Plan de acțiune pentru dezvoltarea asertivității

Zilnic, suntem confruntaţi cu situaţii care ne solicită să luăm atitudine. Se abuzează de timpul nostru, nu obţinem ceea ce dorim, nu ni se oferă sprijinul pe care îl merităm, nu ni se respectă drepturile. Comunicarea asertivă poate fi o soluţie – aceasta vizează capacitatea de a exprima propriile trăiri şi opţiuni într-o manieră în care stima de sine şi a celorlalţi să nu fie lezate.

O persoană care deţine această competenţă comunicaţională ştie şi poate să-şi exprime dorinţele, să spună ce gândeşte, să refuze, să rezolve conflicte într-o manieră fermă dar fără să-şi jignească interlocutorii, menţinându-şi, în acelaşi timp, controlul asupra focarelor conflictuale.

„Asertivitatea este un comportament care tinde spre o finalitate de tip win-win (avantaj reciproc), către un rezultat satisfăcător pentru ambele părți implicate” (Potts, 2017.pag.15)

Asertivitatea este abilitatea de a spune nu, de a exprima sentimentele pozitive şi negative, de a iniţia, continua şi finisa o conversaţie generală precizând categoriile asertivităţii: a da şi a primi complimente; a face solicitări, a iniţia şi a menţine o conversaţie, apărarea drepturilor; refuzul cererilor, exprimarea opiniilor personale, a nemulţămirilor, a mâniei şi a sentimentelor pozitive. Asertivitatea înseamnă să fii pregătit pentru ceea ce vrei să obţii, înseamnă să ştii foarte clar ce nevoi ai, înseamnă confruntare şi cere foarte mult curaj.

Unii spun că este greu să fii asertiv, alţii, prin stilul lor propriu, spun că este foarte uşor. Un lucru este sigur: este nevoie de mai multă practică pentru a putea fi asertiv. Asertivitatea nu presupune nici renunţare nici lipsă de combativitate. Răspunsul asertiv nu este întotdeauna uşor. El reclamă adesea o alegere conştientă, un mare grad de flexibilitate şi abilitate, curaj şi încredere în procesul comunicării.

Asertivitatea asigură echilibrul personal la nivelul triadei minte, trup suflet- gândesc, exprim, simt. Din această cauză accentul trebuie pus pe dezvoltarea comportamentului asertiv. În multe momente din viaţă am ezitat să-mi exprim trăirile pentru a evita lucruri neplăcute sau respingeri. Au fost momente când nu am ştiut cum să comunic sentimentele şi nevoile, m-am simţit intimidată de unele persoane, am tăcut deşi eram tratată nedrept. Am fost de multe ori în postura de a spune “da” unor solicitări la care aş fi vrut să spun “nu”, doar pentru a nu deranja pe cineva. De aceea pot afirma că ştiu ce înseamnă să fii nonasertiv şi îmi propun să depăşesc această stare şi să devin o persoană asertivă. Am ezitat deseori să adopt un comportament asertiv în relaţiile cu ceilalţi din motive precum: inerţia, pasivitatea, apatia, lipsa interesului, obişnuinţa, neimplicarea, teama de respingere, teama de escaladare a conflictului, timiditatea, slăbiciunea şi , nu în ultimul rând, lipsa abilităţilor interpersonale necesare asertivităţii. Un comportament asertiv implică : autocunoaştere, autoacceptare, autovalorizare, comunicare şi respect.

Ca să reuşesc să-mi schimb acest comportament trebuie mai întâi să recunosc care este problema mea. Pentru a conștientiza gradul de asertivitate la care mă aflu, am aplicat un chestionar (Anexa 1). Analizând datele și scorul obținut pot spune că, în cazul meu, asertivitatea se află la un nivel mediu, deci sunt câteva lucruri pe care trebuie să le îmbunătățesc pentru a deveni o persoană asertivă. Astfel, în vederea creşterii asertivităţii personale mi-am propus obiectivele:

  • Creşterea încrederii în forţele proprii şi dezvoltarea stimei de sine;
  • Să mă concentrez pe ceea ce simt şi să pot folosi cuvântul : “eu”;
  • Formularea unor aşteptări realiste şi să accept faptul că nu trebuie să fii perfect pentru a te simţi bine sau de a reuşi în viaţă;
  • Să cunosc obstacolele care mă împiedică să fiu asertiv;
  • Să împărtăşesc cu ceilalţi din propria mea experienţă;
  • Dezvoltatea relaţiilor de comunicare cu ceilalţi;
  • Să spun “nu” în diferite situaţii fară aavea sentimente de vinovăţie sau de a-i ofensa pe ceilalți;
  • Dezvoltatea de comportamente variate, utilizabile în situaţii diferite;
  • Cunoaşterea propriilor drepturi şi respectarea drepturilor şi nevoilor celorlalţi.

