Poveste de familie (Studiu de caz)

Ana, un copil inteligent – primul lucru care-mi vine în minte când o privesc. Este o prezenţă vie, curioasă, nonconformistă, se plictiseşte uşor şi caută mereu posibilităţi pentru deschiderea perspectivelor. La alegerea acestora însă nu se prea pricepe – motiv pentru care diriginta ei a considerat ca fiind necesară consilierea psihologică. Dintr-o mare dorinţă de căutare şi regăsire de sine, a sensurilor şi momentelor pline de energie şi pasiune, provocatoare pentru suflet dar mai ales pentru mintea ei antrenată în descifrarea enigmelor, Ana manifestă o predilecţie deosebită pentru un anumit gen de relaţii. Ea caută fără excepţie compania elevilor mai mari, rebeli sau independenţi în gândire, cum spune ea.

Deşi este într-a VIII-a, are prieteni din clasele terminale de liceu cu care îşi petrece cât mai mult timp posibil. La ore pare dezinteresată, distrasă de alte preocupări ce par să transceadă timpul încremenit în plictiseală, un spaţiu prea îngust pentru celebrarea frumuseţii. Aşteaptă cu nerăbdare terminarea orelor sau pleacă mai devreme, fericită să-şi regăsească prietenii – adevăratele înaripate ale infinitului. Experimentarea libertăţii a devenit pentru ea preocuparea esenţială, şi nu doar libertatea de spirit. Îşi împinge propriile graniţe, limitele ignoranţei, limitele cunoaşterii, ale prejudecăţilor, dar şi limitele standardelor şi normelor sociale pe care le găseşte doar constrângătoare. Citeşte mult.

În grupul de prieteni, încearcă cu disperare să lege promisiunea elegantă a scriitorilor de cadrul permisiv al nonconformismului. Fericirea mult visată prinde viaţă din experimente care de care mai sofisticate, bizare, incitante, iar prietenii, fervenţii susţinători ai zborului, conferă garanţia înălţimii. Responsabilă doar de propria ei devenire socială, disperată să-şi confirme valenţele intelectuale, dar nu prin note, ci prin strategii de marketing, ajunge să-şi vândă propria identitate politicii de grup. La solicitarea noastră, mama devine interesată de turnura pe care a luat-o viaţa fiicei ei, dovadă în acest sens fiind şi marea de absenţe şi note proaste. Deşi pare depăşită pe moment, Ana reuşeşte de fiecare dată să amelioreze situaţia, mai bine spus să păcălească, perfect conştientă de abilităţile ei de înţelegere şi memorare, copiere la o adică şi conexiunile sociale care-i aduceau scutirile necesare fără măcar să vorbească personal cu medicul. În aceeaşi manieră cool reuşeşte să convingă şi părinţii că poate recupera şi că poate să se îndrepte pe calea cea bună. Ca replică a abordărilor, potrivit aş spune – seductive, mama ne garantează dezvoltarea unei relaţionări mai apropiate, mai deschise şi implicit mai eficiente cu fiica ei, drept pentru care, mulţumind pentru ajutor, ne recomandă întreruperea activităţii de asistenţă psihologică.

Clasa a IX-a. Seducţia zborului fără paraşută. Aripi frânte de însăşi garanţia înălţimii. Droguri. Prostituţie. Şantaj. O bunică lucidă, poate prea lucidă pentru marile promisiuni ale iluziei, strică ploile fatalităţii. Ascensiunea în jos se demască acum chiar şi pentru Ana. Captivă în cuşca neputinţei şi a groazei se dezice acum de propria ei aroganţă. Terorizată permanent, îşi trăieşte clipă de clipă agonia, căutându-şi salvarea chiar în braţele călăului. Decapitarea inteligenţei o face bezmetică, stupefiantele însă îi distrug şi ultima speranţă pentru a-şi mai putea recăpăta controlul. În afara propriei lumi se zbate. Între ruşine şi teroare, iluzie şi scârbă, se lasă condusă ca o marionetă, ca o păpuşă de cârpă, murdară, folosită mult prea mult în jocul oribil al înrobirii. Despre şcoală nici nu mai poate fi vorba. Despre consiliere… nici atât. Problema optimizării ei capătă acum o cu totul altă perspectivă, aceea a dezrobirii. Bunica este singura care ştie, înţelege, simte cu adevărat gravitatea problemei. Încearcă cu disperare să pătrundă misterul acestei ascensiuni în jos, adevăr crud în care Ana căuta odată, cu acceaşi diperare, eliberarea sa către înalt. Părinţii proaspăt divorţaţi, preocupaţi să-şi savureze râvnita lor victorie, aleargă şi ei spre libertate. Dar libertatea are preţ. Ana îi umple de remuşcări, resentimente, îi lasă fără cea mai măruntă urmă de bucurie, îi lasă goi. Au eşuat în dragostea lor pentru viaţă. Zilele trec, lunile trec. Abandonează şcoala. Şcoala nu mai e o prioritate. Şcoala nu mai e o problemă.

