Deși nu am o experiență de foarte mulți ani în învățământ (am intrat în sistem în anul 2000), cutez acum să vorbesc despre importanța pe care o are dirigintele/ profesorul în educarea și modelarea unui elev. Prin această lucrare aș vrea să împărtășesc colegilor mei din țară, câteva din experiențele mele din domeniul în care, cu mândrie și cinste, îmi desfășor activitatea. Zic, cu mândrie și cinste, pentru că, de-ar fi să mi se ceară să-mi aleg o nouă meserie, aș alege-o tot pe cea de «modelator de suflete», pe aceea de dascăl. În fiecare zi, în fiecare oră, la școală și-n afara ei, te întrebi mereu dacă ai făcut ceea ce trebuia la clasă, dacă azi ești mulțumit de ceea ce ai transmis sufletelor date spre șlefuire. Suntem, fără să ne lăudăm și fără să ne dorim cu ardoare, «manageri» – și ce manageri!
Dacă vom consulta DEX-ul, putem citi următoarele explicații date cuvintelor manager și management:
MANAGER [pr.: menegér] ~i m. 1) Persoană care însoțește în turneu un sportiv sau o echipă sportivă, fiind responsabilă de problemele financiare și organizatorice; impresar. 2) Persoană care are cunoștințele și talentul necesar pentru a valorifica profitabil resursele umane, financiare și materiale ale unei societăți comerciale, organizații etc. /<engl., fr. manager
MANAGEMENT s. n. Activitatea și arta de a conduce. 2. Ansamblul activităților de organizare, de conducere și de gestiune a întreprinderilor. 3. Știința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi. [Pr.: me-nigi-ment] – Cuv. engl.
Așadar, noi avem înnăscută arta de a conduce , arta de a forma și instrui, arta de „ a conduce un copil pe drumul ce-l duce la maturitate”. În contextul actual al învățământului, rolul „managerului” clasei de elevi e esențial. Clasa, la prima aproximare, apare ca o formațiune psiho-socială structurată în funcție de criteriul particularităților de vârstă ale componenților ei (elevii), având implicații multiple asupra procesului instructiv-educativ. În cadrul acestei formațiuni se nasc diferite relații și interacțiuni educaționale ( relații de intercunoaștere, relații socio-afective și relații de influențare) iar, toate acestea, dau naștere la existența unui manager corespunzător al clasei de elevi.
În lucrarea mea mă voi referi doar asupra relațiilor interpersonale profesor-elev. Potrivit lui Floyen si Iverson „managementul relațiilor interpersonale profesor-elev are ca obiect aptitudinile manageriale în domeniul relațiilor interpersonale pe care profesorul/conducătorul de grup le exercită în raport cu elevii percepuți ca grup.” Cei doi propun problematizarea, ca soluție a problemelor disciplinare:
- implicarea profesorului în problemele elevilor;
- capacitatea profesorului de a stăpâni comportamentul elevului la un moment dat;
- direcționarea elevului către autoevaluarea comportamentului;
- ajutorul acordat elevului pentru planificarea schimbării comportamentului;
- obținerea angajamentului de respectare a planului de schimbare a comportamentului ;
- refuzul profesorului de a accepta scuze pentru eșecul planului de remediere a comportamentului;
- profesorul nu trebuie să pedepsească elevul pentru întreruperea planului;
Ce presupune implicarea profesorului în problemele elevilor? Simplu: în calitate de profesor trebuie să-mi exprim preocuparea pentru elev văzut ca persoană, construind, astfel, o relație cu acesta. Pot să-mi ajut elevul să reflecteze asupra propriilor dorințe și planuri pentru a înțelege opțiunile lui. Dacă elevul a făcut o alegere iresponsabilă, îl pot întreba:” De ce ai nevoie? Ce dorești, de fapt? Cum ai vrea să fie la școală?”
Ce înseamnă a stăpâni comportamentul elevului la un moment dat? Dascăl fiind, trebuie să am această capacitate de a stăpâni elevul , într-un moment de criză, fără să-i reamintesc greșelile făcute. Voi aprecia onestitatea lui, faptul că a reușit să vorbească deschis despre problemele sale, faptul că mi-a oferit încredere. El are nevoie de susținerea mea, are nevoie să-i deschid drumul, nu să i-l închid.
De exemplu: In clasa a V-a ( copilul avea 14 ani) a venit în clasa mea un elev din sudul tării. Provine dintr-o familie dezorganizată. A ajuns în orașul nostru în urma divorțului părinților săi, bunica fiind cea care se ocupă acum de creșterea și de educația lui. În sudul țării, doi ani de zile nu a frecventat școala, din motive imposibil de înțeles : “Tata nu m-a dat, nu m-a întrebat dacă merg sau nu la școală”. A uitat să scrie și să citească. În plus, se simțea inferior colegilor,era indiferent , se simțea respins. Ca să iasă în evidență, se juca cu elevi mai mari, cu elevi ce puneau probleme comportamentale în școală.Notele sale erau foarte mici, așa încât, i-am cerut bunicii să vină la școală.