Scopul: Demersul personal constă în deprinderea unor tehnici şi moduri concrete de exprimare asertivă, a unei atitudini pro-asertive în relaţiile cu ceilalţi. Atingerea acestui scop necesită anumiţi paşi necesari îmbunătăţirii asertivităţii:

Primul pas a constat în recunoaşterea şi înţelegerea comportamentului asertiv. Astfel, am început prin a analiza momente variate din viaţa de zi cu zi în care am avut o abordare nonasertivă a diferitelor situaţiilor ivite. Am analizat şi felul în care aş fi putut reacţiona într-un mod asertiv şi cum această atitudine personală ar fi schimbat cursul evenimentelor respective. Mi-am explicat diferite tipuri de comportament şi impactul lor asupra celorlalţi. Analizând diferite tipuri de reacţie ale semenilor în situaţii concrete de viaţă , am reuşit să fac diferenţa dintre comportamentul asertiv , comportamentul pasiv şi comportamentul agresiv. Dacă intenţia comportamentului nonasertiv este aceea de a evita conflictele, intenţia comportamentului agresiv este dominarea , am perceput intenţia comportamentului asertiv ca fiind aceea de a comunica sincer, clar şi direct, de a-mi susţine ideile fără a deranja pe ceilalţi sau fără a-mi face rău mie.

Deoarece nonasertivitatea cât şi agresivitatea se datorează, în mare parte, unei învăţări greşite a căilor de a reacţiona în interacţiunile cu ceilalţi, mi-am propus îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale, dezvoltarea unor noi căi adecvate de a relaţiona cu semenii. Numai înţelegerea naturii asertivităţii va facilita acest deziderat.

Pentru a deveni asertiv mi-am propus să-mi susţin drepturile, să conştientizez faptul că am faţă de ceilalţi un set de drepturi. Pentru ca drepturile noastre să fie respectate, trebuie să ni le construim, în timp, învăţându-i pe ceilalţi să ne trateze aşa cum dorim. Deasemenea nu trebuie să am o abordare agresivă şi trebuie să am mereu în vedere faptul că şi ceilalţi , la rândul lor, au aceleaşi drepturi de care eu trebuie să ţin seama.

Ca să putem deveni asertivi, trebuie să trecem printr-un pas obligatoriu: să învăţăm să comunicăm. În comunicare nu contează ceea ce spunem, contează ceea ce a înţeles interlocutorul. Scopul pentru care comunicăm nu este să transmitem un mesaj, ci primirea unui răspuns sau obţinerea unui rezultat: o schimbare de atitudine, de comportament, o modificare a stării actuale. În vederea formării unui comportament asertiv m-am preocupat de deprinderea unor elemente care ţin de componenta comportamentală a asertivităţii. Mi-am propus ca în orice comunicare să utilizez elemente non-verbale, cum ar fi :

  1. Să privesc interlocutorul în faţă deoarece numai contactul vizual poate asigura transmiterea corectă a unui mesaj;
  2. Să utilizez un ton al vocii adecvat , nici prea tare pentru a nu fi perceput ca agresiv şi nici prea încet pentru a nu da impresia de nesiguranţă;
  3. Să adopt o poziţie a corpului adecvată situaţiei deoarece postura unei persoane asertive diferă de la o situaţie la alta(nici prea rigidă, nici prea relaxată );
  4. Mimică adecvată conţinutului comunicării;
  5. Alegerea momentului oportun pentru adresarea unui mesaj;
  6. Conţinutul mesajului să fie precis, descriptiv si direct, fără a fi agresiv.

