Modalități de promovare și diseminare a „serviciilor educaționale de sprijin pentru elevii cu C.E.S. în contexul educaţiei incluzive”

Educaţia incluzivă constituie o adevărată provocare pentru şcolile de masă, cadrele didactice fiind în faţa unor noi experienţe şi practici, atât privind strategiile de lucru/planificare/evaluare cât şi privind relaţionarea cu cadrele didactice de  sprijin/itinerante- cadre didactice specializate în integrarea elevilor cu CES.

Promovarea învăţământului incluziv presupune deschiderea spre cunoaştere şi deschiderea spre multiple compilaţii ale acestor cunoştinţe şi ale abilităţilor acumulate tradiţional în educaţia specială. Se impune o redimensionare a tipurilor de educaţie în raport cu creşterea nivelului de preocupare pentru găsirea modalităţilor celor mai eficiente de a include copiii cu C.E.S. în învăţământul de masă.

Este nevoie să fie cunoscute bunele practici, să se creeze în grupuri de lucru strategii  de  intervenție individualizate care să se transforme în bune practici incluzive  altfel,  fiecărei  cercetări, dacă nu este diseminată şi popularizată, i se va limita şansa de a fi  sursă de bune  practici. În acest sens propunem un plan de diseminare a rezultatelor pe care le vom obţine ghidându-ne după principiul că educaţia incluzivă presupune un proces permanent  de  îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi.

Tema tezei de cercetare, „Servicii educaționale de sprijin pentru elevii cu  C.E.S.  în  contexul educaţiei incluzive”, după cum reiese şi din denumire, abordează optimizarea acestei provocări a incluziunii care presupune o anumită etapizare pornind de la: conştientizarea recunoaşterea/ acceptarea faptului că există copii care au nevoie de serviciile de sprijin, asumarea responsabilităţii pentru aceştia de către societate, integrarea treptată în învăţământul de masă, recunoaşterea drepturilor la educaţie a acestor elevi de către actorii implicaţi în educaţie şi finalizând cu „îmbrăţişarea” educaţiei incluzive, premisă a unei optime integrări sociale.

Se dorește facilitarea formării acestor abilităţi incluzive prin intermediul unui “Ghid de bune practici incluzive”. Nu dorim să oferim aşa numitele “modele” ci doar direcţii de  acţiune,  deoarece o bună educaţie incluzivă presupune individualizare.

Argumentul principal al cercetării este cel al educaţiei pentru toţi, dreptul fiecărui  copil la educaţie şi la dezvoltare. Educaţia pentru toţi înseamnă o şansă dată tuturor copiilor şi o preocupare ca, indiferent de particularităţile şi diferenţele individuale, toţi copiii să se  poată bucura de educaţie şi instruire.

Cerinţele educaționale speciale (C.E.S.) desemnează „…necesităţile  educaţionale  complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de  învăţare), precum şi o intervenţie specifică, prin reabilitare/ recuperare şi compensare corespunzătoare” (4).

Serviciile de sprijin se referă la acele servicii care asigură independenţa în viaţa de zi cu zi a persoanei cu dizabilităţi şi exercitarea drepturilor ei. Oferirea de suport individual copiilor reprezintă doar o parte din încercările de a creşte participarea lor şcolară. Suportul este de asemenea oferit atunci când profesorii planifică lecţiile ţinând cont de toţi elevii, recunoscând diferenţele existente iniţial între ei, experienţele şi stilurile diferite de învăţare, sau atunci când elevii se ajută unii pe alţii.

Educaţia incluzivă presupune existenţa sprijinului care să egalizeze şansele tuturor şi să se adreseze fiecăruia. Putem sintetiza că educaţia pentru toţi devine coerentă dacă se bazează pe educaţia incluzivă şi dacă se defineşte ca: “educaţie de calitate, eficienţă, responsabilitate, pluridisciplinaritate, proces complex, strategie de respectare a drepturilor, evidenţiere a valorii individuale umane” (3).