Direcționarea elevului către autoevaluarea comportamentului? DA. Profesorul trebuie să-l ajute pe elev să emită singur o judecată de valoare asupra propriului comportament, să ofere reguli comportamentale explicite și repetate consecvent, să-l ajute pe elev să înțeleagă implicațiile sociale pe termen lung ale comportamentului său, fără să impună un sistem unic de valori.
De exemplu : L-am întrebat pe Andrei ( un prenume fictiv) dacă e mulțumit de rezultatele pe care le are, dacă merită să aibă aceeași atitudine în continuare,dacă n-ar fi mai bine să schimbe ceva, decât să se mulțumească cu ceea ce nu are , de fapt.
E nevoie să-i ajutăm pe elevi să-și schimbe comportamentul? Răspunsul este DA, DA, DA( de trei ori “da” ). Datoria noastră este să-i ajutăm pe elevi să-și planifice schimbarea comportamentului, adică să transpună problemele teoretice în practică. Dând ,astfel, diverse sarcini elevilor , acestea îi vor ajuta să identifice și să aprecieze în mod pertinent propriile opțiuni comportamentale. Planul trebuie continuat, extins după obținerea primului succes.
Exemplu : I-am prezentat situația bunicii lui Andrei, apoi l-am întrebat pe acesta dacă e decis să se schimbe, dacă îl putem ajuta în acest sens, dacă vede vreo soluție de ieșire din aceasta problemă. Am apelat la profesorul de sprijin din școală și, evident, m-am implicat, fiind și diriginta lui. Am discutat cu toții copiii din clasă și am hotărât să-l ajutăm. Andrei a fost încântat.Are un program aparte pe care trebuie să-l urmeze. Fiind navetist, stă în școală până la ora 14. Între 13-14 rămâne în clasă cu mine sau cu un coleg și-și efectuează temele pentru ziua următoare, iar acasă are un program făcut de bunica, în colaborare cu mine și cu el, program pe care trebuie să-l respecte.
Trebuie profesorul să obțină angajamentul elevului că va urma planul de schimbare a comportamentului? Răspunsul este tot unul pozitiv. Odată întocmit programul, acesta trebuie „pecetluit” dând mâna cu elevul sau punându-l să semneze un contract scris în acest sens. Totul este definitivat, așa că, elevul trebuie să –l pună în practică imediat. Profesorul poate verifica periodic eficiența acestuia.
De exemplu: Azi, rezultatele lui Andrei sunt promițătoare. Mă bucur că știe când trebuie să scrie cu literă mare, știe să scrie după dictare. E adevărat, scrie cu greșeli de ortografie și de punctuație , însă nu așa de grave și de multe ca la începutul anului școlar. A învățat lucruri noi la toate materiile, citește, e mult mai deschis, colegii se joacă alături de el. S-a schimbat și va continua s-o facă, pentru că ne are aproape, pentru că el merită o șansă . Și ce șansă!!!
Am avut momente când, atât eu cât și colegii lui am dorit să spunem STOP. Dar nu i-am spus-o niciodată…Am continuat să-l susținem. A vrut și el să renunțe, a căutat scuze,a căutat să-și găsească alte activități, s-a făcut și bolnav. L-am luat și i-am spus însă că nu accept scuze : „Azi m-ai dezamăgit, Andrei, dar nu ma descurajez. Azi nu ai reușit să-ți respecți programul.Ce zici, mâine va merge? Mâine vei reveni asupra lui?” Nu am acceptat să renunțe la program. Nu am acceptat nicio scuză.
Astfel, v-am răspuns și la întrebarea:
Trebuie profesorul să refuze scuzele elevului care nu-și urmărește cu strictețe planul de remediere a comportamentului?
Trebuie să-i pedepsim pe elevi pentru nerespectarea planului de remediere?
Răspunsul este: NU. Nu trebuie să-i pedespim sau să-i criticăm pentru întreruperea programului de reabilitare a comportamentului. Pauza poate fi, dupa caz, un mijloc eficient de implementare a măsurilor de management al clasei: „Nu pot accepta așa ceva! Haide să-ți analizăm comportamentul și să-ți găsim un alt plan în cadrul regulilor noastre.”
Lui Andrei nu i-am schimbat programul. Este fidel acestuia, întrucât nu am găsit o altă posibilitate , atâta timp cât el locuiește la țară și nu am cum să-l ajut decât în timpul cât el stă în oraș. Vorbesc de câte ori e nevoie cu bunica lui la telefon și , când aceasta vine în oraș, mă vizitează la școală. Acum încearcă să obțină tutela copilului. Ce bunică, Doamne!
Sunt un bun manager al clasei de elevi? N-aș putea să vă răspund.Aș fi subiectivă. Mă declar însă un profesor ce-și iubește elevii, un profesor ce speră că valoarea va fi recunsocută și susținută în această țară , un profesor ce crede încă în onestitate, corectitudine, muncă , dăruire , exigentă și respect.Nu vreau să întorc anii,dar, sincer, mi-aș dori ca tinerii de azi să aibă parte de acei dascăli pe care eu i-am avut, dascăli ce și-au pus amprenta asupra formării mele . Ce nobilă meserie! Ce sfinți suntem noi, dascălii!
BIBLIOGRAFIE:
Froyen,L.A.&Iverson,A.M. ,,Schoolwide and classroom management “ ,1999;