Un alt element de care trebuie să țin cont pentru a-mi dezvolta comunicarea asertivă este adoptarea unor tehnici de comunicare asertivă. Trebuie să:

  • Folosesc formulări la persoana I (Eu vreau; Eu am nevoie; Eu mă simt) când vreau să transmit mesaje altor persoane.
  • Folosesc afirmații carea arată consecințele comportamentului celuilalt (“Faptul că nu îmi răspunzi la mesaje, îmi face imposibilă terminarea proiectului la termenul limită stabilit și mă pune în situația de a întârzia munca celorlalte departamente”.)
  • Folosesc afirmații empatice (“Înțeleg că situația cu care te confrunți în familie te afectează, dar solicitarea domnului trebuie rezolvată în cele mai bune condiții”).
  • Acord atenție comunicării nonverbal (contact vizual cu interlocutorul, adoptarea unei poziții a corpului care să exprime deschidere, volumul vocii normal).

Pentru a dezvolta comunicarea asertivă trebuie să învăț cum să reacționez în anumite situații- limită, de fapt să învăț să formulez răspunsuri:

  • Când cineva țipă la mine , cel mai bine este să spun: “Când ridici tonul la mine, mă simt umilit. Ceea ce aș vrea este să mă simt mai bine când discut o problemă cu tine”.
  • Când cineva mă perturbă frecvent activitatea, raspunsul optim este: “Când trebuie să-mi replanific activitatea aș vrea să fiu informat din timp”.
  • Atunci când trebuie să refuz cele mai indicate cuvinte sunt următoarele: “Mi-ar plăcea să fac acest lucru pentru tine. Totuși, nu pot să mă apuc de el până nu termin ceea ce am de faci acum”.
  • Când cineva nu reușește să termine la timp o anumită lucrare , cel mai indicat este să-i spun: “Când îți trebuie mai mult timp să-ți îndeplinești obligațiile, eu trebuie să știu cât timp, pentru a putea să-mi reevaluez posibilitățile.”

Deprinderea de a fi asertiv se formează în timp şi trebuie exersată mereu. Pentru a ne evalua asertivitatea, nu trebuie să ne întrebăm dacă am avut acest comportament în orice situaţie, ci cât de des am fost asertivi. Chiar dacă este dificil să devii asertiv, beneficiile unui asemenea comportament merită tot efortul fiindcă obţinem lucrurile la care avem dreptul, evităm disconfortul şi sentimentul de vinovăţie pe care-l avem când spunem „nu”, ne creşte încrederea în noi înşine şi auto-respectul.

Bibliografie:
• Andronic, Anca. (2018). Selfmanagement-note de curs
• Băban, Adriana. (2001). Consiliere educațională.Cluj-Napoca: Editura Psi
• Potts,Conrad&Suzanne.(2017). Asertivitatea.București: Editura Trei

Anexa 1 Sunt o persoana asertivă?

Citește cu atenție situațiile prezentate mai jos și, în functie de cât de confortabil de simti în fiecare caz, îti acorzi urmatorul punctaj: 1 (pentru inconfortabil), 2 (rezonabil), 3 (foarte confortabil) 

1. Vorbesti tare si pui întrebari în clasa.

2. Atunci când te întrerupe cineva, îti exprimi dezacordul.

3. Îti exprimi opiniile în fata persoanelor cu autoritate.

4. Intri sau iesi dintr-o încapere plina cu oameni.

5. Vorbesti în fata unui grup.

6. Mentii contactul vizual în timpul unei conversatii.

7. Îti folosesti autoritatea fara sa te consideri nepoliticos sau agresiv.

8. Soliciti din nou când nu ai primit ceva ce ai cerut.

9. Desi cineva asteapta sa te scuzi, nu o faci pentru ca simti ca tu ai dreptate.

10. Ceri sa ti se înapoieze ceva ce ai împrumutat, fara sa te scuzi.

11. Primesti un compliment si spui ceva prin care esti de acord.

12. Accepti o respingere.

13. Nu ai obtinut o aprobare de la o persoana importanta pentru tine.

14. Discuti deschis cu o persoana care te critica.

15. Îi spui cuiva ca ceea ce a facut te deranjeaza.

16. Refuzi sa faci ce ti se cere atunci când nu doresti.

17. Refuzi o cerere de întâlnire cu cineva.

18. Îti exprimi nemultumirea când crezi ca cineva încearca sa te convinga de ceva cu care tu nu esti de acord.

19. Îti exprimi supararea când te supara ceva.

20. Contrazici pe cineva.

21. Raspunzi cu umor atunci când cineva încearca sa te puna la punct.

22. Faci glume pe seama greselilor pe care le-ai facut.

Accesări: 104

Articole asemănătoare