Profilul profesorului incluziv

Despre menirea dascălului se pot afirma multe, activitatea lui poate fi abordată din diferite puncte de vedere. În acest context, analiza rolului profesorului oferă posibilități multiple și complexe de studiu. Se pot întreprinde cercetări diverse și multiple care să urmărească activitatea, evoluția tânărului profesor, ajungându-se până la analiza muncii cadrelor didactice cu experiență, cu bogate realizări.

Profundele transformări înnoitoare au avut efecte considerabile asupra științelor educației, implicit a statutului și a rolului cadrelor didactice. Odată cu lansarea formală a paradigmei ,,educație pentru toți”, după anul 1990, direcțiile strategice care au impus o mai mare responsabilitate și flexibilitate a serviciilor educaționale românești, au constat în democratizarea școlii și în acțiunile de egalizare a șanselor tuturor elevilor, atribuind cadrelor didactice un nou statut și roluri multiple.

Preocupările intense ale specialiștilor din domeniul educației, în special din a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-au concretizat în găsirea unor noi soluții la provocările apărute în fața școlii, ca: dificultățile la învățătură, atitudini și comportamente problematice, clasele incluzive, absenteism, abandon școlar ș.a. Implicit, au generat preocupări pentru a găsi formule noi de solidaritate umană, căi de prospectare a unor strategii eficiente pentru stimularea progresului la toți elevii, mai ales la cei supradotați,  modernizarea învățământului și formarea cadrelor didactice.

Pedagogia ne oferă strategii şi metode de diferenţiere, individualizare şi personalizare a învăţării și nu doar abordarea frontală. Pentru a răspunde nevoilor diferite ale elevilor, profesorul incluziv este:

  • permanent la curent cu noutăţile din psihologie şi pedagogie,
  • flexibil,
  • empatic, suportiv,
  • colaborator cu elevii, ceilalţi profesori şi cu părinţii,
  • pozitiv,
  • constructiv,
  • creativ.

Pentru a lucra într-un  mediu educaţional incluziv, cadrele didactice trebuie să posede şi o serie de calităţi manageriale, pornind de la capacitatea profesorului de a planifica şi a organiza activităţile clasei, astfel încît să asigure un climat favorabil învăţării. Astfel, profesorul incluziv se va baza pe următoarele principii:

  • recunoaşterea unicităţii şi a individualităţii fiecărui elev;
  • încurajarea, valorizarea  şi acceptarea  diversităţii;
  • evaluarea comportamentului specific, fără etichete personale şi caracterizări globale ale persoanei;
  • exprimarea deschisă a încrederii în capacitatea de schimbare pozitivă;
  • încurajarea comportamentului pozitiv al elevului;
  • evidenţierea rolului respectului de sine ca premiză în dezvoltarea personal.

Printre calităţile unui profesor incluziv, dragostea pentru copii este esentială. Un bun profesor are o vocaţie interioară pentru comunicarea adecvată a informaţiei, adaptată şi individualizată, ţinând cont de potenţialul psihoindividual al elevilor săi. Atitudinea  pozitivă a profesorului îşi  pune amprenta asupra relaţiilor în clasă, iar dacă acesta le arată elevilor săi dragoste, respect şi înţelegere, procesul didactic va fi mult simplificat.

Empatia este şi ea foarte importantă când se vorbeste despre profesorul incluziv: acesta trebuie să cunoască psihologia copiilor cu CES, să ştie cum funcţionează mintea lor şi îin primul rând să poată să-i înţeleagă pe copii. Empatia înseamnă intuiţie, înţelegere, a putea să pătrunzi în lumea interioară a copilului şi a putea să privesti lucrurile (şi) din perspectiva sa. Inseamnă şi a putea să îţi cunoşti cât se poate de bine fiecare elev şi să preconizezi care dintre ei va manifesta anumite dificultăţi în anumite situaţii.

Printre calităţile unui bun profesor se află şi competenţele sociale: un profesor care ştie să comunice cu elevii săi trebuie să fie sociabil, dezinvolt, deschis, să aibă abilităţi de relaţionare dezvoltate.

