Importanța artei în școală

Includerea diferitelor forme de artă (pictură, muzică, dans, teatru, etc) în viața elevului conduce la o deschidere către nou, la întărirea stimei de sine, la sporirea dorinței, precum și a capacității de a fi creativ. Arta a avut mereu rolul de a lăsa omul să fie creativ, să se descopere pe el, să își descopere aptitudinile, abilitățile și capacitățile, arta a reușit mereu să ne facă să comunicăm, să fim deschiși, fără prejudecăți, ne-a ajutat mereu să îl înțelegem mai bine pe cel de lângă noi. Să excludem arta din viața elevului, este ca și cum ai exclude educația din viata lui.

Articol integral

Proiect internaţional Erasmus+ la Liceul Tehnologic Oneşti

În anul şcolar 2018-2019, Liceul Tehnologic Oneşti este implicat în proiectul Erasmus+ al Uniunii Europene pentru educaţie, mobilitate KA1, intitulat „Şcoala noastră – o şcoală în mişcare”. Proiectul este finanţat din fondurile UE şi  realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
Printre obiectivele acestui proiect se numără satisfacerea nevoilor de dezvoltare profesională actualizată a cadrelor didactice, de consiliere psiho-pedagogică a elevilor cu potenţial de risc şcolar  şi de creştere a gradului de atractivitate şi de implicare activă în procesul educaţional, dar şi conștientizarea în rândul cadrelor didactice a nevoilor și comportamentelor emoționale specifice elevilor din ziua de azi în vederea promovării unor relații socio-profesionale mai puternice în clasă și a unui climat pozitiv în școală, atât pentru profesori cât și pentru elevi.

Articol integral

Adaptarea predării matematicii la stilurile de învățare ale elevilor

Învățarea este un ansamblu de rezultate exprimate prin cunoștințe, deprinderi, atitudini, modalități de gândire. Stilul de învățare reprezintă tendința, înclinația elevului de a se angaja într-un mod specific în procesul de învățare.
Determinând stilul de învățare al unui elev nu înseamnă că am aflat modul exclusiv prin care acesta învață ci doar stilul predominant, ceea ce nu exclude utilizarea celorlalte stiluri de învățare.

Articol integral

Studiu privind metode complementare de predare a matematicii

Anul acesta școlar a venit cu o nouă provocare: predarea disciplinei matematică la două clase de elevi din învățământul vocațional, profil sportiv, specializarea volei-baschet, la una dintre aceste clase fiind și dirigintă.
În discuțiile de la începutul anului mi-au fost oferite foarte multe contraargumente cu privire la învățarea matematicii: ei sunt sportivi, deci la ce le trebuie lor matematică, unii dintre ei fac sport de performanță și au foarte puțin timp liber, așa că se vor canaliza spre materiile la care vor da bacalaureatul, alții au fugit de alte profiluri și specializări doar pentru a scăpa de matematică, unii au fost scoși la tablă în timpul școlii generale doar de câteva ori, așa că nu se pricep deloc la matematică, unii dintre ei nici măcar nu au susținut examenul de evaluare națională fiind corigenți la matematică și promovând abia în luna august. Și lista poate continua.

Articol integral

Avantaje şi dezavantaje ale utilizării calculatorului în procesul de învăţământ

În ultimii ani, calculatorul ocupă un loc important printre activităţile cotidiene ale profesorului în general. Utilizăm Microsoft Office pentru întocmirea documentelor personale şi pe cele din portofoliul profesional, pregătim lecţii având ca suport tehnic laptopul, videoproiectorul, purtăm corespondenţă prin E-mail, Messenger, citim presa online, ne documentăm pe wiki-uri, ascultăm teatru radiofonic şi muzică prin Winamp, folosim aceste tehnologii în mod curent. De asemenea, mulţi profesori dornici de formare, au urmat cursuri AEL, realizând apoi lecţii interesante şi utile la clasele la care predau.

Articol integral

Excursia școlară – metodă didactică importantă în cadrul orelor de geografie

Principala formă de turism școlar este excursia. Excursia școlară, este cel mai bun prilej de a învăța geografie, de a ști mai multe despre ceea ce înseamnă țara cu bogățiile și frumusețile ei naturale, mai profund decât la orice oră la clasă, indiferent de metodele folosite de dascălii școlii.

Articol integral

Leonardo Artistul – primul schimb interșcolar în cadrul proiectului Erasmus+ STEAM like Leonardo

Proiectul Erasmus+ STEAM like Leonardo este o oportunitate didactică pentru Şcoala Gimnaziala George Emil Palade Buzău de a propune o varietate de design-uri didactice care depăşesc tiparul obişnuit tradiţional, în încercarea de a valorifica toate experienta acumulată de organizaţie în implementarea proiectelor educative de-a lungul anilor.

Articol integral

Caracterul formativ al lecțiilor de limba și literatura română

Prin intermediul lecțiilor de limba și literatura română, dar mai ales prin intermediul lecturii în mod special, cunoașterea lumii devine posibilă. Fie că ne referim la cunoașterea lumii materiale, la societăți, tipologii umane, psihologii, fapte, experiențe sau relații interumane, acestea fac din cunoaștere nu un scop în sine, ci un mijloc de promovare umană, o indispensabilă inițiere în omenesc.

Articol integral

Teaching Vocabulary to Young Learners

Word acquisition is very important in English language teaching. Learning new words means to recognize them in their spoken and written forms, remember them, relate them to an object or concept, use them in the appropriate grammatical form, pronounce them in a recognizable way, spell them correctly, associate them with other appropriate words and use them at different levels of formality. Learners should also be aware of each word’s connotations and associations.

Articol integral

Stimularea interesului elevilor pentru studiul științelor

Studiul disciplinelor STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) pe baza corelației și interdependenței dintre acestea a devenit una dintre prioritățile educației contemporane. Fără specialiști STEM, economia mondială nu va funcționa la cote optime. Economia actuală necesită mult mai mult decât o înțelegere a acestor domenii – necesită aplicare, creație și ingeniozitate.

Articol integral