Scopul cercetării îl constituie promovarea practicilor incluzive la nivelul actorilor educaționali prin intermediul strategiilor de tip incluziv pornind de la politicile educaţionale până la optimizarea educaţiei incluzive în şcolile de masă prin metode şi procedee bazate pe de o parte pe profesionalizarea cadrelor didactice privind incluziunea şi, pe de altă parte, bazate pe valorificarea potenţialului elevului în vederea creşterii adaptării şcolare şi, implicit, a calităţii integrării sociale.

Diseminarea şi popularizarea rezultatelor şi a concluziilor trebuie să constituie o etapă obligatorie a tezei de cercetare şi se vor concretiza prin  mai multe mijloace: proiect educaţional  cu beneficiari direcţi cadrele didactice, ghid metodologic pentru actorii educaţionali şi campanie  de promovare.

A. Ghidul pentru cadrele didactice de sprijin în contextul educaţiei incluzive va cuprinde informații legate de bune practici, pe de o parte, dar și suport informațional privind principalele repere ale incluziunii. Prin realizarea acestui ghid eficient de incluziune  ne-am  propus să pornim de la nivel macro, politicile educaţionale proiectate la nivelul școlilor, la nivel micro, modalități de intervenţie directă asupra elevului cu C.E.S. integrat în  învăţământul  de masă.

B. Proiectul educaţional “Orice şcoală integratoare poate fi o şcoală incluzivă” a avut  ca punct de plecare anticiparea dificultăţilor întâmpinate de către cadrele didactice care au  elevi  cu C.E.S. integraţi în clasa obişnuită:

  • efectivele foarte mari de elevi dintr-o clasă permit alocarea unui timp diminuat faţă de  necesităţile elevilor – şi vorbim în primul rând de elevii cu  CES dar totodată şi de  elevii fără  CES;
  • curriculumul supraîncărcat obligă cadrele didactice să recurgă la un ritm de lucru foarte alert diminuând posibilitatea să se raporteze la individ, abordarea fiind unitară;
  • baza materială disponibilă precară presupune costuri suplimentare personale ale  cadrului  didactic – necesitatea fişelor de lucru adaptate şi a diverselor materiale fiind indispensabilă;
  • tendinţa generală a cadrelor didactice de respingere a sistemului integrării cu profesor de sprijin, noutatea acestui sistem nefiindu-le cunoscută şi, nefiind pregătiţi în acest sens, profesorul de  sprijin este văzut ca un intrus, factor perturbator (în special când îşi desfăşoară activitatea în sala  de clasă alături de cadrul didactic) în loc să fie partener în actul instructiv-educativ,  colaborator  pe segmentul stimulării cognitive;
  • modalitatea de a lucra diferenţiat cu elevii cu C.E.S. la clasă implică nesiguranţă şi teamă din cauza lipsei informaţiilor de specialitate a căror furnizare de către profesorul de sprijin este considerată „sub demnitatea” de dascăl bine pregătit;
  • proiectarea documentelor şcolare adaptate/flexibilizate implică aceeaşi nesiguranţă menţionată anterior dar şi consumul suplimentar al resursei timp;
  • notarea individualizată a elevilor cu C.E.S., atât privind diferenţierea baremelor de notare (în sensul diminuării gradului de dificultate şi a cerinţelor) cât şi notarea în funcţie de progresul elevului cu C.E.S., implică nemulţumiri în rândul celorlalţi elevi din clasă;
  • supunerea elevilor cu C.E.S. aceluiaş regim ca al celor fără C.E.S. în cazul testelor finale – deşi până în acel moment se lucrase diferenţiat – (examen de capacitate, teză unică etc.- nu contează denumirea acesteia) şi repartizarea la licee fără a se ţine cont de aptitudinile reale ale acestora;
  • legislaţia acordă mai nou aceleaşi privilegii profesorilor care lucrează cu copiii integraţi, ca şi acelora care obţin rezultate la olimpiade cu copiii supradotaţi dar există dificultatea evaluării obiective a acestor rezultate, ş.a.

Prin derularea proiectului pentru cadrele didactice, am avut în vedere proiectarea de activităţi de grup care să îmbine bunele practici şi care să fie surse de inspiraţie (prin brainstorming, ciorchinele, etc), la îndemâna oricui, pentru unele probleme întâmpinate, dar şi activităţi de popularizare şi de prelucrare a conţinutului “Ghidului pentru cadre didactice de sprijin  în  contextul educaţiei incluzive”.

