Predarea literaturii prin valorificarea experienței de viață a elevilor

A învăța pe alții, indiferent despre ce domeniu sau subiect este vorba, nu este niciodată ușor. Pentru că procesul de predare nu se rezumă doar la ”recitarea” unor cunoștințe pe care cel ce învață trebuie să le reproducă fidel; el este mai complex de atât. A preda eficient, ca profesor, presupune să comunici informații într-o manieră accesibilă, atractivă, să formezi elevilor competențe și abilități practice pentru a putea nu doar să înțeleagă cele transmise, ci și să opereze cu conținuturile predate de cadrul didactic.

Clasele sunt aglomerate, elevii au nevoi, capacități intelectuale și personalități diferite, didactica modernă promovează interdisciplinaritatea, predarea conform stilurilor de învățare. Sunt provocări pe care societatea modernă le impune învățământului și care au devenit necesare în condițiile în care conținuturile programei și procesul de învățare trebuie raportat la experiențele și orizontul elevului. Este greu să convingi elevii de necesitatea și utilitatea anumitor discipline din planul cadru dacă nu le arăți cât de mult le poate influența viața sau pot fi de ajutor în contexte din viața reală. Fiecare disciplină are aplicabilitate practică, cadrul didactic are obligația să o dezvăluie elevului, predarea nu se face doar pentru a urma o programă, ci și pentru a ancora cunoștințele în lumea reală, cea în care trăiește elevul.

Studiul literaturii române este adesea privit cu desuetudine de elevi, care consideră, nu de puține ori, că nu au nimic în comun cu acțiunile sau personajele din operele literare. Întrebați dacă au ceva în comun cu personajele operelor pe care le studiază, cei mai mulți elevi se grăbesc să spună că nu: ”Harap-Alb este un personaj de basm, ce puncte comune aș putea avea cu el?”, ”Ghiță este cârciumar, eu sunt elev, nu ne asemănăm deloc”, ”Ion este un țăran iubitor de pământ, eu locuiesc la oraș, nu am treabă cu pământul”. Sunt câteva răspunsuri pripite pe care le dau elevii gândind superficial despre personaje și operele literare. Convingerea celor mai mulți elevi este că operele din programă sunt menționate acolo pentru că așa trebuie, pentru că sunt subiecte de examen și ….cam atât. Nu încercă să găsească altă motivație a prezenței lor în studiul la clasă. Aici intervine cadrul didactic ce trebuie să orienteze studiul operei literare nu doar spre elementele de teorie literară, naratologie sau vocabular, ci și pentru a evidenția relevanța și sensurile acesteia pentru viața reală, dincolo de suprafața textului. Metodele alese de profesor trebuie să-i ajute pe elevi să descopere sensurile adânci ale poveștii, problematica ei, modelul sau contramodelul de acțiune pe care îl oferă.

Studiul literaturii corespunde formării unor competențe ce vizează educația morală, estetică, civică și interculturală a elevilor. Personajele textelor studiate sunt menite a aveau un anume impact (comportamental atitudinal, decizional etc. ) asupra elevilor: fie găsesc modele pozitive de acțiune, fie contraexemple, cu care nu rezonează și care determină atitudinea critică. Specialist mare fără orizont mare nu există. Orizont mare fără limbă şi literatură maternă, nici vorbă. Numai literatura şi arta dezvoltă mintea, sensibilitatea, spiritul omului. Literatura şi arta formează tot ce e frumos în creierul nostru. (C-tin Arseni) Literatura activează funcția productivă a gândirii, spiritul critic și argumentativ, dar pentru a ajunge la aceste operații cadrul didactic trebuie să organizeze procesul de predare-învățare-evaluare sub forma unui dialog între elevi și opera literară.

O metodă didactică prin care se poate realiza acest deziderat este situația de opțiune morală (cf. Constantin Șchiopu). O situaţie de opţiune morală trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: să aibă un caracter de problemă, să conţină un conflict, o dilemă în faţa căreia se află personajul, să reprezinte unul dintre cele mai tensionante momente ale operei, să propună soluţii alternative ale problemei, acestea reflectând diverse niveluri de dezvoltare morală a elevilor, să conţină un caz relevant şi interesant pentru elevi, să permită elevilor posibilitatea de a lucra individual, în colectiv şi de a fi antrenaţi într-un joc instructiv pe roluri. Un model de utilizare a acestei metode ar putea fi aplicat în cazul personajului Ghiță din nuvela ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Ghiță este un om harnic și cinstit, de meserie cizmar, care trudește pentru binele familiei sale. În acest scop decide să devină cârciumar și ia în arendă hanul Moara cu noroc, pentru a câștiga mai bine și a asigura traiul familiei sale (soția Ana, soacra și doi copii), lucru pe care nu îl putea face din meseria de cizmar. O vreme lucrurile merg bine, dar totul se schimbă atunci când la han apare Lică, căpetenia porcarilor, care este de fapt, un fel de stăpân al locurilor și care ascunde multe fărădelegi. El îi dă de înțeles lui Ghiță că, fără acordul său, nu va putea rămâne la han. Deși este conștient de pericolul reprezentat de Lică, Ghiță se întovărășește cu el, ceea ce duce la pierzania lui și a familiei sale. Problematica morală pusă în discuție se poate formula astfel:

