Povestirea, ca metodă de învățământ, face parte din categoria metodelor expozitive, fiind o expunere orală, sub formă de narațiune, prin intermediul căreia sunt ilustrate fapte, întâmplări, fenomene ale naturii, peisaje geografice. Povestirea, ca formă de activitate organizată, reprezintă un „instrument” cognitiv de comunicare și expresie, cu valențe formative și informative. Calitatea vorbitorului, a modului de povestire este dată de utilizarea formelor de stil, de „culoarea” vocabularului, de capacitatea lui de a pătrunde în mintea și inima ascultătorilor, de a-i face să trăiască povestea alături de eroii povestirii.
„Ce neașteptată și totuși limpede înscrisă în om este prezența celor două forme de devenire, până și în acest produs al societății care e limba. Dacă înțelegi că în cuvinte se poate concentra întreaga lucrare a limbilor, așa cum lucrările felurite ale gândirii se concentrează în concept, atunci poți vedea în câte un cuvânt o adevărată devenire întru ființă.” (Noica, C., 1978, p.188)
„Povestirea ca specie epică în proză, este o narațiune literară de dimensiuni reduse, care conține un fond liric. Fiind cea mai veche specie cultă, povestirea își are originea în folclor, din care a împrumutat culoarea, nostalgia pentru trecut, forța imaginativă și umorul.” (Ștefănescu, C, 2009)
Povestea satisface preșcolarului nevoia de afectivitate, le stimulează imaginația și creează situații de exersare a capacității de comunicare. Importanța povestirii constă în faptul că le furnizează copiilor diverse informații despre aspecte ale vieții, natura înconjurătoare, le dezvoltă procese psihice precum gândirea logică, datorită succesiunii evenimentelor redate în poveste, imaginația, prin prelucrarea reprezentărilor și a experienței cognitive, ducând la crearea de imagini noi, memoria prin reținerea desfășurării evenimentelor, atenția, prin reținerea numelor personajelor, a faptelor, a unor versuri sau expresii, îi familiarizează pe copii cu structura limbii, cu expresivitatea ei; are o valoare etică deosebită, contribuind la formarea conștiinței morale influențând formarea dezvoltării personalității preșcolarului, contribuind la dezvoltarea creativității, inteligenței, caracterului și aptitudinilor.
Povestirile se clasifică în două categorii și anume povestirea educatoarei și povestirile copiilor. Prin povestirile educatoarei, se desfășoară activități de expunere orală sau lectura unor opere literare ale unor autori cunoscuți ori elaborate de educatoare. Acestea se pot inspira din lumea copilăriei, a animalelor, a plantelor, ori fenomene ale naturii etc. Tematica poveștilor trebuie să fie accesibilă vârstei preșcolarilor, atractivă, să transmită trăiri și sentimente pozitive, să conțină versuri sau dialoguri repetitive ori cântece scurte. La grupa mare, poveștile trebuie să fie mai complexe, cu mai multe personaje, planul real și cel imaginar contopindu-se în mare măsură.
Povestirile copiilor pot avea diferite forme: repovestiri, povestirea după modelul educatoarei, povestiri cu început dat, povestiri după un plan, povestirile despre o jucărie.
Prin repovestire, copiii trebuie să reproducă conținutul poveștilor audiate anterior, în scopul formulării deprinderilor de a expune cursiv și logic evenimentele și de a-și exersa limbajul contextual și monologat. Prin acest tip de activitate, atenția este centrată pe preșcolar. Reușita acestor activități este condiționată de modul în care copiii și-au însușit conținutul poveștii. Educatoarea constată modul în care copiii cunosc textul poveștii în ordinea cronologică a desfășurării evenimentelor, corectează greșelile de exprimare sau de conținut, solicită copiii în repovestire, în funcție de particularitățile proprii. Repovestirile joacă un rol deosebit de important în pregătirea pentru școală a preșcolarilor deoarece îi învăță tehnica memorării și reproducerii, le îmbogățește vocabularul activ cu cuvinte și expresii noi, le formează capacitatea de a se exprima liber, cursiv și coerent, îi familiarizează cu limbajul contextual. Acestea pot fi pe baza unui material ilustrativ, pe baza unui plan de idei sau liber.
