Evaluarea elevilor, studenților și a cursanților, în general, s-a schimbat fundamental și, deși metodele tradiționale au încă rolul lor, noile tehnologii evoluează zilnic pentru a asista profesorii în această sarcină. Evaluările calitative în mediul online ajută la determinarea competenței cursanților și nivelul cunoștințelor acestora, utilizând instrumente și metode specifice.
Incluziunea școlară a elevilor cu CES
În ultima perioadă, au fost numeroase referiri la educația în diversitate sau incluziunea școlară. Abordând aceasta tematică, am dori să comentăm sau să clarificăm două probleme pe care le considerăm importante: prima dintre ele se refera la incluziunea socială, care nu este sinonimă cu integrarea școlară, iar cea de-a doua se referă la incluziunea școlară, care nu este o noua invenție a educației speciale.
Școala incluzivă – model de integrare socială a persoanelor cu nevoi speciale (Studiu)
Modelul incluziv este rezultatul unei evoluții socioculturale care propune o călătorie de la excludere la stabilirea diferitelor forme de conviețuire care au beneficiat mai multa sau mai puțina acceptare socială. Multe dintre aceste forme sunt încă în vigoare și susținute de un anumit corpus ideologic impus de modelul social menționat ca răspuns la diversitate.
Dezvoltarea creativității prin lectură în cadrul grupelor de începători ale cercului de creație literară
Literatura constituie pentru copii o modalitate de a călători în spații imaginare, de a cunoaște și de a experimenta realități noi. Ea oferă experiență de viață, lărgind universul de cognitiv al elevilor, are un puternic caracter educativ, putând corecta comportamentul copiilor prin implicațiile moralizatoare pe care le presupune. Copilul trăiește alături de personaje emoții, empatizează cu ele, dezvoltându-și capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți.
Les médias en classe ou comment faire aimer le français (Etude)
L’accès à l’éducation est un droit essentiel de l’enfant et la démocratisation de l’enseignement fait que tous puissent en bénéficier d’une manière ou d’une autre et que chacun y trouve les moyens de réaliser son potentiel de développement cognitif. C’est l’éducation qui ouvre la porte vers son épanouissement tant sur le plan social que professionnel. L’égalité des chances de réussite scolaire n’implique pas que tous les élèves soient identiques. Les différences sont facilement à déceler même à l’intérieur du même groupe-classe, elles sont une réalité que l’enseignant doit garder en vue afin de choisir les stratégies d’enseignement les plus pertinentes selon les besoins de formation du groupe en ensemble et de l’individu en particulier.
O nouă provocare: învățarea hibridă și învățarea online
Această perioadă, în care aproape toate domeniile de activitate s-au mutat în mediul online, a constituit o provocare nouă și cu totul neobișnuită și în domeniul educației. Cadrele didactice au fost puse în situația de a regândi metodele și strategiile de predare și evaluare tradiționale pentru ca acestea să poată fi aplicate în mediul online. Contextul actual ne-a constrâns și, în același timp, ne-a provocat să căutăm și să alegem alte moduri de lucru și modalități de a ne atinge obiectivele propuse.
The Use of Media as a Teaching Support
The diversity of the media, the enormous social importance they have acquired, the increased importance given to them in training in all fields, the grip that is increasingly apparent on the young generation, all these aspects recommend them as a class support in the transmission of knowledge, without forgetting that there must be some methodological caution with regard to the quality of the documents used.
Practici de promovare a talentelor în școală
Oamenii au fost binecuvântați cu talent și au datoria să participe la identificarea, cultivarea și promovarea acestuia. Talentul este un „dar“ al naturii generoase, al divinității, implică obligația asumării conștiente a responsabilității individuale și colective și presupune participarea a două funcții esențiale ale creierului uman – afectul și rațiunea. Este susținut de creativitate, motivație (intrinsecă și extrinsecă), de originalitate, solicită implicare, perseverență, curaj, înțelepciune, sensibilitate și interes.
Learning a Foreign Language by Reading a Youth Album
Teachers in pre-school and primary school and wishing to familiarize students with the English language find essential to proceed through activities adapted to their students’ young age. Indeed, the playful aspect of oral activities is essential in order to be remembered by students. In addition, with the 5-7 years old we are obliged to use the spoken word and not the written word for the discovery or even the learning of a new language. That is why, it seemed to us wise to introduce the English language to our students using the youth album.
English in Kindergarten
Nowadays, learning a modern foreign language is a priority. Indeed, we live in a world more than ever open to others. In our daily lives, we are increasingly confronted with a language other than our own, whether in newspapers, on television, on the internet or the radio. The role of the school is to help youngsters adapt to changes and news, which is why we find it essential to learn a modern foreign language as early as possible. This will allow our students to open up to the world and gain a better knowledge of it for their future life. Modern foreign languages are therefore on the school program and it is recommended to start with an awakening to languages in kindergarten.