De asemenea, profesorul incluziv deţine următoarele competenţe:

  • cunoaşte procesul de incluziune educaţională a copiilor cu CES şi este la curent cu schimbările produse în acest domeniu;
  • contribuie la formarea unei atitudini nondiscriminatorii a membrilor comunităţii, a cadrelor didactice, a părinţilor faţă de copiii cu CES;
  • desfăşoară activităţi de informare şi de sensibilizare ale cadrelor didactice, precum şi ale părinţilor cu referire la incluziunea educaţională;
  • acordă asistenţă familiei, cadrelor didactice în vederea incluiziunii educaţionale a copiilor cu CES;
  • contribuie la crearea unui mediu psihofizic adecvat pentru incluziunea educaţională a copiilor cu CES;
  • cunoaşte curriculumul şcolar pentru treptele de învăţământ în care sunt incluşi copiii cu CES;
  • studiază particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor cu CES şi le valorifică în cadrul activităţilor educaţionale;
  • cunoaşte necesităţile de instruire şi de educaţie ale fiecărui copil cu CES, în baza evaluării complexe şi a recomandărilor făcute de către specialişti;
  • elaborează planuri semestriale/lunare de activitate, ţinând cont de PEI-urile elevilor cu CES;
  • conlucrează eficient cu învăţătorul de la clasă/profesorul la disciplină, cu echipa multidisciplinară, cu echipa de management a şcolii;
  • elaborează/adaptează/aplică materiale didactice necesare pentru activitatea cu copiii cu CES;
  • aplică metodele de lucru cu copiii cu CES şi principiile de incluziune şcolară şi socială a copiilor cu CES.

Este evident faptul că asigurarea accesului fiecărui copil la educaţie de calitate, inclusiv a copilului cu CES, reclamă o pregătire profesională foarte bună a personalului didactic. Prin urmare, cadrele didactice trebuie să beneficieze de o gamă variată de activităţi de formare pentru a înţelege filozofia incluziunii, a conştientiza importanţa educaţiei incluzive pentru şcoală şi comunitate şi pentru a fi motivaţi intrinsec să lucreze cu copiii cu CES.

Din experienţa personală, pot afirma că profesorul incluziv asigură în clasa de elevi:

  • Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
  • Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
  • Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor;
  • Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;
  • Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea dependenţă;
  • Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă, astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;
  • Crearea unui climat afectiv, confortabil;
  • Centrarea învăţarii pe activitatea practică;
  • Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;
  • Folosirea învăţării afective;
  • Adaptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare;
  • Sprijinirea elevului să devină membru al unui grup;
  • Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi relaţionarea interpersonală (jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi sportive, de echipă);
  • Sprijin emoţional;
  • Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui de înţelegere;
  • Instrucţiuni clare privind sarcinile şi elaborarea unor programe individuale de lucru;
  • Aşezarea în prima bancă a elevilor cu deficienţe de vedere, îmbunătaţirea calităţii iluminării, adecvarea materialelor didactice;
  • Poziţia profesorului să fie astfel ca fiecare elev să-l poată vedea, iar în dialogul profesor-elev profesorul să vorbească numai stând numai cu faţa spre elevi;
  • Stabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clasă şi aplicarea lor constantă;
  • Aşezarea copiilor cu hiperactivitate şi deficit de atenţie în primele banci, astfel încât să nu le distragă atenţia restul colectivului şi să fie aşezat în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive;
  • Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;
  • Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului;
  • Să fie comentată acţiunea elevului şi nu personalitatea lui;
  • Profesorul să aprecieze limita de suportabilitate a elevului (să nu-l jignească sau umilească);
  • Profesorul să folosească o mimică binevoitoare şi o atitudine deschisă;
  • Orice activitate să fie bine planificată, organizată şi structurată;
  • Profesorul să dea dovadă de consecvenţă şi corectitudine în evaluare.

Calm, echilibru, flexibilitate, creativitate, toleranţă, deschidere la acceptarea diversităţii, identificarea celor mai bune soluţii în educaţia copilului cu CES completează profilul profesorului incluziv care trebuie să facă faţă provocărilor educaţionale din secolul XXI.

Bibliografie:
1. Gherguţ, A. (2006), “Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale”. Editura PoliromMaria
2. CREŢU, T. (2004). Psihologia educaţiei. Bucureşti: Credis;
3. CREŢU, T. (1979). Dicţionar enciclopedic de psihologie. București: Universitatea Bucureşti;
4. COSMOVICI, A. ( 1980). Metode de investigare a personalităţii. Bucureşti: Editura Academiei;
5.  VERZA, E. (1993). Psihologia vârstelor. Bucureşti: Editura Hyperon XXI.

 

prof. Cristina Brătilă

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.bratila

Articole asemănătoare