Povestirile după modelul educatoarei au rolul de stimulare a imaginației și dezvoltă exprimarea copiilor. Subiectul trebuie să fie simplu și clar, având ca subiect întâmplări apropiate de experiența de viață a preșcolarilor, întâmplări trăite de copii sau din lumea animalelor.
Povestirile cu început dat sunt activități în care rolul preșcolarului este acela de a continua după un plan creat independent, din imaginație. Astfel se stimulează creativitatea, imaginația, gândirea, limbajul. Pentru o bună desfășurare, aceste activități trebuie să debuteze prin prezentarea locului, a timpului acțiunii și a personajelor principale și să se oprească după expunerea intrigii. Copiii vor fi direcționați de educatoare, prin conversație spre diverse direcții de desfășurare a evenimentelor, stimulându-le imaginația și creativitatea.
Povestirile după un plan sunt activități ce pot viza întâmplări specifice basmului sau povestirilor cu subiecte din viața cotidiană.
Prin povestirile despre jucării, copiii au sarcina de a închega o narațiune simplă, de a înlănțui logic o serie e evenimente, exprimându-se în manieră proprie, jucăria fiind personajul principal. Această formă de activitate stimulează în cel mai înalt grad imaginația copilului.
Pornind de la conținutul poveștilor, cu materialul intuitiv sau în absența acestuia, se pot desfășura jocuri didactice de dezvoltare a vorbirii: „Cine a venit la noi?” – recunoașterea personajelor din povești cu trăsăturile specifice, cu reproducerea unor acțiuni ale acestora: „La televizor” – recunoașterea și denumirea poveștilor după imaginile prezentate pe ecran și reproducerea scenei respective, însoțită de dialogul dintre personaje; „Povești încurcate”; „Oprește-mă dacă greșesc!”; „Stop” .Pentru vorbirea dialogată, jocul „Telefonul”; „La magazin”; Jocul „La plimbare” stimulează vorbirea dialogată, folosind propoziții interogative și enunțiative (Ștefănescu, C., 2009).
Poveștile, povestirile și basmele sunt primele opere literare cu care copilul intră în contact. Marele interes al lor este pentru poveștile cu animale, gen „Capra cu trei iezi”; ,„Ursul păcălit de vulpe”, „Motanul încălțat” ș.a. Lumea acesta plină de farmec a animalelor îl fascinează pe copil, prin felurite personaje: lupul cel lacom și crud, iepurele cel fricos, vulpea cea șireată ș.a. „Între basm și poveste nu există deosebiri esențiale: în primele domină fantasticul, pe când în celelalte el ocupă un loc secundar sau este înlocuit, uneori, cu elemente din recuzita superstițiilor. În basm, deși caracterul dominant este fantasticul, inițial motivele de inspirație au fost aspectele vieții” (Goia, V., 2008, p.90).
Jocurile de creație cu subiecte din povești și basme sunt foarte îndrăgite de copii. Pentru eficiența lor trebuie ca textele poveștii trebuie să fie accesibile vârstei preșcolarilor, să conțină suficiente dialoguri între personaje, cunoașterea temeinică a conținutului poveștii de către copii La grupa mare, preșcolarii manifestă multă rigoare față de conținutul poveștii și se declară nemulțumiți față de cei care se abat de la linia firească a textului. Preșcolarii mari sunt capabili să inițieze singuri, fără intervenția educatoarei astfel de jocuri, să-și repartizeze singuri rolurile.
