Predarea integrată – strategie modernă în învățământul primar

Transformările petrecute în ultimii ani în societatea româneasca impun instituţiilor şcolare noi exigenţe în pregătirea tinerei generaţii. Având responsabilitatea de formare a cetăţenilor, şcoala este nevoită să se adapteze permanent rapidelor schimbări economice şi sociale, care influenţează hotărâtor concepţia privind rolul sistemului de învățământ.

Învățămantul tradițional avea ca obiectiv principal transmiterea de cunoştinţe de la profesor spre elevi. Învăţarea se rezuma la însușirea şi reproducerea unor cunoştinţe considerate de profesor ca fiind necesare pentru cultura lor generală. Atât gândirea,cât si acţiunea elevilor erau direcţionate şi dirijate în mod riguros din exterior.Nu se încuraja cercetarea şi descoperirea,cel mai important fiind exerciţiul reproductiv. Experienţa de viaţă a elevilor şi realitatea concretă erau ignorate total.

Pentru a depăși asemenea abordări unilaterale în învăţământul modern, elevii devin subiecţi activi ai propriei lor formări. În sens modern, educația se bazează pe achizițiile psihologiei dezvoltării copilului și urmărește dezvoltarea tuturor calităților potențiale ale acestuia. Cercetările contemporane  în ceea ce privește dezvoltarea ne spun că, persoane diferite se dezvoltă în ritmuri diferite și că, există perioade critice individualizate de dezvoltare.

Copilul învață prin descoperire în interacțiunea sa cu mediul. Interacțiunea sa cu mediul și motivația explorării sunt  cultivate de pedagog. Metodele și mijloacele de explorare și cunoaștere ale copilului sunt individuale, adesea chiar neașteptate, originale.

Pentru a putea realiza aceste schimbări în învățământul românesc s-a impus cu necesitate   o nouă manieră de abordare a curriculumului și anume,a apărut curriculum integrat. Acest curriculum integrat a apărut ca răspuns la cerinţele societăţii, la marile schimbări care au loc in societatea românească.

Termenul de curriculum integrat sau de instruire integrată se referă la o anumită modalitate de predare, de organizare si planificare a instruirii care produce o interrelaționare a disciplinelor sau a obiectelor de studiu, astfel încât vine în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale elevilor, ajută la crearea de conexiuni între ceea ce învaţă elevii si experienţele lor.

La nivelul curriculumului, integrarea înseamnă stabilirea de relaţii clare de convergentă între cunoştintele, deprinderile, competenţele si valorile care îşi au bazele în interiorul unor discipline şcolare distincte. Integrarea este un proces divers si complex, care merge progresiv de la modelul clasic disciplinar până la disoluţia totală a barierelor disciplinare, transdisciplinaritatea. Problemele concrete de viată, ce trebuie rezolvate zi de zi, au un caracter integrat si nu pot fi soluționate decât apelându-se la cunoştinţe, deprinderi, competenţe ce nu sunt încadrate în contextul strict al unui obiect de studiu. Pentru ca elevii zilelor noastre să facă faţă solicitărilor lumii contemporane, trebuie să le formăm capacitatea de a realiza transferuri rapide si eficiente între discipline, de a colecta, sintetiza si de a pune la lucru împreună cunoştintele dobândite prin studierea disciplinelor scolare. Abordarea transdisciplinară este cea mai recentă orientare privind reforma conţinuturilor, prin care se încearcă o modalitate de organizare a acestora, care aduce o schimbare de optică în ceea ce priveşte raportul dintre conţinutul învăţării şi elev.