Cum ar fi putut să procedeze Ghiță pentru a evita finalul fatal?

Soluţii:
a) Ar fi putut să plece de la han, evitând orice contact cu Lică;
b) Ar fi putut să îl denunțe pe Lică atunci când avea dovezi, nu să îi devină complice;
c) Putea să caute alte modalități de a se îmbogăți, renunțând la han;
d) Să îi fi spus de la început lui Lică, direct, că nu vrea să aibă de a face cu el și să rămână ferm;
e) Să comunice cu Ana, mărturisindu-i în ce s-a implicat și să caute împreună o soluție;
f) Să se predea jandarmilor, mărturisind nu doar faptele sale, ci și fărădelegile lui Lică, al cărui complice a fost.

Sau Este Ghiță vinovat de prăbușirea sa morală și a familiei sale?

a)     Da, în totalitate deoarece……………………………….
b)    Nu, pentru că fiecare individ…………………………………
c)     Doar parțial pentru că……………………………………………

O altă posibilitate de a dezbate mesajul operei Moara cu noroc de Ioan Slavici este o adaptare a jocului de rol: elevii își pot asuma un rol, Ana, Ghiță, Lică și să încerce să explice mobilul care îl determină pe fiecare să acționeze astfel.

De asemenea, profesorul poate sugera o altă direcție a discuției: să le ceară elevilor să argumenteze ce anume a dus la distrugerea vieții personajelor – banul (dorința de înavuțire), lipsa de caracter a personajelor, presiunea socială, starea materială precară.

Ca o concluzie a discuțiilor despre mesajul operei, elevii pot fi puși în situația de a explica în ce fel ar fi procedat ei dacă s-ar fi aflat într-o situație precum cea a lui Ghiță:

a) Ce decizie ai fi lua pentru a-ți îmbunătăți traiul? Ce consecințe crezi că ar fi avut opțiunea ta pe viitor?
b) Ce ai fi făcut, în locul lui Ghiță, la intervenția lui Lică în viața ta?
c) Ce decizie ai fi luat când te-ar fi cuprins remușcările?
d) Cum ai fi procedat pentru a evita întovărășirea cu Lică?

Sunt exemple de activități care stimulează gândirea critică a elevilor, simțul moralității, capacitatea de empatizare, de a anticipa, raportându-se la situații realiste, la decizii sau opțiuni cu valoare moralizatoare.

O altă metodă didactică ce poate face apel la experiența de viață a elevilor este problematizarea. Ea presupune crearea unei probleme care să stimuleze gândirea independentă a elevului, nașterea unei situații conflictuale care se cere rezolvată, care să pună elevul într-o dilemă. Un exemplu de abordare ar putea fi conceperea unui material conflictual pe baza romanului Ion de Liviu Rebreanu:  Observați conflictul interior ce îl macină pe protagonistul Ion – lupta între dorința de avere și iubirea pentru Florica. Urmează apoi întrebarea-problemă: Protagonistul își sacrifică iubirea, pentru a-și îmbunătăți starea materială. Considerați că dobândind multe pământuri Ion este un câștigător? O altă variantă de întrebare-problemă ar putea determina elevii să relaționeze alegerile lui Ion cu opțiunile personale ale elevilor: Consideri că ar fi moral ca un om care își dorește ceva foarte mult să se folosească de alții pentru a obține ce își dorește? sau Pentru ceva ce îți dorești extrem de mult, ai fi capabil să sacrifici ceva sau pe cineva foarte important pentru tine?

