie un motiv în plus pentru care cadrul didactic trebuie să proiecteze o instruire diferențiată și eficientă.

Demersul de diferențiere a instruirii își are originea în principiul accesibilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor care este de fapt o consecință a principiului respectării particularităților  de vârstă și individuale. Accesibilizarea cunoștințelor nu implică faptul că elevii vor primi cunoștințe fără să se implice activ în actul învățării și nici nu sunt puși să renunțe la efort ci crearea de situații didactice de căte profesori prin care să-i incite pe elevi la interogație și cercetare în așa măsură încât tot ce se oferă să fie dimensionat în raport cu psihicul lor, respectându-se zona proximei dezvoltări.

Învățământul modern postulează ideea unui învățământ centrat pe elev, fiecare copil fiind o individualitate irepetabilă, care necesită un tratament individualizat, aspect care vine în favoarea conceptului de abordare individualizată a instruirii, impunând acest aspect în mod direct, fiind și a doua dimensiune după cea a respectării naturii interioare a persoanei stipulată în principiul respectării particularităților de vârstă și individuale.

De asemenea, prin prisma acestui principiu, procesele psihice individuale precum percepția, gândirea, limbajul, inteligența, atenția, memoria, emotivitatea prezintă particularități diferite de la individ la individ, ceea ce impune obligația cadrului didactic de a ține cont și a fructifica în mod diferențiat aceste calități psihice individuale recurgând la tratarea lor diferențiată, aspect ce atrage individualizarea instruirii. Fără a respecta aceste aspecte nu se poate vorbi de diferențiere și chiar individualizare a instruirii.

Momentul cheie când se accesibilizează cunoștințele este în faza de proiectare a lecției, prin selectarea științifică a conținutului instruirii, acesta fiind resursă esențială a învățării, care trebuie asimilat în clasă sub controlul avizat al profesorului. În vederea realizării acestui demers, Robert Gagne a propus următorul demers: inventarierea obiectivelor, elaborarea unei liste de idei și informații referitoare la fiecare obiectiv stabilit, eliminarea și simplificarea listei de idei renunțându-se la orice element al listei care nu ar afecta realizarea obiectivelor dacă nu ar fi învățate de către elev. Acest demers constituie un procedeu simplu de determinare a nucleului învățării care poate fi utilizat eficient în proiectarea unei activități de învățare eficiente.

Astfel, încă din faza de proiectare a instruirii, odată cu selectarea conținuturilor se proiectează și strategiile didactice de realizare a obiectivelor operaționale, care să permită învățarea conținuturilor esențiale în clasă avându-se în vedere sarcina de învățare dată elevilor pentru a realiza prin acțiune obiectivul operațional urmărit și situația de învățare în care elevul trebuie pus pentru a realiza respectiva sarcină cu economie de timp și de efort și cu câștig în planul satisfacției învățării.

Sarcina de învățare derivă din obiectivele operaționale vizate pe parcursul activității la clasă, natura ei fiind identică întotdeauna cu natura obiectivului urmărit, ambele fiind predeterminate de verbul de acțiune care determină capacitatea  minimală care trebuie produsă prin învățare. Sarcina de lucru este aceeași pentru toți elevii, se rezolvă în același timp, însă la niveluri diferite, în funcție de potențialul de învățare individual al elevilor aplicându-se astfel principiul respectării particularităților de vârstă și individuale.

O individualizare a învățării presupune sarcini de învățare unice sub raportul naturii lor, dar diferențiate sub raportul nivelului performanței scontate. Respectarea și aplicarea acestor aspecte în procesul instructiv-educativ la clasă implică cunoașterea de către cadrul didactic a particularităților individuale ale elevilor implicați în acest demers.

Un alt aspect al strategiei didactice se referă la situația de învățare care poate fi definită în termenii condițiilor de eficiență. Învățarea fiind condiționată în plan intern și extern, condițiile interne fiind fundamentale pentru asigurarea eficienței învățării, asupra lor nemaiputându-se acționa nemijlocit, direct, ci numai prin intermediul condițiilor externe, combinații de metode, mijloace, materiale, procedee de învățare, toate acestea constituind situația de învățare în care este pus elevul, prin acestea profesorul declanșând mecanisme de învățare astfel încât aceasta să se desfășoare în condiții de efort psihic și să se încheie cu succes pentru ca elevul să repete comportamentul de învățare.

Toate aceste aspecte implică creativitate în selectarea și combinarea metodelor, mijloacelor și materialelor didactice, a strategiilor de realizare a aceluiași obiectiv întrucât fiecare experiență de învățare este unică și irepetabilă atât pentru elev cât și pentru cadrul didactic.

Un demers eficient de instruire presupune și evaluare continuă sau formativă pentru a măsura rezultatele fiecărei activități proiectate științific prin prisma obiectivelor ei operaționale. Acest fapt impune elaborarea de teste de evaluare al nivelului de realizare al obiectivelor de către fiecare elev în parte. Itemii testului fiind de regulă tot sarcini de învățare care verifică dacă toți elevii au atins nivelul performanțelor minimal acceptabile. În formularea cerințelor se are în vedere ca mesajul să fie clar și concis, vocabularul utilizat să fie adecvat particularităților individuale și de vârstă ale elevilor. Singura deosebire dintre item formativ și sarcină de învățare constă în faptul că itemul trebuie rezolvat de către elevi fără nici un ajutor din partea profesorului sau a colegilor. Testul formativ pune fiecare elev în situația de a dovedi că poate să rezolve, încă o dată, individual sarcini minimal acceptabile, arătând că a devenit posesorul capacităților urmărite prin obiective și că poate realiza cu ajutorul lor performanțe minimal acceptabile.

BIBLIOGRAFIE:
1. Jinga, I., Negreț, I., Învățarea eficientă, Ed. Aldin, București, 1999;
2. Neacșu, N., Metode și tehnici de învățare eficientă, Ed. Militară, București, 1990;
3. Pachef, R., Maican, C., Didactica predării în învățământul primar  și preșcolar, Ed. Politehnica Press, București, 2012;

 

prof. Ramona-Nicoleta Martin

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ramona.martin

Articole asemănătoare