Prin dramatizări se redă conținutul poveștii prin dialog, sub îndrumarea educatoarei. Pe plan psihologic, preșcolarii-interpreți trăiesc momente deosebite în procesul redării pe roluri a conținutului poveștii, atunci când reușesc să redea în mod adecvat conținutul poveștii. „Dramatizările nu se confundă cu jocurile-dramatizări. Acestea din urmă sunt variante ale jocurilor de creație. Ele se organizează și conduse ca orice joc de creație cu subiecte din viața cotidiană. Dramatizările sunt tot „jocuri”, dar jocuri de o construcție aparte. Ele sunt transpuneri scenice ale unor scenarii elaborate de specialiști sau de educatoare talentate, după poveștile populare sau după cele create de scriitori clasici” (Barbu, H. 1994, p.64).
Dramatizările sunt puse în scenă cu prilejul unor evenimente deosebite precum serbări, evenimente din viața grădiniței, sărbători religioase, realizate într-o manieră artistică. Dramatizările au nevoie de o pregătire prealabilă și anume familiarizarea cu textul poveștii sau basmului , prin povestiri, repovestiri, comentarea anumitor scene, interpretarea unei replici, familiarizarea acestora cu conținutul poveștii prin intermediul jocurilor-dramatizări, aprofundarea conținutului acestora, repetiții cu decor adecvat, costumații și joc de scenă.
Deoarece aceste activități presupun o pregătire prealabilă sistematică, se impune o planificare a lor pe termen lung, ce se corelează cu activitățile de povestire, prin cultivarea expresivității limbii, folosirea mimico-gesticulației în exprimare, socializarea prin intercomunicare, dar și dezvoltarea vorbirii prin activități de redare a conținutului prin mijloace proprii de exprimare, pronunția corectă a cuvintelor, înțelegerea sensului figurat al cuvintelor și expresiilor din poveste, dezvoltarea fluidității exprimării verbale (Barbu, H., 1994). Majoritatea lingviștilor au concluzionat că apariția și dezvoltarea limbajului constituie un pas important pentru „puiul de om” spre devenirea propriu-zisă. Acesta nu se poate deprinde decât prin comunicare cu cei din jur, ascultând și răspunzând, de aici și dependența calității limbajului de cel al mediului în care crește copilul. Preșcolaritatea acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și capacitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă, prin intermediul Domeniului Limbă și Comunicare. Se consideră că prin ascultare și exprimare în situații de grup, preșcolarii își îmbogățesc experiențele, urmărindu-se ca aceștia să reușească să vorbească cu încredere, clar și fluent, adaptându-și exprimarea la nivelul interlocutorului.
Mediul grădiniței trebuie să ofere diferite contexte de comunicare prin care preșcolarul să se exprime și să utilizeze activ mijloacele de comunicare. Astfel că studiul operelor literare „rafinează gândirea și limbajul acestora, extinde capacitatea lor de a înțelege situații interpersonale complexe și aduce o contribuție importantă la dezvoltarea capacităților de evaluare” (Preda, V., 2009, p.10).
Bibliografie
1. Barbu H., Popescu, E., Șerban, F. (1994). Activități de joc și recreativ- distractive. BUCUREȘTI: EDP., R.A.
2. Noica C., (1981). Sentimentul românesc al ființei. București: Ed. Eminescu.
3. Preda, V., Dosa, D.(2009). Lecturi educative pentru preșcolari. Petroșani: Ed. Tehno-Art
4. Ștefănescu, C. (2009). Didactica activității instructiv-educative din grădiniță. Focșani: Ed. Terra.
5. Preda, V. Dumitrana, M. (2005). Programa activităților instructiv-educative în grădițele de copii. București: V&I Integral.
6. Ionescu, M, Anghelescu, C, Boca, C, Herseni, I., Popescu, C., Statva, E., Ulrich, C., Novach, C( 2010) -Repere ale creșterii și dezvoltării copiilor de la naștere la 6/7 ani .