Transdisciplinaritatea presupune abordarea integrată a curriculumului prin centrarea pe probleme ale vieţii reale, pe problemele importante, aşa cum apar ele în contextual cotidian, cu focalizare pe identificarea de soluţii, rezolvarea de probleme ale lumii reale, în scopul dezvoltării competenţelor pentru viaţă. În prezent se pune accent nu pe asimilarea unui volum enorm de cunoştinţe, ci pe calitatea lor, iar calitatea înseamnă a-l face pe copil să pătrundă în inima demersului ştiinţific, să-şi pună mereu întrebări. Astfel stabileşte punţi între diferite cunoştinţe, între acestea şi semnificaţia lor pentru viaţa noastră, între acestea şi posibilităţile interioare ale copilului. O asemenea perspectivă transcede disciplinele, subordonându-le omului pe care vrem să-l formăm. Ca urmare, disciplinele nu mai constituie punctul de focalizare al formării, ci furnizează situaţii de învăţare. Astfel, învăţarea devine un proiect personal al elevului fără a neglija însă îndrumarea şi orientarea învăţătorului care rămâne totuşi managerul situaţiilor de învăţare.

Putem face învăţarea mai interesantă, reflectând lumea reală, creind un mediu cu o varietate mai largă de stimuli şi condiţii, determinând elevii să participe activ pe tot parcursul activităţilor şi făcând ca activitatea să devină o acţiune practică, cu o finalitate măsurabilă. Activitatea transdisciplinară ne face să renunţăm la instruirea informal-frontală şi elevul sau grupul de elevi să devină centrul în jurul căruia să graviteze întreaga desfăşurare a activităţii didactice. Putem grupa într-un singur generic obiective ale mai multor discipline planificate în cursul săptămânii în cadrul unor scenarii de activităţi zilnice, astfel ca unităţile de învăţare ale disciplinelor să se contopească în teme de activităţi transdisciplinare. În acest fel, elevul nu mai trece prin secvenţe de învăţare separate în discipline diferite ci, aceiaşi noţiune o poate aborda în mai multe moduri, conducând la o mai bună formare în modul şi în ritmul propriu al fiecărui elev. El devine actorul activ în rolul principal al acţiunii: imaginează, construieşte, cercetează, creează şi transpune în practică, găsindu-şi singur mijloacele din ceea ce i se oferă, originalitatea constând în aceea că nu preia modelul învăţătorului. Competiţia trece pe un plan secundar, prioritară devenind colaborarea, munca în echipă, bazată pe sprijin reciproc, pe toleranţă, pe efort susţinut din partea tuturor, îndreptat către acelaşi scop.

În concluzie putem spune că, activitatea integrată se dovedeşte a fi  cea mai bună soluţie pentru o mai bună corelare a activităţilor de învăţare cu viaţa societăţii, cultura și tehnologia didactică. Prin uramare integrarea conținutirilor școlare este o necesitate și un deziderat. Strategiile de predare/învătare integrată, precum şi nivelurile la care aceasta se realizează sunt condiţionate de o multitudine de factori, de natură obiectivă dar şi subiectivă. În dorinţa noastră de a fi moderni însă, de a inova practica şcolară, trebuie prudenţă, întrucât echilibrul între extreme (diferenţiere pe discipline sau integrare totală) se pare că este soluţia cea mai eficientă. Se impune, însă, ca şi în plan teoretic să stăpânim conceptele, pentru a nu pretinde că predăm interdisciplinar, când de fapt realizăm altceva.

Bibliografie:
1) Cucoş Constantin – ,,Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire’’, Ed. Polirom, Iaşi 2002         2)Joiţa Elena ( Coordonator ), E. Frăsineanu, M. Vlad, V. Ilie – ,,Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară’’, Ed. Arves, Craiova, 2003
3) Ionescu, M., Radu I.-,, Didactica modernă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
4) Bocoş, M., Chiş, V-,, Abordarea integrată a conţinuturilor curriculare, particularizări pentru învăţământul primar”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj –Napoca, 2012
5) Bocoş, M.-,, Teoria curriculumului. Elemente. Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2008

prof. Sanda-Mariana Iga

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/sanda.iga

Articole asemănătoare