Preșcolarul și lumea minunată a poveștilor

Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.

Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preşcolarilor, permiţându-le astfel să se exprime cu uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.

Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare şi o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.

Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism, solidaritate, dreptate. Pune baza concepţiei despre lume şi viaţă.

Se înţelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu si de aceea in gradiniţă informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea reală. Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogăţirea vocabularului, la creativitate.

Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos  pentru valoare . Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța sa deosebească binele de rău, adevarul de minciună, faptele bune de cele rele; vor devenii mai atenţi , mai sensibili, încep să-si formeze pereceptele morale.

Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni, să le dezvolte discernământul în selecţia valorilor. În grădiniţa de copii se desfăşoară două tipuri de povestiri:

  • povestirile educatoarei;
  • povestirile copiilor: repovestire si povestirea creată de copii

Tematica operelor literare expuse în activitatea de povestire se diferenţiază de la o grupă la alta astfel încât la grupa mare povestirile devin mai complexe, având ca scop sesizarea planului real şi a celui ireal, stimularea creativităţii copiilor, exersarea capacităţii de comunicare.

Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în plan imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul întâmplărilor povestite, magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales modelul de vorbire şi povestire.

Audierea poveştilor permite familiarizarea copiilor cu structura basmului popular şi cu o serie de procedee imaginative ca: amplificarea (Flămânzilă, Gerilă, Zmeul), diminuarea (Degeţica, Degeţel), multiplicarea (Balaurul cu 7 capete, Capra cu trei iezi, Cei şapte pitici), aglutinarea. Descoperirea semnificaţiilor, formularea titlurilor amplifică fluiditatea şi flexibilitatea.

Repovestirea liberă se caracterizează printr-o mai mare libertate a imaginaţiei copiilor. Ei repovestesc în funcţie de preferinţă şi de receptarea afectivă. Dacă atitudinea adultului este permisivă, copilul introduce personaje noi (de cele mai multe ori întâlnite în alte poveşti), modifică întămplările, îmbogăţeşte acţiunile, propune situaţii de prevenire a unor situaţii neplăcute. Totuşi, este necesar să se asigure o succesiune logică a repovestirii şi să se acorde atenţie exprimării corecte, nuanţate.

Povestirile create de copii au evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea gândirii şi a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive.

Cele mai frecvente tipuri de povestiri create şi practicate în grădiniţa de copii sunt povestirile create pe baza unui şir de ilustraţii şi povestirile cu început dat. Tematica   poveştilor create de copii după modelul educatoarei poate fi legată de: fapte cotidiene,  întâmplări, momente trăite de copii, de familia acestora sau de prieteni; întâmplări din viaţa animalelor.

Copiii trebuie să-şi imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot  petrece în viitor, ca în lumea reală, ca în filme de desene animate ori ca în vis. Copilul este independent în expresie, îşi manifestă nestingherit iniţiativa, spontaneitatea şi fantezia inepuizabilă. Atitudinea creatoare pe care o are faţă de limbaj depinde de natura mesajului pe care îl transmite şi de posibilităţile sale intelectuale, lingvistice, afective. Povestirile lui sunt scurte, fără divagaţii, fără explicaţii întinse, oarecum incorecte dar uneori pot avea o savoare deosebită. Sunt situaţii în care, prin povestirile create, proiectează asupra personajelor, propriile sale dorinţe, preferinţe, probleme.

Un loc deosebit între modalităţile de manifestare a potenţialului creativ îl are povestirea creată pe baza unui şir de imagini. Tablourile reprezintă adevărate texte iconice pe care copilul învaţă să le citească în mod creativ. Descifrarea conţinutului nu se limitează numai la descifrarea imaginilor, ci devine chiar o adevărată creaţie verbală. După descifrarea tabloului, copiii pot pune întrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.
Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginaţia şi de a încuraja originalitatea copiilor.

În concluzie, în grădiniţa de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de cunoştinţe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului şi dezvoltării vorbirii preşcolarilor.

Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experienţa lor proprie. În acelaşi timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoţii şi li se orientează atenţia spre cele comunicate.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizaţi cu structura limbii române, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii şi a gândirii lor.

Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi povestirilor, le ascultă cu aceeaşi plăcere chiar daca sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult. Prin poveşti, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să-şi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Cu ajutorul lor, se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite (căţeluşul, iepuraşul) sunt întotdeauna bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
Atitudinea copiilor faţă de conţinnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeaşi pe parcursul perioadei preşcolare. Preşcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conţinutul basmului, ca şi când acesta ar corespunde realităţii (scaunul şi masa desenează, urşii vorbesc,etc).Cunoştinţele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.

De asemenea, spiritul critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică faţă de conţinutul fantastic al basmelor începe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o distincţie între fictive şi real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preşcolarii reţin şi redau mai uşor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experienţa proprie. Chiar şi atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcţia experienţei lor de viaţă. La vârsta amintită, imaginaţia copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelaţie cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Se dezvoltă intens funcţia analitică a scoarţei cerebrale, se perfecţionează funcţia reglatoare a limbajului şi creşte rolul inhibiţiei condiţionate. Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acţiune a imaginaţiei, creşterii gradului său de creativitate. Cunoştinţele copilului devin mai precise şi mai sistematice. Toate aceste schimbări creează noi posibilităţi de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind şi povestirile.

În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă, coerentă şi expresivă.

În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992.
Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară Clujeană,2006.
Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Bratu, B., Creativitatea copilului,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
Rawlinson, G., Gândirea creativă şi brainstorming, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998.
Roşca, Al.şi colaboratorii, Creativitate, nivele, programare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.

Accesări: 376

Articole asemănătoare