Şcoala este un lux al libertăţii, al celor care au încă puterea să aleagă. Ana se zbate acum să supravieţuiască. Îşi ia doza pentru care plăteşte cu propria ei libertate. Abia acum a ajuns să o valorizeze cu adevărat, acum când nu-i mai aparţine. Nu mai înţelege nimic, nici măcar nu mai vrea să înţeleagă ceva, nu mai poate. Mintea nu-i mai aparţine nici ea. Doar inima se încăpăţânează să mai bată. Scăpată acum din frâiele raţiunii e liberă să simtă. Dar ce să mai simtă ? Nu i-a mai rămas decât durerea. Durerea se transformă în ură. Ura împotriva tuturor, ura împotriva ei. A ajuns să se deteste atât de mult încât simte că merită durerea. Dar durerea este atât de mare… insuportabilă. Heroina o scapă de durere. Sexul îi plăteşte doza. Ura creşte. Călăul îi aduce doza. Sexul nu mai e suficient. Îşi vinde tot ce are chiar şi ultima urmă de demnitate. Ura creşte. Alege să fure. Nu ştie dacă alege. Crede că trebuie. Ura creşte. Ar vrea să se răzbune pe toţi oameni pe care i-a cunoscut vreodată. Dar nu călăul. El e singura persoană importantă din viaţa ei pentru că o scapă de durere. Dar atunci… cu cine să înceapă ? Părinţii, desigur, ei n-ar putea s-o mai iubească.

Clasa a XI-a. Ana, un copil timid, împovărat de propria nesiguranţă. Smerenie sau umilinţă? Acum o altă şcoală, un alt oraş, o altă casă. Părinţii sunt aproape şi încearcă cu toată priceperea lor să vindece rănile trecutului, să reconsidere întreaga existenţă atât de tumultoasă dar şi atât de săracă. Şi nu vorbim aici de existenţa ei cât de a lor. S-au împăcat, ei, cu ei, cu propriile lor neajunsuri, cu limitele şi destinul, dar mai ales cu variantele frumuseţii.

Alternativele nu au fost niciodată punctul lor forte, pentru că ochelarii de cal, destul de moderni, le-au hrănit iluzia liniarităţii, simplismului, confortului, într-o lume complexă, largă, cu ispite, provocari şi multe, multe şanse. Ana face terapie într-un centru de dezintoxicare. După o perioadă de internare de 5 luni acum merge săptămânal. Încă se mai luptă cu un puternic sentiment de singurătate în ciuda căldurii familiale. Reconstruirea personală cere timp. A învăţat că singură va reuşi, dar nu de una singură. A învăţat că speranţă există în orice situaţie dar numai cu aportul încrederii. Cum ea şi-a pierdut total încrederea în propriile forţe, esenţială a fost încrederea în familie. Părinţii au fost primii care au ales schimbarea. Au luptat din greu cu toate obişnuinţele, prejudecăţile, fricile, cu propria lor neputinţă. S-au ridicat din marea ignoranţei şi au ales calea către cer, calea desăvârşirii spirituale. De ce ? Pentru că a venit acel moment sublim al vieţii, când simţi cu adevărat consecinţele dramatice, individuale şi colective, ale neglijării acestei valenţe specifice omului. Dezvoltarea drumului spiritual le-a deschis noi şi nebănuite orizonturi în definirea naturii lor divine. Omul marfă rămâne acum doar o amintire tristă iar libertatea îşi creşte aripile asumării, pregătite pentru zborul frumos şi important al maturităţii.

Accesări: 78

Articole asemănătoare