C. Derularea Campaniei de promovare a incluziunii ”Copii suntem toți!” va fi mijlocită de înscrierea în cadrul Calendarului programelor educaționale ale  inspectoratelor școlare, într-o primă fază la nivel județean, apoi la nivel naţional, constituind altă modalitate de diseminare a informaţiei dar şi de formare de atitudini pro incluzive.

Acest mesaj al Campaniei ”Copii suntem toți!” este un mesaj transmis de copii adulților și celorlalți copii, instituțiilor diverse, comunității. El sugerează comuniune, va anihila diferențele și va egaliza percepțiile. Mesajul este în primul rând unul de solidaritate și egalitate. Acest mesaj poate fi precedat de mesaje individuale în dependență de grupurile țintă (pentru  profesori, pentru publicul larg, inclusiv părinți, etc) şi va fi susţinut/însoţit prin/de mesaje cheie (2).

Obiectivele specifice ale campaniei/proiectului:

  • Stimularea cognitivă, integrarea socială şi dezvoltarea unor abilităţi ale copiilor cu cerinţe educaţionale speciale prin activităţi creative, sportive, cultural-artistice şi practico- aplicative;
  • Dezvoltarea atitudinilor pro toleranţă, promovarea înţelegerii şi a receptivităţii faţă de calităţile/defectele celorlalţi, acceptarea diversităţii ca sursă de învăţare, formarea calităţilor de cooperare, filantropie, etc.;
  • Includerea, în mod direct, a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale  în  comunitatea  locală;
  • Realizarea incluziunii şi implicării prin angajarea tuturor factorilor interesaţi în programul educaţional de activităţi ce promovează intens, printre altele, integrarea socială;
  • Stabilirea unor raporturi afective, pozitive între membrii grupurilor de elevi proveniţi de la şcoala de masă şi cei din învăţământul special  și special  integrat pentru a-i ajuta pe cei  din urmă în procesul de socializare și/sau de formare a autonomiei personale;
  • Încurajarea elevilor din învăţământul de masă şi a cadrelor didactice de a se dedica activităţilor de voluntariat desfăşurate cu copii cu cerinţe educaţionale speciale şi în afara prezentului program partenerial, în scopul susţinerii procesului de integrare socială şi dezvoltare educaţională.

Resurse materiale implicate: reclame tipărite și reclame radio sau TV, filme artistice, broșuri   și cărticele, postere și flyere, afișe (create chiar de copii și părinți, cadre didactice), material audiovizual, simboluri si logotipuri, casete video, concursuri/jocuri, premii, târguri și expoziții, spectacole, etc.

Propunem diseminarea și popularizarea campaniei prin intermediul: comisiilor metodice din școlile integratoare, cercurilor pedagogice la nivel de județ, activităților metodico- științifice de la Casa Corpului Didactic, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Prahova, Inspectoratul Școlar al Județului Prahova, alte structuri educative. Așteptările în urma acestui proces de promovare a educației incluzive sunt de fapt regulile  de bază în promovarea principiilor de incluziune la nivel de școală și comunitate care trebuie respectate pentru asigurarea consolidării comunității profesorale și de elevi, după  cum  menționează Booth și Aiscow (1).

BIBLIOGRAFIE:
1. Booth, T., Ainscow, M. – ”Indexul incluziunii şcolare”,  2001, www.csie.org.uk,
2. Pânișoară, Ioan-Ovidiu – ”Comunicarea eficientă”, Editura Polirom,  2008, Iași,
3. Vrăsmaş, Ecaterina, Vrăsmaş, Traian, (coord.) – ”Educaţia incluzivă în grădiniţă: dimensiuni, provocări şi soluţii / UNICEF România”, Editura Alpha MDN, 2012, Buzău,
4. Vrăsmaş, Traian – ”Şcoala şi educaţia pentru toţi”, Editura Miniped, 2004, Bucureşti,
5. edu.gov.md/file/docs/File/Plan_de_comunicare_educatia_incluziva_finala.pdf –  accesat în 09.01.2014.

Accesări: 244

Articole asemănătoare