O metodă care face apel tot la capacitatea intelectuală a elevilor de a gândi logic, de a discerne între moral/imoral, acceptabil/ inacceptabil din punct de vedere al principiilor, poate fi metoda blazonului modern propusă de Marilena Pavelescu. Autoarea imaginează blazonul ca o bicicletă în care fiecare componentă reprezintă o întrebare. Metoda se poate pliază foarte bine pentru activități ce vizează perceperea unui personaj literar și înțelegerea comportamentului acestuia. Un exemplu de aplicare a blazonului modern în cazul personajului Otilia din romanul Enigma Otiliei de George Călinescu.

Ghidonul

Ce o ghidează pe Otilia? (răspuns posibil: dorința de libertate, sentimentele, generozitatea)

Roata din faţă

Pe ce îşi sprijină ea acţiunea? (pe calităţile sale, pe ajutorul altor personaje, pe mediul/circumstanţele propice etc) (răspuns posibil: pe generozitate, pe sentimente, pe Pascalopol

Pedalele

Asupra cui se răsfrâng acţiunile Otiliei? (răspuns posibil: asupra lui papa – moș Costache, asupra lui Felix)

Lanţul

In viaţa căror personaje determină Otilia apariţia unor modificări? (răspuns posibil : Felix, moș Costache, Pascalopol)

Roata din spate

Ce o propulsează, care sunt personajele care o susţin? (răspuns posibil : Felix, Pascalopol, moș Costache – într-o oarecare măsură)

Şaua

Ce o ajută să-şi menţină echilibrul/sau ce-o determină să şi-l piardă? (răspuns posibil : Pascalopol îi conferă un echilibru financiar, Felix pare să îi confere echilibru afectiv, clanul Tulea tinde să o destabilizeze sufletește prin jigniri și calomnii).

Ochiul-de-pisică

Ce adevăruri i se descoperă; ce/cine îi arată că a procesat corect/greşit; cine/ce îi deschide ochii cu privire la modalitatea de acţiune?’’(răspuns posibil : adevărul  pe care îl descoperă este că ea și Felix nu se potrivesc și ar trebui să aibă drumuri diferite; comportamentul correct și principal al lui Felix îi relevă decizia pe care ar trebui să o ia)

Această metodă apelează la gândirea logică a elevilor, dar și la capacitatea lor de empatizare cu personajul, stimulându-i să se pună în locul personajului, să își imagineze care ar fi resorturile acțiunii acestuia sau cum ar proceda în locul personajului, descoperind o viziune ce îi va dirija gândirea spre deprinderea unor valori morale.

Și textul liric se poate studia prin raportarea la experiența personală a elevilor. Prin întrebări și sarcini bine alese, profesorul poate activa nivelul productiv al gândirii critice în momentul în care elevul descoperă în textele lirice acele categorii sau situații cu care se poate identifica. Pe parcursul analizei literare, profesorul trebuie să implice pe elev la îndelungate observații, dezbateri și confruntări ca, în cele din urmă, mesajul transmis să devină şi operaţionabil. Spre exemplu, textul La lecție de Marin Sorescu poate fi abordat nu doar ca un discurs liric specific neomodernismului, ci și din perspectiva valorii personale pe care o poate conferi elevul textului. Astfel, de la interpretarea sensului denotativ al titlului ca lecție didactică, la școală, se poate migra către sensul conotativ, acela de lecție de viață. O activitate potrivită pentru o secvență de asigurare a feedback-ului în cadrul proiectării didactice, ar putea fi ca elevii să noteze fiecare o lecție de viață pe care au învățat-o din propria experiență și la care, asemeni eului liric, ”au promovat” sau ”au rămas corigenți”.

Educația bazată pe metode precum cele enumerate, ridică întrebări la care elevul va trebui să găsească răspunsuri și interpretări personale având ca efect nu doar deschiderea textului și a activităților către lume, ci și nuanțarea lecturii. Asemenea activități asigură un echilibru între viața reală și conținuturile predate și în același timp îi vor ajuta pe elevi să să fie pregătiți pentru întâmpinarea sarcinilor societății actuale, să își dezvolte raționamente intelectuale, estetice, critice.

Bibliografie:
Arseni, N., Constantin, articolul din ”Flacăra”, nr. 11/ 9 martie, 1974, p. 4.
Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii romane- ghid pentru susţinerea examenelor de definitivare şi de acordare a gradelor didactice, 2010, Editura Corint, Bucureşti, p. 271.
Șchiopu, Constantin, Procedee de valorificare a textului literar: situaţia de opţiune morală, revista ”Limba română”, nr. 1-3, anul XIV, 2004, disponibil la http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2193 .

 

prof. Mădălina Vlădescu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/madalina.vladescu

Articole asemănătoare